Războiul cu Statul Islamic: Bashar al-Assad i-a trimis o scrisoare lui Obama, cerându-i să se alieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul Islamic reprezintă o ameninţare teroristă suficient de puternică pentru a aduce de aceeaşi parte a baricadei SUA şi Siria.

Regimul sirian catalogat drept dictatorial şi criminal de Washington a trimis, prin preşedintele Bashar al-Assad, o scrisoare preşedintelui american Barack Obama, cerând Statelor Unite să intre într-o alianţă militară cu Siria pentru a lupta cu gruparea teroristă Statul Islamic, transmite cotidianul britanic „The Independent”. 

Sirienii au transmis că vor şi să facă schimb de informaţii cu americanii în acelaşi scop, invitând membri ai Congresului SUA să meargă în Damasc pentru a discuta despre colaborare şi o strategie coordonată împotriva duşmanului comun - Statul Islamic. 

Despre posibilitatea unei alianţe SUA-Siria pentru a combate Statul Islaic se vorbeşte deja de aproape o lună. Discuţiile s-au intensificat în momentul în care Obama a anunţat că forţele aeriene americane au început deja să survoleze spaţiul aerian al Siriei şi că vor începe să bombardeze poziţii ale Statului Islamic din Siria. 

Atunci, majoritatea analiştilor au fost de acord că aceste operaţiuni nu ar fi putut primi undă verde din partea Washingtonului fără a se fi consultat sau măcar anunţat în prealabil regimul de la Damasc. 

Una dintre primele reacţii a venit din partea preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat că desfăşurarea acestor operaţiuni fără acordul preşedintelui Bashar al-Assad ar însemna o agresiune categorică a americanilor asupra Siriei. 

În timp ce situaţia din Irak rămâne critică, mai multe mari oraşe aflându-se încă sub controlul jihadiştilor din gruparea teroristă Statul Islamic (fostă Statul Islamic în Irak şi Siria - SIIS), americanii au declarat război terorismului şi au anunţat încă din august că vor bombarda poziţiile jihadiştilor din Siria. 

Operaţiunea militară a fost urgentată de lovitura puternică primită de occidentali prin decapitările a trei vestici.

Relaţia Washingtonului cu regimul controlat de familia preşedintelui Bashar al-Assad este una extrem de tensionată, americanii fiind printre principalii susţinători ai rebelilor care luptă de trei ani pentru înlăturarea de la putere a regimului al-Assad. Mai mult, preşedintele Barack Obama i-a cerut înr repetate rânduri lui Assad să renunţe la preşedinţie pentru a pune capăt măcelului - peste 190.000 de persoane au murit de la izbucnirea războiului civil, în martie 2011. 

De cealaltă parte însă, Bashar al-Assad are un plan. După ce a facilitat ascensiunea Statului Islamic - în prezent cea mai puternică şi mai bogată grupare teroristă din lume -, preşedintele sirian s-a oferit acum să colaboreze cu Vestul împotriva organizaţiei afiliată, până nu demult, grupării al-Qaeda. 

„Assad ar prefera să pună Vestul în faţa faptului împlinit: opoziţia siriană este moartă, Statul Islamic este un rău mai mare decât noi, iar voi, cei din Vest, nu aveţi altă alegere decât să lucraţi cu noi împotriva răului mai mare”, notează şi Fred Hof, fost consilier pentru tranziţia din Siria al fostului secretar american de Stat, Hillary Clinton. 

Ceea ce a mai rămas din opoziţia siriană, în afară de facţiunile jihadiste afiliate sau membreu ISIS, se află în oraşul Alep, sub foc greu din partea armatei regulate, loială preşedintelui al-Assad. O purtătoare de cuvânt a forţelor rebele - Armata Siriană Liberă - a declarat pentru „The New York Times” că, dacă opoziţia pierde poziţiile din Alep, nu-şi va mai putea reveni pentru a lupta cu regimul pentru a obţine „o Sirie moderată”. 

De cealaltă parte, americanii vor să consolideze opoziţia prin instruire - este un lucru ştiut că americanii instruiesc rebeli sirieni la mai multe baze militare - şi prin atacuri aeriene asupra poziţiilor Statului Islamic. Opoziţia susţine însă că nu este de ajuns. „Vom ajunge să fim manevraţi până într-un punct foarte inconfortabil. Intrăm, în mod inconştient, într-o ambuscadă”, adaugă Hof. 

Iar unul dintre principalele riscuri pentru americani este ca, dintr-o dată, să se găsească de aceeaşi parte a baricadei cu un regim pe care încă, la nivel oficial, îl numeşte „criminal” şi-l condamnă pentru atacuri cu armă chimică asupra populaţiei civile. 

„Dacă preşedintele Barack Obama vrea să evite impresia că SUA colaborează cu familia criminală care a facilitat ascensiunea SIIS şi distrugerea Siriei, atunci va ordona imediat alimentarea forţelor naţionaliste şi va oferi asigurările necesare pentru a încuraja relocarea completă a opoziţiei externe siriene în Siria”, conchide Hof. 

Relaţia SUA-Siria este una extrem de tensionată. SUA sunt principalul susţinător din Occident a opoziţiei care luptă pentru înlăturarea preşedintelui sirian. Americanii au înarmat şi-i instruiesc pe rebeli, stârnind astfel mânia regimului de la Damasc. De cealaltă parte, americanii susţin că nu fac altceva decât să sprijine lupta pentru democraţie a poporului. Mai mult, Washingtonul spune că Bashar al-Assad a comis crime împotriva poporului. 

Cea mai temută piesă din arsenalul lui Assad este arm chimică, pe care ar fi folosit-o de mai multe ori din martie 2011, de când  izbucnit războiul civil dintre forţele controlate de el şi rebelii sirieni. Regimul sirian ar avea astfel tehnologia necesară pentru folosirea iperitei, un agent chimic cunoscut şi ca „gaz muştar”, foarte persistent, al cărui efect durează mai multe zile, şi a gazului sarin, un alt agent letal, care pătrunde în organism prin piele sau prin inhalare. 

Iperita lasă urme după folosire, gazul sarin se evaporă la mai puţin de două minute de la elibarea sa în aer. Cei până la 1.300 de oameni care au murit săptămâna trecută într-un cartier din Damasc ar fi fost atacaţi cu gaz sarin. ONU a confirmat că s-au folosit „substanţe chimice”, însă concluziile finale ale anchetei asupra acestui atac încă nu au fost prezentate.

Vara trecută, doar opoziţia Rusiei din cadrul G8 a împiedicat o acţiune militară coordonată împotriva Siriei. Între timp, Rusia a fost exclusă din G8 din cauza agresiunii din Ucraina, însă problema războiului civil siria a căzut în planul doi, după criza separatistă din Ucraina. 

Mai bine de 150.000 de oameni şi-au pierdut vieţile în războiul dintre rebeli şi forţele fidele regimului controlat de preşedintele Bashar al-Assad, a anunţat astăzi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului susţine că are dovezi care arată că 150.344 de persoane au murit în conflictul izbucnit în martie 2011. Dintre acestea, 51.212 erau civili neimplicaţi în lupte, iar aproape 8.000 dintre victime erau copii. 

Bilanţul morţilor în rândul forţelor rebele care luptă pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad şi a familiei sale de la putere se ridică la 37.781. Printre aceştia se numără şi luptători jihadişti din ISIS (Statul Islamic al Irakului în Siria) şi din organizaţia fundamentalistă Frontul Al-Nustra, afiliat cunoscut al grupării teroriste al-Qaeda. 

De cealaltă parte, 58.480 de persoane din armata siriană regulată, controlată de al-Assad, au murit în ultimii trei în luptele cu rebelii. Dintre aceştia, 35.000 erau soldaţi. Printre cei ucişi care luptau de partea guvernului sirian se numără şi 345 de membri ai mişcării şiite Hezbollah din Liban, adaugă organizaţia non-guvernamentală. Aproape 3.000 dintre cei morţi rămân neidentificaţi. 

Războiul civil din Siria a izbucnit în urmă cu trei ani, în martie 2011, de la proteste paşnice împotriva regimului al-Assad. După o represiune sângeroasă în care au murit mai mulţi protestatari, opoziţia s-a înarmat, iar între rebeli şi forţele fidele guvernului s-a declanşat război civil. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite