Mesajul lui Dalai Lama după externare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dalai Lama FOTO EPA-EFE
Dalai Lama FOTO EPA-EFE

Dalai Lama a dat vineri asigurări credincioşilor şi comunităţii internaţionale cu privire la starea sănătăţii sale, la ieşirea de la un spital, la New Delhi, unde a primit îngrijiri de marţi în urma unei infecţii pulmonare, relatează AFP.

”Am primit tratamentul medical necesar, iar acum mă simt mai degrabă normal”, a declarat liderul spiritual tibetan, în vârstă de 83 de ani, într-o declaraţie pentru jurnalişti tibetani, la plecarea sa de la Spitalul Max.

”Mă simt foarte bine restabilit. Aşadar, toată lumea, vă rog, să fie asigurată! Doresc să mulţumesc întregii lumi pentru grija sinceră şi rugăciunile pentru mine”, a adăugat el, potrivit unei înregistrări video a serviciului tibetan al Voice of America (VoA), postată pe contul său de Twitter.

Cel mai celebru călugăr budist din lume a anunţat că are ”un fel de gripă persistentă” şi că, odată adus la spital, medicii i-au descoperit o infecţie pulmonară.

Purtătorul său de cuvânt a declarat vineri pentru AFP că oaia neagră a Chinei urmează să se odihnească timp de câteva zile în capitală înainte să se întoarcă la Dharamsala, o localitate situată în nordul Indiei în care se află în exil de când a fugit din Tibet, în urmă cu 60 de ani.

Serviciile laureatului Nobelului pentru Pace au anunţat joi că şi-a reluat ritmul normal de viaţă şi face nişte exerciţii.

În pofida faptului că acest călugăr rămâne un orator extrem de popular, el şi-a redus angajamentele internaţionale şi nu s-a mai întâlnit cu vreun lider străin din 2016. Guverne din întreaga lume nu se grăbesc să-l invite, de teamă să nu provoace furia Beijingului.

De teamă că desemnarea succesorului său ar putea fi acaparată de China, Tenzin Gyatso a semnalat în mai multe rânduri că linia sa, perpetuată din secolul al XIV-lea, ar putea să se stingă la moartea sa.

Acest simbol mondial a renunţat, în 2011, la puterea sa politică şi i-a încredinţat sarcina de a-i ghida pe tibetanii din exil unui premier ales de dispora - o ruptură istorică.

De-a lungul vieţii sale, pe care şi-a petrecut-o în mare parte în India, Dala Lama a căutat neîncetat un compromis cu Beijingul cu privire la soarta tibetanilor - o luptă nonviolentă şi pacifistă, salutată prin Premiul Nobel pentru Pace în 1989.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite