Un sistem acuzat de a fi devenit ineficient deoarece, pur şi simplu, s-au schimbat toate raţionamentele de securitate care l-au generat şi, mai ales, s-a modificat fundamental raportul de putere aşa cum a fost el definit atunci, între marii câştigători ai conflagraţiei mondiale. 
 
Este limpede că au apărut noi brokeri de putere, fiecare cu ambiţiile proprii ca, individual sau în grup, să-şi impună prezenţa. Şi nu doar la nivel declarativ, căci au devenit foarte conştienţi de forţa lor economică, militară, de influenţele lor regionale şi continentale, formând capete de pod care să le extindă prezenţa directă în multe zone ale lumii, altă dată zone de joc rezervate „puterilor tradiţionale“. Spre exemplu în Africa. Sau, prin „Noul Drum al mătăsii“ în zona noastră de Europa. 
 
Nimic nou? Ba da, căci mişcarea asta este rapid potenţată acum de efectele globale ale noii politici americane bazate pe principiul „America first“ care, din ce în ce mai vizibil, produce o ieşire neaşteptat de rapidă a Statelor Unite din mari acorduri economice şi comerciale strategice, ceea ce lasă câmp liber tuturor speculaţiilor şi scenariilor.
 
Ideea de bază a Preşedintelui Trump a fost de a pune o presiune maximă pe partenerii săi internaţionali folosind pârghia financiară ca armă de luptă. Cu o reuşită remarcabilă, aceea de a obliga aliaţii din NATO de a-şi respecta promisiunea de a investi 2% din PIB pentru a-şi putea asigura într-o măsură sporită propria apărare. Dar, dincolo de asta, discuţia este deschisă şi câteodată cu accente explozive în ce priveşte consecinţele retragerii SUA din Acordul de la Paris privind lupta împotriva schimbărilor climatice, rediscutarea tratatului NAFTA, posibilitatea revocării acordului nuclear cu Iranul, ameninţarea anulării acordului comercial şi de liber-schimb cu Coreea de Sud şi, evident, retragerea din Tratatul Transpacific (TPP). Este mişcarea ce a adus Chinei un avantaj de joc nesperat căci TPP-ul era conceput tocmai pentru a limita influenţa Beijingului în regiune...
 
Drept care, în acest moment, să vedem cine şi ce reforme îşi doreşte.
 
Reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite este prioritară, spune Donald Trump care a prezentat deja un proiect politic în 10 puncte pe care-l doreşte discutat la marea reuniune a şefilor de state care va începe pe 19 septembrie la New York. Mai mult, Donald Trump, pe 18 septembrie, va organiza la sediul ONU o recepţie (deci cu o zi înaintea discursului său de pe 19 septembrie) la care sunt invitaţi reprezentanţii ţărilor care se angajează să susţină SUA în acest demers novator. Până acum, pe listă se află reprezentanţii a 14 state: Marea Britanie, Canada, China, Germania, India, Indonezia, Japonia, Iordania, Niger, Rwanda, Senegal, Slovacia, Thailanda şi Uruguay. Ele se vor angaja „să reducă duplicarea mandatelor, redundanţa şi dublarea activităţilor, inclusiv la nivelul principalelor organisme ale ONU“, încurajându-l pe Secretarul General al organizaţiei „să continue reforme eficiente şi de profunzime“. Ce va însemna asta mai exact, vom vedea, dar cel puţin până acum este clar că se va vorbi mult despre bani, despre modul în care cele 123 de ţări membre trebuie să contribuie mai echitabil la asigurarea finanţărilor activităţilor ONU. O discuţie în care americanii au un argument major: sunt cei mai importanţi contributori bugetari, venind cu 22% din bugetul ONU de 5,4 miliarde $ şi cu 28,5% din bugetul de 7,3 miliarde $ alocat misiunilor de menţinerea păcii. 
 
 

Singurul lucru cert este că nimeni nu e sigur de altceva decât că e nevoie de schimbarea structurii actuale a ONU. Dar va însemna asta şi o modificare a raporturilor de forţe în interiorul organizaţiei, a criteriilor de funcţionare ale Consiliului de Securitate, a mecanismelor de luare a deciziilor, mai ales în ce priveşte atât de discutatele şi contestatele în materie de eficienţă misiuni umanitare şi de menţinerea păcii? Va însemna oare acest episod o întărire a influenţei SUA în sistem sau, dimpotrivă, urmează să se lase loc mai mult noilor puteri“ care să aibă, aşa cum reclamă de atâta timp, o reprezentativitate sporită în toate forurile de decizie?

Şi, poate cel mai important lucru dintre toate, reforma ONU va fi dublată de un demers la fel de important la bivelul altor organizaţii cu impact mondial cum ar fi, spre exemplu, Fondul Monetar Internaţional, alt subiect de critici şi nemulţumiri profunde? 

Acesta este mesajul pe care-l transmit liderii din grupul BRICS (Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia) reuniţi începând de ieri în oraşul chinez Xiamen, Preşedintele Xi Jinping cerând omologilor săi să acţioneze în favoarea unei economii mondiale deschise şi a unui sistem multilateral eficient, adică, spunea el, „o mondializare deschisă, inclusivă şi profitabilă tuturor“. Şi, în acest context al susţinerii unui nou tip de relaţii internaţionale, cei din BRICS se gândesc în primul rând la FMI, organism în cadrul căruia spun că au o reprezentare inferioară ponderii lor economice rele. (actualmente, nu reprezintă decât 17% din puterea de vot în bordul director) :

Vrem să ne mărim cota de reprezentare şi să facem să fie auzită vocea ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare pentru a crea a nouă dinamică, în scopul de a umple prăpastia Nord-Sud“, reamintind cu această ocazie că banca creată la iniţiativa BRICS, New Development Bank este operaţională, anunţând că instituţia va fi în stare ca, la orizontul anului 2031, să finanţeze proiecte pănă la o valoare de 32 miliarde $. Interesantă şi lista de invitaţi de la această reuniune, căci ea cuprinde, alături de şefii de stat din BRICS şi pe omologii lor din Guineea, Egipt,, Mexic, Tadjikistan şi Thailanda. Adică două ţări esenţiale din economia africană şi, poate absolut deloc întâmplător şi Mexicul, ţară aproape de conflict economic şi comercial major cu SUA.

Cât va conta în gândirea de reformă globală acest grup BRICS şi noii săi aliaţi? Dacă vorbim de pondere economică, raportările FMI arată că acest grup de ţări, în 2015, reprezenta 22,53% din PIB-ul global şi a contribuit cu mai mult de 50% la creşterea economică mondială în ultimul deceniu.

Bătălia în perspectivă imediată este una de dimensiuni globale şi deciziile (sau începutul procesului în acest sens) care s-ar putea lua în aceste momente ar fi definitoriu pentru relansarea (sau blocarea şi destrămarea ulterioară) a cadrului de reglementare internaţional în care evoluăm în acest moment. Vom vedea şi care va fi poziţia României, cea exprimată de Preşedintele Iohannis. Din păcate, problematica asta a lipsit complet în dezbaterea Parlamentului României. Şi e păcat. Aşa cum păcat este că, la nivelul dezbaterii publice de la noi, sublectul este practic inexistent.

Şi totuşi, din punctul meu de vedere, ar trebui să ne intereseze foarte tare unde, cu ce argumente şi cu ce viziune naţională ne poziţionăm în bătălia asta de reconfigurare a relaţiilor de putere pe plan mondial. Căci nu este în primul rând o discuţie de spre bani. Ci despre puterea care este precondiţia de a face bani.