Scrutinul legislativ în Afganistan, reluat în 401 de secţii de votare care nu au putut să fie deschise sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri legislative în Afganistan Foto: EPA/EFE
Alegeri legislative în Afganistan Foto: EPA/EFE

Alegerile legislative au fost reluate duminică în Afganistan - în 401 secţii de votare - care nu au putut să fie deschise sâmbătă, a anunţat Comisia Electorală Independentă (CEI), care organizează scrutinul, relatează AFP.

Aceste secţii de votare, situate în 22 de provincii în întreaga ţară, urmează să fie închise la ora locală 17.00 (15.30, ora României).

Absenţa unor asesori, liste electorale, terminale biometrice impuse în ultimul moment sau personal care nu ştie să le folosească au antrenat cozi lungi de aşteptare, sâmbătă diminaţa, în faţa unor sute de secţii de votare în toată ţara.

Unele au putut să fie deschise cu întârziere, iar închiderea lor a fost decalată. La altele - peste 400 - CEI a decis să amâne votul cu o zi, decretată zi liberă în regim de urgenţă de către preşedinţie.

Aceste deficienţe în organizare au alimentat critici la adresa CEI, în contextul în care trei milioane de persoane au înfruntat ameninţările talibanilor şi grupării Statul Islamic (SI) pentru a vota.

”Ruşine CEI”, a scris un navigator pe Internet pe pagina sa de facebook. ”Cele mai rele alegeri văzute vreodată”, a lansat altul.

”Au existat multe imperfecţiuni şi deficienţe în organizarea acestor alegeri. Toate aceste incidente reprezintă o încălcare a Codului electoral”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Comisiei de Verficiare Electorală (ECC).

”Cea mai mare parte a problemelor provin din lipsa obişnuinţei folosirii acestor terminale biometrice”, a apreciat Naeem Asghari de la Forumul pentru alegeri libere şi echitabile din Afganistan, un ONG.

Un observator internaţional consideră că ”aceasta este o victorie a poporului afgan, care nu a fost decurajat nici de bombe şi nici de incompetenţa” administrativă.

Aproape 170 de persoane au fost ucise sau rănite în violenţe care au vizat scurtinul.

Un atentat sinucigaş a ucis 15 persoane şi a rănit alte 20 la Kabul, iar peste 70 de obuze au fost trase asupra oraşului Kunduz (nord).

Ministerul de Interne nu a anunţat vreun incident duminică dimineaţa.

Peste 2.500 de persoane candidează la 249 de mandate în camera inferioară a Parlamentului.

Rezultate premilinare sunt aşteptate la 10 noiembrie.

Numărarea voturilor a început în urma unei zile de scrutin legislativ, sâmbătă, marcate de violenţe soldate cu 36 de morţi şi de haos.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite