Înaintea prezidenţialelor, schimbarea la faţă a Rusiei: diplomatul Lavrov i-a luat faţa lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adunarea Generală a ONU de săptămâna trecută a permis Rusiei o schimbare la faţă şi de postură, nu neapărat de năravuri.

Omul forte al regimului, Vladimir Putin, care se pregăteşte de prezidenţialele din martie, a încercat să-şi fardeze faţa plină de ridurile minciunilor şi agresiunii, corupţiei şi îmbogăţirii pe seama propriului popor, aducând în prim-plan pe bătrânul vulpoi Serghei Lavrov, diplomatul prin excelenţă, care a promovat Rusia la ONU ca pe un actor raţional şi echilibrat, gata să se ia la trântă cu militarismul american şi impredictibilul Trump.

Cu aceeaşi dorinţă de a se afirma ca superputere, Rusia face eforturi majore, dar zadarnice pentru a preîntâmpina aducerea sa pe scaunul infamiei şi încearcă să facă uitate acţiunile sale din Georgia, Ucraina şi Siria, acţiuni care i-au atras sacnţiuni şi oprobiul mondial pentru declanşarea războiului împotriva vecinilor săi, încălcarea tuturor acordurilor internaţionale la care e parte din 1975 până astăzi, ameninţarea cu utilizarea forţei, impunerea suveranităţii limitate şi a unei pretinse sfere de influenţă în spaţiul post-sovietic. Revizionismul rus şi revanşismul au fost exact temele pe care Serghei Lavrov a vrut să le facă uitate, ca şi modificarea frontierelor în Europa prin forţa armelor.

Cu toate dificultăţile posturii sale şi a sarcinilor ce i-au fost trasate, Serghei Lavrov s-a păzit ca de Necuratul să afirme că Rusia nu s-a implicat în alegerile americane, preferând să arate că nu sunt probe formale prezentate pe această direcţie, asupra cărora să comenteze. În plus, s-a erijat în actor pragmatic şi raţional împăciuitor între impredictibilul şi vocalul Trump, cu exprimări dure şi fără precedent la adresa Coreei de Nord, şi nebunul cu arma nucleară, Kim Jong Un, capabil să arunce în aer lumea.

Pe de altă parte, probele se acumulează împotriva Rusiei, DHS anunţând în acelaşi timp că 21 de state au fost ţinta hackerilor ruşi din serviciile de informaţii militare şi civile, GRU şi FSB, în campania electorală, în timp ce atacurile cibernetice ruse sunt tot mai dezvăluite şi studiate de experţii americani şi mondiali, în teatrele de testare din Ucraina, cu precădere.

Nu în ultimul rând, revenirea luptătorilor străini din teatrele de operaţiuni militare jihadiste din Siria şi Irak ale Daesh, autointitulat Stat Islamic, ameninţă să preseze puternic asupra serviciilor de informaţii şi securitate ruse, această reprezentând şi o oportunitate pentru represiune şi combaterea opoziţiei în perspectiva aceloraşi alegeri prezidenţiale în care nu numele câştigătorului e important, cât gradul de participare şi susţinerea reală a unui preşedinte care, dacă îşi termină mandatul viitor în 2024, va deveni cel mai longeviv conducător al Rusiei, depăşindu-l pe Stalin, dar enervând tot mai mult publicul rus, în timp ce nu mai poate livra bunăstare şi securitate, asta în timp ce Vladimir Putin însuşi pare tot mai plictisit de postura de preşedinte şi tot mai absent din treburile publice.


Vladimir Putin la ONU Foto NBC News

putin la onu foto NBC News

La ONU, Rusia se vrea marele pacificator al lumii în faţa belicosului şi impredictibilului preşedinte Trump

Într-o dorinţă de a reveni în prim-plan la nivel global ca superputere, Rusia a utilizat Adunarea Generală a ONU din acest an pentru a da noi lovituri Statelor Unite şi a se profila ca marele pacificator al lumii în faţa agresivului şi impredictibilului Preşedinte american Donald Trump. Deşi formal a încercat să-l protejeze pe actualul preşedinte, punând blamul pentru relaţiilor tensionate ruso-americane actuale pe Barack Obama, deţinător al Premiului Nobel pentru Pace, reprezentantul Rusiei la reuniunea ONU, Ministrul de Externe Serghei Lavrov, a uitat brusc de anexarea Crimeei, de modificarea frontierelor prin forţa armelor de către Rusia, de agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, de ocuparea regiunilor georgiene Osetia şi Abhazia de către trupele ruse şi de presiunile constante pentru a impune suveranitatea limitată de propriile interese în tot spaţiul post-sovietic şi se prezintă ca o fecioară ingenuă şi actor raţional critic în faţa iresponsabilităţii şi „militarismului american”.

Astfel, în conferinţa de presă susţinută vineri la ONU, Serghei Lavrov a declarat că nivelul cel mai scăzut al relaţiilor ruso-americane de astăzi se datorează administraţiei americane a lui Barack Obama, „revanşardă” şi „fără inimă”, care a declanşat „o isterie rusofobă” în SUA legată de pretenţiile că Rusia ar fi interferat în campania pentru alegerile americane de partea lui Donald Trump, continuând să susţină cu nu există nicio probă prezentată. Confruntat cu faptul că probele ar fi clasificate şi că Secretarul de Stat Rex Tillerson le-ar fi văzut, dar ele nu sunt deschise spre a fi împărtăşite, Serghei Lavrov a motivat nu că Rusia nu ar fi făcut nimic, ci că nu există probe ca Rusia să fi făcut ceva sau, chiar dacă ar exista, ele nu i-au fost prezentate formal, deci nu are cum răspunde.

Pe logica lui Lavrov, Rusia a intervenit evident în alegerile americane, pe toate liniile, a vrut alegerea acestui preşedinte şi a alterat sistemele americane, dar mizează pe faptul că probele nu pot fi arătate public.

Un alt element de apărare al Rusiei lui Putin în privinţa ingerinţelor în alegerile americane a fost faptul că sistemul american e atât de slab şi sunt scurgeri atât de frecvente încât, dacă ar fi fost informaţii reale, ele ar fi ajuns în spaţiul public sau la Moscova. Deci informaţiile nu ar exista pentru că, altfel, sistemul american atât de permeabil cu informaţiile clasificate ar fi transmis deja prin media şi aceste informaţii, iar cum ele nu se regăsesc în presă şi nici nu au fost prezentate Rusiei formal sau public, înseamnă că nu există. Diplomat de top, Lavrov nu e atât de superficial încât să afirme vehement, explicit şi tare că Rusia nu a acţionat niciodată în acest sens, nu s-a implicat, nu a dorit nici nu a încercat să schimbe rezultatul votului şi să determine alegerea lui Trump ca Preşedinte, acest lucru lăsându-i libertatea de mişcare suficientă pentru ca, în condiţiile în care asemenea probe apar, să poată să se replieze în spaţiul găsirii explicaţiilor pentru aceste probe particulare. A afirma explicit şi fără echivoc că Rusia nu s-a implicat ar reprezenta un risc ca să fie decredibilizat ca persoană care apără poziţiile ţării tale atunci când adevărul iese la iveală. Pe logica lui Lavrov, Rusia a intervenit evident în alegerile americane, pe toate liniile, a vrut alegerea acestui preşedinte şi a alterat sistemele americane, dar mizează pe faptul că probele nu pot fi arătate public, pentru că ele ar trăda instrumentele americane de supervizare a internetului şi circulaţiei datelor pentru a proba sursele acestor atacuri.

Nici Donald Trump nu a scăpat de atacurile lui Lavrov, chiar dacă, ca şi în primul caz, greutatea a fost lăsată pe establishmentul american din jurul preşedintelui american şi pe „bombele cu ceas” lăsate de Obama în sistem, susţineri constante ale lui Donald Trump, deci credibile pentru publicul american. În chestiunea nucleară nord-coreeană, schimbul de cuvinte dure între Trump şi Kim Jong Un i-a permis lui Lavrov să plaseze Rusia în postura de mediator împăciuitor, susţinând că schimbul de cuvinte e foarte dur şi că trebuie „calmate capetele înfierbântate” de ambele părţi, solicitând contacte şi negocieri directe americano-nord-coreene.

Această abordare bilaterală şi nu multilaterală, în formatul existent, mută costurile şi responsabilitatea doar în curtea americanilor, eludând elementele de bază în discuţie, respectiv cum a ajuns Coreea de Nord atât de repede la capabilitate nucleară şi balistică, cu 4 ani mai devreme, şi responsabilitatea Rusiei şi a Chinei în acest transfer de tehnologie şi în finanţarea programului nuclear şi balistic nord-coreean. Spre deosebire de China, care a realizat pericolul legitimării depline a implicării SUA în regiune, prin existenţa unui pericol şi ameninţări directe la adresa sa, cu consecinţe directe asupra îndiguirii Chinei, Rusia încearcă să aţâţe spiritele pentru a fi şi ea implicată în criza unde nu are nici resurse, nici pârghii de influenţă, dar în care a stricat şi a deteriorat atmosfera şi echilibrul prin transferul tehnologic de motoare cu combustibil solid pentru rachetele balistice intercontinentale.


FOTO Guliver / Splash News / Zuma Press / Bryan Smith

Rezultatele alegerile prezidenţiale 2016 şi imaginea lui Donald Trump câştigător sunt proiectate pe Empire State Building la New York Statele Unite FOTO Guliver / Splash News / Zuma Press / Bryan Smith

Guvernul SUA a notificat 21 de state americane că au fost ţinta hackerilor GRU şi FSB în timpul alegerilor

Pe 22 septembrie, la 10 luni după alegerile americane pentru preşedinţie, Guvernul American a comunicat administraţiilor a 21 de stat americane că au fost ţinta hackerilor ruşi guvernamentali – provenind de la serviciile militare şi civile ruse, GRU şi FSB - şi că scopul a fost alterarea rezultatelor alegerilor. De altfel, numeroşi guvernatori şi oficiali DHS – Department of Homeland Security, dar şi FBI şi reprezentanţi ai establishmentului de Securitate American anunţaseră încă dinaintea alegerilor despre acest atac, dar notificările clasificate vizau doar reprezentanţii de vârf al conducerii americane, chemată să ia măsuri pentru a nu altera rezultatul votului.

Problema intervenţiei Rusiei în alegerile americane este deja anchetată de mai multe comisii ale Congresului, existând şi o investigaţie a unui procuror special, cu un Mare Juriu înfiinţat spre a superviza această anchetă, care vizează mai multe niveluri de ingerinţă: de la război informaţional la ingerinţe directe de lobby la adresa oficialilor americani din preajma actualului Preşedinte Donald Trump, încă din perioada electorală - mulţi dintre ei părăsind staff-ul de campanie, ulterior pe cel al administraţiei prezidenţiale - până la rudele Preşedintelui – băiatul şi ginerele implicaţi în întâlniri şi promisiuni de afaceri şi ridicarea sancţiunilor – totul mergând până la atacuri cibernetice menite să altereze înregistrarea votului şi să afecteze rezultatul.

Ei bine, tema este una delicată şi jenantă, pentru că a accepta realitatea înseamnă să asumi şi că sistemul electoral american nu e infailibil şi că o putere străină, penetrând în sistemele de contabilizare şi exprimare a voturilor, poate altera pe deplin rezultatele alegerilor americane, elementul cel mai important al democraţiei. În plus, costurile unei asemenea asumări se duc de la nivelul capacităţii instituţiilor statului de a proteja votul exprimat şi identitatea alegătorului american până la punerea sub semnul întrebării a alegerii legitime şi legale a Preşedintelui SUA. Un pas extrem de dificil de acceptat, de unde rezervele afirmării acestor rezultate, mai ales că preşedintele Donald Trump, afectat de aceste dezvăluiri, era aşteptat să reacţioneze vehement.

Atacul hackerilor aparţinând instituţiilor de forţă ruse a vizat statele balama, cele care sunt decisive în alegeri şi unde Hillary Clinton a pierdut cu marje reduse - Wisconsin, Ohio, Colorado, Minnesota – ca şi statele disputate de cei doi candidaţi Florida, Pennsylvania şi Virginia – dar şi state unde diferenţa a fost suficient de mare ca să nu poată exista o intervenţie suficient de importantă încât să modifice sensibil rezultatele, precum Alabama şi Washington.

Potrivit datelor oficiale ale DHS, niciuna din încercările de atacuri nu a reuşit să altereze rezultatul alegerilor penetrând sistemele de vot sau obţinând informaţii sensibile despre alegătorii americani. „Nu există nici o probă că ruşii au alterat un vot sau au schimbat vreo înregistrare în sistem”, susţine Judd Choate, preşedintele Asociaţiei Naţionale Americane a Directorilor comisiilor electorale statale.

Nici preşedintele American Donald Trump nu a fost fericit de anunţul legat de această intervenţie ilegală a statului rus, prin agresiune cibernetică, în sistemele electorale şi de vot americane.

Datele arată că hackerii au testat cu precădere sistemele de securitate, încercând să găsească breşe pentru a pătrunde. Atât bazele de date, cât şi programul de vot electronic au fost testate, în toate cazurile. Aceste activităţi preliminare au dus numai la compromiterea unui număr restrâns de reţele periferice. Doar statul Illinois a raportat intrarea cu succes a hackerilor guvernamentali ruşi în sistemul votanţilor, fără a da alte detalii. În Connecticut, hackerii au fost identificaţi şi blocaţi la timp. Majoritatea acţiunilor au scanat sistemele pentru a vedea vulnerabilităţile şi intrările posibile. Toate încercările au fost raportate FBI, care a intervenit. Arizona şi Illinois au spus că atacurile au vizat şi baza de date ce-i conţinea pe toţi votanţii.

Anunţul public din 22 septembrie al DHS a determinat reacţii ciudate ale Ministrului de Externe Lavrov, ale cărui unice explicaţii au fost că nimeni nu a prezentat niciodată nicio probă, inclusiv secretarul de stat Tillerson, care a spus că a văzut asemenea probe, dar nu poate da date clasificate părţii ruse. Deci afirmaţia nu e că Rusia nu a spart sistemele electorale americane şi nu a alterat alegerile, ci doar că nu există probe care să demonstreze acest lucru şi care ar fi fost prezentate părţii ruse!

Nici preşedintele American Donald Trump nu a fost fericit de anunţul legat de această intervenţie ilegală a statului rus, prin agresiune cibernetică, în sistemele electorale şi de vot americane. El susţine, în continuare, că alegerea a fost corectă şi că ne aflăm în faţa unei isterii democrate a perdanţilor care nu s-au obişnuit cu ideea că el este preşedinte. Afirmaţiile sunt mult prea apropiate de „isteria anti-rusească” reclamată de Serghei Lavrov în cazul ingerinţei ruse în alegerile americane.

image

Armele digitale ofensive ale Moscovei, testate în Ucraina: la fel de periculoase ca cele militare

Armele ofensive digitale sau cibernetice ale Federaţiei ruse sunt desfăşurate tot mai des împotriva diferitelor state ale lumii. Dar Ucraina este cel mai adesea ţintă, ca şi spaţiu unde aceste arme sunt testate. Că e vorba despre atacuri pe anumite domenii sau la adresa întregului sistem, aceste arme digitale blochează componente întregi ale industriei dependente de comanda automată electronică sau preiau sub control sisteme de infrastructură critică majore. Apoi, după testare, ele sunt îndreptate asupra oricui. Mai mult, nu întotdeauna asemenea atacuri sunt atât de bine ţintite, din contra, odată infectată reţeaua şi conexiunile ei, un virus informatic lansat pentru atacul cibernetic asupra unei ţinte se extinde în spaţiul virtual cu viteză şi atacă fără discernământ.

La summitul cibernetic din această săptămână de la Washington, Dan Coats, directorul US National Intelligence, a susţinut că ameninţările digitale cresc tot mai mult la adresa Occidentului şi a singularizat responsabilitatea Rusiei pentru multe dintre acestea, susţinând că Moscova „şi-a asumat o postură cibernetică tot mai agresivă”. Şeful comunităţii de informaţii a SUA a recunoscut că:

„Nu am trăit încă un atac catastrofal de natură cibernetică, dar cred că toţi cei din domeniu realizează creşterea acestei ameninţări la adresa securităţii naţionale”.

Foarte multe dintre armele cu care se confruntă astăzi Occidentul au fost rafinate, dezvoltate şi testate de hackeri ţinând de Rusia în războiul purtat în Ucraina. Între principalele ameninţări menţionate în prezentarea sa, Coats a prezentat ameninţări digitale posibile la adresa infrastructurii critice americane, inclusiv sau în primul rând reţelele electrice, utilităţile publice sau structura de comandă a unor poduri şi porţi de protecţie a unor facilităţi de securitate ridicată, care astfel s-ar deschide şi ar crea ameninţări enorme populaţiei. „Nu e greu să ne imaginăm consecinţele unui atac care închide curentul în Boston în februarie sau în Phoenix în iulie” şi consecinţele acestora în număr de vieţi umane pierdute.

Ultima creaţie, virusul Petya, vizează capacităţi cu sistemul de operare Microsoft Windows şi împânzesc Europa şi, în mai mică măsură, SUA, afectând sute de firme mici sau mai mari din Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie. Dacă iniţial era construit să ceară bani pentru date încriptate, ulterior scopul a fost mai puţin lucrativ, dar mai destructiv. Iar ţinta primară a fost Ucraina, însă cum atacul nu a fost ţintit, a afectat reţele întinse de calculatoare. Şi era destinat să infecteze calculatoare şi să blocheze activităţi în ajunul Zilei Constituţiei Ucrainei. Ucraina e în ochiul furtunii digitale încă din 2014, de la anexarea Crimeei. Atacurile sistematice au vizat până acum mass media, finanţele, transporturile, sistemele militare, organizaţii politice şi, fireşte, sistemul energetic.

Atacul a început de la actualizarea automată a unui program de contabilitate utilizat de companiile străine în legătură cu agenţii guvernamentale ucrainene, potrivit şefului poliţiei cibernetice a Ucrainei, Serghei Demedyuk. Prima acţiune este, de obicei, una de tip blocarea unui serviciu (DoS) cu număr mare de accesări, a cărui scop este extragerea de date, care sunt ulterior utilizate în atacuri mai bine ţintite şi mai sofisticate, după preluarea controlului asupra sistemelor coordonate prin computerele infectate.

Rusia neagă, dar, în cazurile anterioare, preşedintele Petro Poroşenko a dat publicităţii urmele lăsate de hackerii ruşi şi IP-urile utilizate de către serviciile secrete de la Moscova în aceste atacuri.

De la reţele sparte şi distruse la furtul de date sau codarea lor s-a ajuns la preluarea controlului sistemelor. Ucraina a avut două atacuri pe sisteme energetice, în decembrie 2015 şi 2016, cu mii de persoane lăsate fără curent ore întregi. Şi dacă în cazul Ucrainei s-a putut acţiona mecanic imediat în puncte din ţară pentru a redeschide aprovizionarea cu curent electric, în SUA, unde gradul de automatizare e mai mare, acest lucru nu poate fi făcut manual, a constatat o echipă americană sosită să investigheze aceste atacuri.

E o problemă şi cu atribuirea. Rusia neagă, dar, în cazurile anterioare, preşedintele Petro Poroşenko a dat publicităţii urmele lăsate de hackerii ruşi şi IP-urile utilizate de către serviciile secrete de la Moscova în aceste atacuri - nu mai puţin de 6500 asupra a 36 de ţinte ucrainene în doar două luni, noiembrie şi decembrie anul trecut. Iar poliţia cibernetică nu poate identifica toţi autorii ascunşi în spatele unui sisteme de servere mondiale în ciclu, dar o altă parte importantă pot fi identificaţi şi vin direct din curtea autorului agresiunii din 2014, Federaţia Rusă.

FOTO express.co.uk

image

Alertă la revenirea luptătorilor străini din teatrele de operaţiuni teroriste: Rusia şi Statele Asiei Centrale pe primul loc

Aproximativ 10.000 de cetăţeni din foste state sovietice au luptat în Siria de partea teroriştilor, cei mai mulţi fiind din ţările central-asiatice ale fostei Uniuni Sovietice, a declarat Ilia Rogacev, director al Departamentului pentru noi ameninţări şi provocări din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova.

„Din cei 20.000 până la 40.000 de militanţi străini care au luptat în Siria, aproximativ 10.000 erau din ţări ale Comunităţii Statelor Independente - CSI, cu precădere din Rusia, Nordul Caucazului şi Asia Centrală”, a declarat oficialul rus.

Rogacev a mai completat că reîntoarcerea acestor persoane în ţările de origine reprezintă o reală ameninţare pentru Rusia şi statele din spaţiul post-sovietic.

Afirmaţia a fost reluată şi de către preşedintele rus Vladimir Putin, miercuri, când a afirmat că aproape 10.000 din cei circa 20.000 de luptători străini din Siria provin din spaţiul CSI şi vor reveni acasă odată cu încheierea preluării regiunii controlate de către Daesh, autointitulată Stat Islamic. Pe regiuni, circa 5.000 provin din Asia Centrală şi 4.000 din Rusia, cel mai mare număr înregistrat într-o singură ţară.

Există o întreagă dezbatere relativă la motivul unei asemenea afirmaţii publice a preşedintelui Vladimir Putin, o parte dintre comentatori amintind că, în anul dinaintea jocurilor olimpice de iarnă de la Soci, Rusia şi FSB au încurajat, ba chiar au facilitat deplasarea islamiştilor şi jihadiştilor ruşi din Caucazul de Nord, cu precădere, în Siria şi Irak, în teatrele de operaţiuni teroriste. Jihadismul şi radicalismul islamic a continuat să fie utilizate în Caucazul de Nord, cu precădere în Cecenia lui Ramzan Kadârov, pentru a explica încălcarea drepturilor omului, închisorile şi justiţia private şi represiunile împotriva rudelor celor consideraţi terorişti, a insurgenţei cecene şi a duşmanilor personali ai lui Kadârov.

Totuş,i fenomenul este unul real, iar reîntoarcerea luptătorilor străini din teatrele de operaţiuni din Siria şi Irak este aproape. Unii deja s-au reîntors în statele de origine. În alte zone capturate de autorităţile siriene sau de rebelii sirieni de la Daesh-Stat Islamic au găsit circa 8.000 de femei ai jihadiştilor, multe dintre ele văduve, cu o puzderie de copii, care sunt încă într-o formă de prizonierat şi unde nu există perspective, nici posibilităţi de a inserta în comunitatea locală. O parte dintre luptătorii străini încă realizează o rezistenţă pe teritoriile încă sub controlul ISIL, alţii sunt în zonele deja cucerite, amestecaţi cu populaţia locală, dar situaţia lor e mai precară decât a localnicilor implicaţi în mişcarea jihadistă. Unii pleacă mai departe, cu conducerea Daesh, în teatre de operaţiuni teroriste din Libia şi Maghreb, dar o parte importantă revin în ţările de origine, de unde ameninţarea directă a securităţii şi stabilităţii de către această masa importantă de reveniţi cu abilităţi dobândite în teatrul de război, dar şi în madrasele improvizate, convertiţi la islam şi jihadism şi capabili să planifice şi să finanţeze operaţiuni teroriste, prin construirea dispozitivelor explozive improvizate, abilităţi pe care aceştia le-ar putea folosi în propriile state.

Nu trebuie uitat că implicarea Rusiei în Siria de partea lui Bashar Al Assad vine cu probleme majore din partea opoziţiei şi a finanţatorilor săi.

Statisticile existente arată o repartizare globală a luptătorilor străini prezenţi în aceste teatre de operaţiuni care prevalează cu luptătorii din Rusia şi statele CSI – 29%, Uniunea Europeană cu 22% din luptători (plus 2% din statele europene non-UE), Orientul Mijlociu cu 17%, Africa de Nord cu 13% şi un neaşteptat 10% luptători proveniţi din zona Asia-Pacific. Toţi aceşti luptători revin acasă parţial şi vor pune o presiune enormă asupra sistemelor de securitate din statele respective, odată ce tot acest număr mare şi potenţial terorist, cu grad mare de risc, trebuie supervizat strict şi un timp îndelungat pentru a preveni atacuri viitoare.

În plus, nu trebuie uitat că implicarea Rusiei în Siria de partea lui Bashar Al Assad vine cu probleme majore din partea opoziţiei şi a finanţatorilor săi, state arabe din Golf cu precădere, dar nu numai, iar această rivalitate se poate traduce şi în implicarea luptătorilor de altă origine care au luptat în Siria împotriva statului rus, considerat vinovat de menţinerea lui Al Assad la conducerea Siriei şi de recâştigarea controlului într-o o parte importantă din teritoriul sirian.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite