Reportaj BBC. Întâlnire cu un traficant de organe care profită de refugiaţii sirieni. „Ştiu că e ilegal ce fac, dar ajut oameni. Eu aşa văd lucrurile“

Abu Jaafar are o sclipire de mândrie în ochi în timp ce explică cu ce se ocupă pentru a-şi câştiga traiul, scrie reporterul Alex Forsyth într-un reportaj din Beirut, Liban, publicat pe pagina electronică a BBC.

Bărbatul a lucrat o vreme ca agent de securitate într-un bar, dar apoi a întâlnit un grup care se ocupă cu traficul de organe. Treaba lui e sa găsească oameni suficient de disperaţi încât să accepte să-şi vândă bucăţi din trup, iar afluxul de refugiaţi din Siria în Liban a creat multe oportunităţi în acest sens.

„Profit de oameni“, spune bărbatul, deşi subliniază că mulţi dintre ei ar fi putut muri acasă, în Siria, şi că vinderea unui organ nu înseamnă nimic în comparaţie cu ororile pe care le-aub trăit deja. „Îi exploatez, dar şi ei beneficiază în urma a a ceea ce fac“, spune Jaafar. „Ştiu că e ilegal ce fac, dar ajut oameni. Eu aşa văd lucrurile“.

Biroul său e o cafenea mică într-una dintre suburbiile aglomerate din sudul Beirutului, o clădire dărăpănată acoperită cu o prelată din plastic. În spate, o cameră dincolo de un perete acoperit de rugină este plină de mobilă veche, iar în fiecare colţ sunt colivii cu peruşi care cântă.

Din acest spaţiu a aranjat vinderea organelor a vreo 30 de refugiaţi, în ultimii trei ani.

De obicei se caută rinichi, dar pot să ajut şi să găsesc alte organe. Odată mi-au cerut un ochi şi am reuşit să găsesc un client care a fost de acord să-şi vândă ochiul. Am făcut o poză ochiului şi am trimis-o pe Whatsapp pentru confirmare. Apoi le-am livrat clientul 

povesteşte Abu Jaafar.

Străzile înguste pe unde îşi desfăşoară activitatea sunt aglomerate, mulţi dintre oameni sunt refugiaţi. În prezent, unul din patru oameni aflaţi în Liban a fugit din cauza conflictului care are loc dincolo de graniţa cu Siria. Cei mai mulţi refugiaţi nu au drept de muncă potrivit legii libaneze, iar multe familii abia se descurcă de pe-o zi pe alta.

Printre cei mai disperaţi sunt palestinienii, care erau deja consideraţi refugiaţi în Siria, iar din cauza asta nu pot fi reînregistraţi ca refugiaţi de agenţia din domeniu a Naţiunilor Unite, atunci când ajung în Liban. Trăiesc în tabere supraaglomerate şi primesc foarte puţin ajutor.

Într-o situaţie aproape la fel de rea se află şi migranţii veniţi din Siria după mai 2015, când guvernul libanez a cerut ONU să nu mai înregistreze noi refugiaţi.

„Cei care nu sunt înregistraţi ca refugiaţi o duc foarte greu. Ce pot să facă? Sunt disperaţi şi nu au alt mod de a supravieţui decât să-şi vândă organele“, explică Jaafar.

Unii refugiaţi, cu precădere copiii, cerşesc. Băieţii lustruiesc pantofi, aleargă printre maşinile blocate în trafic  şi vând gumă de mestecat şi şerveţele şoferilor sau ajung să fie exploataţi executând diferite munci.  Alţii se prostituează.

Vinderea unui organ este un mod de a face rost de bani rapid.

Când Abu Jaafar găseşte pe cineva dispus să-şi vândă un organ, îl duce, legat la ochi, într-un loc ascuns într-o zi prestabilită.

Uneori, doctorii operează într-o casă închiriată, transformată în clinică temporară, unde donatorilor li se fac nişte teste de sânge de bază înainte de intervenţia chirurgicală.

După operaţie îi aduc înapoi şi am grijă de ei vreo saptămână, până se scot firele de la operaţie. După ce sunt scoase firele, nu ne mai interesează ce se întâmplă cu ei. Nu prea-mi pasă dacă un client (donator, n.r.) moare, am obţinut ce am vrut. Nu e problema mea ce i se întâmplă, atâta timp cât a fost plătit,

declară sec Abu Jaafar.

Cel mai recent client-donator al său a fost un băiat de 17 ani care a fugit din Siria după ce tatăl şi fratele său au fost ucişi acolo. Adolescentul se află în Liban de 3 ani, fără un loc de muncă şi cu datorii care se adună, chinuindu-se să-şi întreţină mama şi cele cinci surori. Prin intermediul lui Abu Jaafar, şi-a vândut un rinichi cu 8.000 de dolari.

La două zile după operaţie, în mod clar suferind dureri deşi lua pastile, încerca să-şi găsească o poziţie confortabilă, stând ba într-o rână, ba în picioare, pe o canapea stricată. Faţa îi era acoperită de sudoare, iar sângele se infiltrase în bandajele care îi acopereau operaţia.

Abu Jaafar nu vrea să spună cât a câştigat din această afacere. Spune că nu ştie ce se întâmplă cu organele după ce sunt prelevate, dar crede că sunt exportate.

În Orientul Mijlociu se înregistrează o lipsă de organe pentru transplant, din cauza stavilelor culturale şi religioase în ce priveşte donarea. Majoritatea familiilor preferă să-şi îngroape morţii foarte repede. Abu Jaafar spune însă că există cel puţin alţi şapte brokeri de organe ca el, care activează în Liban.

„Afacerea e înfloritoare. Cererea e în creştere. Afacerea a cunoscut o creştere masivă imediat după startul migraţiei sirienilor spre Liban“.

Brokerul de organe ştie că activitatea sa e ilegală, dar nu-i este teamă de autorităţi. E chiar arogant legat de asta. Numărul lui de telefon e scris cu vopsea pe zidurile de lângă casa sa. În cartier, este respectat şi temut. Când se plimbă pe stradă, oamenii se opresc pentru a glumi sau a discuta cu el. Are o armă ascunsă sub picior, în timp ce vorbeşte cu jurnalista BBC.

Ştiu că ceea ce fac este ilegal, dar ajut oamenii. Aşa văd eu lucrurile. Clientul foloseşte banii pentru a-şi căuta o viaţă mai bună pentru el şi familia sa. Poate să-şi cumpere o maşină ca să lucreze ca taximetrist sau poate pleca în altă ţară. Eu îi ajut pe oamneii aştia şi nu-mi pasă de lege.

De fapt, legea este cea care îi dezavantajează pe mulţi dintre refugiaţi, restricţionându-le accesul la piaţa muncii şi la ajutor din partea statului, spune Jaafar.

„Nu oblig pe nimeni să se opereze. Ajut doar, plecând de la cererea cuiva“.

Numele Abu Jaafar nu este real. A fost folosit pentru că traficantul a fost de acord să vorbească cu echipa BBC doar dacă i se asigura anonimitatea.