Siria, ultima ţară care va semna Acordul climatic de la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Siria intenţionează să semneze Acordul de la Paris privind lupta împotriva modificărilor climatice, a anunţat marţi, în Germania, un oficial sirian, în contextul în care această ţară devastată de război era singurul membru ONU care nu a semnat documentul, relatează The Associated Press.

Anunţul a fost făcut marţi, la Bonn, unde se desfăşoară până la 17 noiembrie a 23-a Conferinţă ONU pe tema încălzirii globale (COP23).

Acest lucru înseamnă că Statele Unite vor fi singura ţară membră ONU în afara acordului, în cazul în care preşedintele Donald Trump îşi respectă promisiunea de a ieşi din acest pact, comentează AP.

Statele Unite au ratificat Acordul de la Paris, încheiat în 2015, care vizează limitatea încălzirii globale sub un nivel de două grade Celsius, înainte ca Trump să se instaleze la Casa Albă.

Damascul va semna acordul „cât mai curând posibil“, le-a spus un membru al delegaţiei siriene la COP23, ale cărui nume şi funcţie erau necunoscute imediat, colegilor săi negociatori.

Nicaragua a semnat luna trecută Acordul de la Paris.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite