atenuarea rupurilor cauzate de diferenţele din ce în ce mai marcate în domeniul performanţei economice şi capacităţii de adaptare în absorbţia noilor tehnologii.

Ar fi trebuit să ne intereseze discuţiile despre noile pieţe globale care se conturează acum, cu noii lideri de etapă, unii absolut surprinzători, schimbând geografiile puterii reale, aducând acum în faţă actori a căror influenţă în creştere este dată de portofoliul pe care-l deţin în materie de tehnologii inovatoare, noua armă de supravieţuire în lumea super-competiţională de mâine.

Ar fi fost poate interesant ca liderii noştri politici să asiste la dezbaterile care sunt deschise azi de Primul Ministru indian Narendra Modi, să vadă ce au de spus Emmanuel Macron, Angela Merkel, Theresa May sau Paulo Gentiloni, apoi premierul canadian Trudeau sau reprezentanţii africani, printre care Emmerson Mnangagwa (succesorul lui Robert Mugabe), sau liderii unor ţări de importanţă strategică din America de Sud, Brazilia şi Argentina, sau să vadă ce va avea de spus Preşedintele Donald Trump în discursul său de vineri, poate cel mai aşteptat moment al reuniunii din acest an de la Davos, prima participare americană la acest nivel din 2000 încoace. Atunci când, poate vă amintiţi, Bill Clinton afirma că „America se poziţionează ca singura naţiune indispensabilă a lumii“. Sau să-i asculte pe psihologul Steven Pinker de la Universitatea Harvard sau pe autorul israelian Yuval Noah Harrari, autorul lui “Homo Deus“, sau să-i întâlnească pe Elton John, Cate Blanchard sau pe celebrul actor de la Bollywood Shah Rukh Khan sau pe Yusefzai din Pakistan (Premiul Nobel pentru Pace). Sau, de ce nu, dacă nu să vorbească, măcar să asiste la dezbaterile la care vor lua parte lideri de primă mărime din lumea finanţelor, afacerilor, ştiinţei, cea mai mare parte concentrate asupra temei „Cea de-a patra revoluţie industrială“. Sau să asculte foarte aşteptatele discursuri ale lui Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, sau cele ţinute de Roberto Azevedo, Directorul General al Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau de Christine Lagarde, Preşedinta FMI. Sau luarea de poziţie a lui Jean-Claude Juncker, Preşedintele Comisei Europene.

Ar fi fost poate interesant măcar să audă ce se va discuta, în acest context global, despre proiectul de consolidare al UE, cel propus de motorul franco-german, căci, aşa cum spunea Steffert Seibert, purtătorul de cuvânt al Cancelarului Angela Merkel, „este important să se ia poziţie pe tema viitorului Europei, tema care se va afla în centrul discuţiilor de la World Economic Forum“. Iar „viitorul Europei“, în viziunea liderilor care contează în acest joc, înseamnă în primul rând ridicarea nivelului de competitivitate şi ofertă la sectorului cercetărilor ştiinţifice în domeniile viitorului, semnificată fiind prezenţa la Davos a celor de la European Research Council (ERC) prezidat începând cu 2014) de prof. Jean-Pierre Bourguinon. Iar ERC aduce vorbitori de talie: specialiştii în domeniul economiei prof. Sir Christopher Pissarides (laureat al Premiului Nobel) sau Prof. Helen Ray (laureată a Grand Prix de l'Economie 2017) sau prof. Ferringa (premiul Nobel pentru Chimie 2016). Context în care să notăm şi prezenţa lui Carlos Moedas, Comisarul european pentru ştiinţă şi inovare, responsabilul programului Horizon 2020 care va lua parte la dezbaterea „From frontier research to innovation“.

Poate ar fi trebuit să ne intereseze să vedem că, din orice parte ar veni liderii politici semnificativi ai lumii reuniţi acum la Davos, punctul lor comun este atenţia cu care analizează - pentru ca mai apoi să-şi modele politicile de guvernanţă - tendinţele care se manifestă acum la nivelul global. Şi, repet, cea mai mai importantă dintre acestea fiind urgenţa unor interconectări globale cât mai puternice cu zona „tehnologiilor emergente“, cea considerată a fi purtătoarea celor mai mari speranţe pentru dezvoltare economică. Accesul la aceste tehnologii devine echivalent fie cu capacitatea de supravieţuire în climatul superconcurenţial, fie cu o rămânere în urmă sau o izolare cu consecinţe catastrofale. De unde necesitatea unor noi alianţe strategice între ţările care nu dispun de resursele de finanţare pentru crearea unor asemenea tehnologii sau pentru susţinerea cercetării de vârf, alianţe facilitate de structuri de cooperare cum sunt, în cazul nostru (dacă s-ar pune această problemă) de programelor europene foarte bine finanţate şi deosebit de ofertante. De aici şi aceste alianţe care se formează acum, regionale, continentale sau chiar cu o cuprindere globală, măcar teoretică. Noi din ce grup de joc facem parte, ce alianţe accesăm sau avem în program să accesăm în viitor, cu ce tematici prioritare în gând?

N-ar fi fost oare interesant şi util să-i auzim expunându-şi priorităţile pe dl. vice-prim ministru Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei şi Fondurilor Europene sau pe dl. Paul Lucian Georgescu, ministrul Cercetării şi Inovării? Eu zic că da, chiar ar fi fost interesant. Puteau vorbi şi în română dacă nu doreau cumva să repete performanţele lingvistice de neuitat ale doamnei Lia Olguţa Vasilescu...

Nu e o glumă, căci ar fi vorbit în numele unei ţări ai căror lideri anunţă cu mare mândrie (absolut justificată, de altfel) că au asigurat cea mai mare creştere economică din Europa, mult înaintea altor ţări considerat puternic industrializate, o ţară care dă o lecţie binemeritată tuturor, inclusiv celor din „Grupul celor 7“. Păi nu-i aşa? Şi dacă e aşa, de ce nu vrem să-i luminăm şi pe ceilalţi cum se poate ajunge la o asemenea performanţă excepţională în condiţiile în care sectorul cercetării ştiinţifice este cvasi-inexistent? Chiar ar fi fost o demonstraţie de excepţie...

Lăsând gluma tristă, întrebarea rămâne şi doare: de ce nu ne interesează nimic din jocurile globale, de unde această indiferenţă sinucigaşă faţă de discuţiile politice strategice în care se joacă destinul de mâine al unei lumi din care, cel puţin la nivel discursului de talk-show, guvernanţii noştri dau asigurări că vor să facă parte? Nu ajunge să citească în ziare ce se spune că discută în asemenea forumuri. Faptul că nu sunt acolo creează imaginea că ar putea fi consideraţi ca elemente de joc semnificative în structurările viitoare, fie deja sunt plasaţi în categoria „lideri de ţări-pieţe de consum“. Refuz această perspectivă nefericită, tocmai fiindcă ştiu că ceilalţi încă aşteaptă definiţia internă a viziunii naţionale a României în calitatea sa de parte integrantă a UE şi NATO. Cu cât o vom întârzia, cu cât în posturile de comandă vor fi instalate persoane cu singura calitate de a fi obedienţi absoluţi faţă de decizia unică a Partidului, cu atât creşte riscul de ţară. Deconectarea de sistemele globale şi de aliaţi strategici nu ne-o fac alţii, ne-o facem noi. Pe modelul sfatului duios dat de dl. Tăriceanu lui Emmanuel Macron referindu-se comentariile Ambasadei Franţei privitoare la modificările propuse Legilor Justiţiei:

„Nu vii în altă parte şi începi să dai lecţii. Uită-te la tine în ograda proprie şi fii puţin mai rezervat. Dar nu e valabil numai pentru Franţa. E valabil şi pentru celelalte ţări care am văzut că s-au grăbit.“

Credeţi oare că s-a ruşinat dl. Macron şi a înţeles ceva? De ruşinat nu ştiu. Dar de înţeles ceva, asta e sigur. Şi poate le transmite rezultatul şi partenerilor de la Davos. Şi, uite-aşa, oarecum, tot vom fi şi noi participanţi la Davos.