Oricât de ample ar fi valurile de bombardament, oricât de mult ar dura ele, forţele adversare nu pot fi realmente anihilate decât în urma intrării în joc a armatei terestre, lecţie pe care atât americanii cât şi ruşii o cunosc foarte bine din episoadele tragice din Vietnam şi Afganistan.

Iată de ce, prima dintre marile întrebări de acum este dacă, da sau nu, loviturile aeriene pe care le pregătesc americanii (şi, din ce în ce mai posibil, cu sprijinul unor ţări aliate din NATO) împotriva unor obiective militare din Siria, se va opri doar la o demonstraţie de forţă, fie ea şi foarte dură şi convingătoare, fără a merge mai departe, spre faza terestră „boots on the ground“.

Întrebarea are sens deoarece, imediat după ce Preşedintele Trump a început să transmită ameninţări pe Twitter, sirienii au avut timp să retragă personalul din instituţiile strategice, inclusiv din centrele de comandă strategice, în locaţii de rezervă, locaţii subterane de mare adâncime, pregătite încă de acum un an, imediat după lovitura americană anterioară cu rachete de croazieră. 

Ce ţinte vor alege americanii? Ca acum un an, un aeroport de pe care se estimează că au decolat avioanele care au lansat atacul cu arme chimice sau, mai degrabă se va încerca bombardarea unor  ţinte multiple, ceea ce ar fi mai degrabă într-o logică a retalierii de mari dimensiuni, aşa cum a promis Trump. Caz în care intrăm direct în esenţa marii dileme care poate produce direct şi imediat un dezastru regional şi poate implica în conflict mai multe super-puteri.

Citiţi vă rog cu mare atenţie ceea ce declara pentru AFP Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului, „începând de marţi seara. forţele regimului au evacuat aeroporturi militare precum T-4 (aflat în provincia centrală Homs, Dumeir şi al-Sin (în apropiere de Damasc, precum şi baze ale unităţii de elită din cadrul Gărzii Republicane sau cele aparţinând cele de-a $0a divizii, staţionate în apropierea capitalei siriene. Clădirile din Damasc unde se află Ministerul apărării şi Cartierul General al armatei au fost şi ele evacuate de mai multe zile... Avioanele au părăsit aeroporturile militare şi unele au fost relocate pe baza rusească de la Hmeimim“ (sbl. noastră). Coroboraţi acum asta cu mesajul lui Trump către Rusia, acela privind rachetele noi nouţe şi „inteligente“... este o sugestie că un val de rachete ar putea fi îndreptat către bazele ruseşti din Siria deoarece acolo se află avioane sau-şi trupe ale regimului Assad? Iată harta principalelor locaţii siriene, dar şi a celor două mari aeroporturi: T-4 (deja lovit de curând de ceea ce sirienii au acuzat a fi fost o rachetă israeliană) şi cel de lângă Damasc de unde ar fi decolat avioanele care au provocat teribilului atac chimic de la Duma.

Variantă posibilă de planificare la nivel de war game, dar extrem de periculoasă şi cu enorm de multe variante care de care mai ciudate, datorate tocmai faptului că adversarii din teren ar putea fi grupaţi în coaliţii de forţe. Deocamdată, extinzând raţionamentul de tip war game şi presupunând că nu vor fi implicate decât două forţe armate, cele americane şi ruseşti, iată harta locaţiilor principalelor baze de unde poate porni un atac şi de unde poate fi organizată o contra-ofensivă de retaliere împotriva unor ţinte terestre sau maritime. Sursa hărţii: DBKKA FILES, un site extrem de bine informat şi considerat tradiţional apropiat serviciilor de informaţii din Israel.

Ce avem este deja un puzzle extrem de periculos şi de complicat deoarece nu trebuie luat în considerare doar acest raport static de poziţionare nord-sud, ci şi faptul că, în nordul Siriei, acum îndreptându-se adânc înspre est, se află zeci de mii de soldaţi turci cu armament de toate tiourile şi susţinuţi de avioane şi elicoptere de luptă, participanţi la operaţiunea „Ramură de măslin“ împotriva poziţiilor kurde, aliaţi tradiţionali ai SUA în Irak şi împotriva ISIS.  Ce vor alege turcii? Să sprijine, în calitate de aliat NATO, orice operaţiune americană, de data asta autorizând o eventuală cerere de decolare a unor avioane americane de la bazele din Turcia, spre exemplu a bombardierelor strategice staţionate la Incirilk? Sau, în calitate de aliat strategic al Federaţiei Ruse, va acorda safe heaven trupelor siriene care s-ar refugia înspre nord? Oare vor profita kurzii de o eventuală ofensivă americană pentru a încera recuperări de teritoriu sau vor acţiona în teren împotriva trupelor lui Assad?

În fine, tabloul complicaţiilor eventuale nu ar fi complet dacă nu am pomeni şi de prezenţa în Siria, repartizate la multe locaţii militare, a trupelor speciale şi a consilierilor chinezi şi iranieni.

Să începem cu trupele speciale chineze. La finele anului trecut, pe mai multe canale militare, sosea informaţia că la Tarus, baza navală rusă din Siria, debarcau mii de membri ai forţelor speciale din două unităţi de elită ale armatei chineze („Tigrii Nopţii“ unitate de puşcaşi marini şi „Siberian Tigers“, unitate de comando din regiune Sheniang). Motivul invocat fiind lupta împotriva extremiştilor uiguri care luptau de partea forţelor anti-Assad. Conform spuselor ambasadorului sirian la Beijing, în Siria s-ar afla aproximativ 5000 de etnici uiguri care, într-un gest disperat, ar putea ataca ţinte la sol în Siria, profitând de umbrela unui atac american. Dar cum vor acţiona trupele chineze în caz de conflict? Se vor regrupa într-o locaţie unică semnalată ca atare şi vor cere susţinere aeriană de protecţie de acasă, eventual unităţi de apărare anti-aeriană, escaladând situaţia la cote foarte înalte?

Trupe speciale ale armatei chineze

Trupe uigure, secvenţă dintr-un film de propagandă al forţelor jihadiste

În sfârşit, iată o hartă a prezumtivei reapariţii în Siria a forţelor militare iraniene:

Pătratele roşii indică poziţiile menţinute pe termen lung de forţele iraniene sau de aliaţii lor

E vorba despre trupe regulate, despre unităţi ale forţelor speciale şi foarte mulţi consilieri trimişi de regimul de la Teheran ca răspuns la cererea guvernului de la Bagdad. „Este vorba despre o prezenţă absolut legitimă“, a subliniat ministrul de Externe rus Serghei Lavrov într-un interviu pentru agenţa de presă INTERFAX... „iar cea mai mare primejdie o constituie teroriştii străini şi militanţii integraţi în grupările opoziţiei armate susţinute de SUA“. Iranul a dat dealtfel un mesaj foarte dur privind intenţiile sale de ripostă în caz de atac american susţinut de Israel şi, eventual, de alte puteri occidentale. Interesant că Ali Khamenei, Ghidul Suprem al Revoluţie, a fost primul care a reacţionat după atacul împotriva bazei T-4 de la Tias în noaptea de 8 spre 9 aprilie, descris de şeful statului major al forţelor ruse prezente în Rusia a afirmat că a fost rezultatul acţiunii a două avioane israeliene F-15 care au traversat spaţiul aerian libanez.

Ultima întrebare pentru azi este şi cea care are răspunsul cel mai dificil de dat: dacă acestea sunt declaraţiile războinice, îşi vor activa ruşii sistemele S-400, amplasate la marile lor baze militare din Siria şi în alte locaţii strategice, ele fiind o ameninţare letală pentru cele mai moderne avioane de de vânătoare din lume, un sistem până acum doar testat de probă sau pentru antrenament, dar niciodată intrat în funcţie în caz de conflict. Dar, de data asta, avertismentul foarte sever al ruşilor dă dă înţeles că, de data asta, s-ar putea să folosească toate sistemele lor de apărare anti-aeriană din Siria...

Dar, în final, vă rog să nu uitaţi că în logica militară se spune că, în caz de conflict, lovirea unei ţinte naţionale, oriunde s-ar afla ea în lume, reprezintă motiv de război. Caz în care puneţi-vă întrebarea ce se va întâmpla dacă, în loviturile aeriene promise de Trump, chiar ca pierderi colaterale, vor muri soldaţi rusi, chinezi şi iranieni?

Nimeni nu poate estima consecinţele unui scenariu „Siria+“. Să sperăm că nu se va ajunge aici, cu toate că sunt enorme tentaţiile de a avea o bucăţică din cadavrul unei Sirii distruse şi partajate, parte a unor alte viitoare entităţi statale. Şi, apoi, cine va gera situaţia umanitară care ar putea reprezenta o catastrofă care să depăşească tot ce-am văzut în ultima perioadă în regiunea Orientului Apropiat, care vor fi forţele ce se vor angaja în reconstrucţia ulterioară a ţării (sau ţărilor) distruse de conflict?

Scenariul „SIRIA +“ poate însemna toate acestea şi mai mult decât atât. Pe pilonul Siria, iată, cum vă spuneam de atâtea ori în ultimii ani, se roteşte scenariul refacerii hărţii viitoare de putere a lumii. Acele scenarii alternative sunt deja create, unele deja negociate, acorduri pentru o nouă ordine mondială între marile puteri, mai vechi sau mai noi care, direct negociat sau în funcţie de realitatea post-conlict, îşi vor impune propria viziune de grup.