VIDEO 50.000 de ruşi au protestat faţă de legea care interzice americanilor să adopte copii din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile susţin că numărul protestatarilor nu a depăşit 9.500. FOTO: Reuters
Autorităţile susţin că numărul protestatarilor nu a depăşit 9.500. FOTO: Reuters

„Luaţi mâinile de pe copii!”, au scandat zecile de mii de ruşi care au ieşit duminică pe străzile din Moscova pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de controversata lege adoptată la sfârşitul anului trecut. Protestatarii au cerut dizolvarea parlamentului, care a iniţiat proiectul de lege.

Organizatorii manifestaţiei susţin că numărul participanţilor a fost de aproximativ 50.000, în timp ce autorităţile spun că protestatarii nu au fost mai mulţi de 9.500. Nouă persoane au fost arestate pentru „încălcarea legilor de participare la evenimentele în masă”, au declarat reprezentanţii poliţiei din capitala rusă. 

„Faptul că politicienii noştri folosesc copii drept pioni politici este dezgustător. Refuz să recunosc un parlament care ar face un asemenea lucru”, a declarat Tatiana Shilova, un agent imobiliar în vârstă de 45 de ani, care a participat la proteste. 

Legea condamnă practic copiii ruşi care se află în grija statului la vieţi de mizerie în instituţii cu practici brutale, care sunt numite „case de copii”, susţin oponenţii controversatei legislaţii. 

Aproape 130.000 de minori sunt eligibili pentru a fi adoptaţi în Rusia, potrivit datelor valabile la sfârşitul lunii decembrie, citate de agenţia de ştiri Ria Novosti. În 2011, numărul copiilor din orfelinatele ruseşti nu depăşea 82.000. În acelaşi an, doar 7.400 dintre aceştia au fost adoptaţi de cetăţeni ruşi. 

„Nu am mai participat niciodată la un protest, dar legea asta este ultima picătură”, a adăugat Shilova. 

„Dacă rămânem indiferenţi la asta, suntem complici. Este atât de simplu. Imaginaţi-vă doar copiii bolnavi, fără mamă şi fără tată, care trăiesc în acele case de copii groaznice”, a strigat în faţa mulţimii scriitorul Viktor Shenderovici. 

Decretul adoptat la sfârşitul anului trecut este considerat răspunsul politicienilor ruşi pentru Legea Magnitski, semnată de preşedintele american Barack Obama pe 14 decembrie, prin care se impun restricţii financiare şi de călătorie asupra ruşilor acuzaţi de încălcarea drepturilor omului.

„SUA sunt îngrijorate de măsurile adoptate prin proiectul legislativ aprobat astăzi de Duma. Dacă devine lege, proiectul va duce la blocarea adopţiilor internaţionale între SUA şi Rusia şi va restricţiona abilitatea organizaţiilor care reprezintă societatea civilă din Rusia de a lucra cu parteneri americani”, a declarat atunci Patrick Ventrell, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

De cealaltă parte, oficialii ruşi îşi motivează decizia susţinând că părinţii adoptivi americani au abuzat mai mulţi copii ruşi, invocând 19 cazuri în care copii adoptaţi din Rusia au murit în SUA din 1990 şi până în prezent. În 2010, un astfel de caz a stârnit reacţii puternice, după ce o mamă adoptivă din SUA şi-a trimis înapoi fiul în Rusia, singur în avion, susţinând că nu-l mai poate îngriji pentru că avea „episoade de violenţă care o faceau să se teamă pentru siguranţa ei şi a familiei sale”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite