Secret Santa la nivel naţional organizat în Noua Zeelandă. Premierul nu a ratat ocazia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a vrut să contribuie la răspândirea bucuriei de Crăciun şi a anunţat că se va alătura celor 4000 de conaţionali care s-au înscris pentru Secret Santa la nivel naţional.

Pentru cei neiniţiaţi, “Secret Santa” este o tradiţie de Crăciun din Vest, prin care membrii unui grup îşi oferă aleatoriu şi anonim câte un cadou . Această tradiţie este foarte des întâlnită în familiile numeroase sau între colegii de serviciu şi oferă posibilitatea pentru toată lumea, să daruiască şi să primească un cadou, de preferinţă care să coste modic. Participanţii la “Secret Santa” din Noua Zeelandă urmează să descopere cui vor urma să cumpere un cadou, joi, când se fac extragerile.

Jacinda Ardern, în vârstă de 37 de ani, este  cel mai tânăr premier al ţării din ultimii 150 de ani . Este o feministă pasionată şi s-a revolatat în august când a fost întrebată în mod repetat dacă are de gând să aibă copii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite