Papa Francisc s-a recules la memorialul dedicat genocidului împotriva armenilor
0Papa Francisc s-a recules sâmbătă dimineaţă la Memorialul Tzitzernakaberd, dedicat genocidului împotriva armenilor, alături de preşedintele Armeniei, Serj Sargsyan, subliniind că „memoria“ unei tragedii „nu poate fi sufocată“, relatează AFP.
Papa Francisc a depus o coroană de flori la mausoleu şi apoi a coborât câteva trepte într-o curte interioară înconjurată de 12 imense stele de bazalt înclinate, reprezentând cele 12 provincii unde armenii au căzut victimă masacrelor din Imperiul Otoman, în perioada 1915-1916.
Papa a ascultat foarte concentrat cântecele interpretate de un cor de femei şi de un grup de flautişti, după care s-a deplasat într-o maşină deschisă în grădină, unde a stropit un copac în semn de pace şi renaştere, aşezându-se la o masă în aer liber, pe care era deschisă o carte mare de aur, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Mă rog aici, cu durere în suflet, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai petreacă niciodată, pentru ca omenirea să nu uite şi să ştie să învingă răul cu binele“, a scris Suveranul Pontif în mesajul său. „Dumnezeu să apere memoria poporului armean! Memoria nu poate fi nici sufocată, nici uitată! Memoria este izvor de pace şi viitor!“, a subliniat Papa Francisc.

FOTO armenews.com
Vineri, în prima zi a vizitei sale în Armenia, papa a denunţat „genocidul“ împotriva armenilor într-un discurs adresat clasei politice armene reunite la Erevan, cu riscul de a relansa tensiunile cu Ankara.
„Marele Rău“, cum numesc armenii genocidul, ar fi provocat moartea a 1,5 milioane de persoane, potrivit lor, cifre considerate exagerate de Turcia, care evocă un război civil între turci şi armeni şi care refuză ideea unui genocid împotriva armenilor, notează agenţia France Presse, citată de Agerpres.