Lumea în 2035. Trei scenarii CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Previziunile Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite pentru 2035 nu sunt optimiste. Un nou studiu prospectiv al celei mai puternice agenţii de spionaj din lume prezintă trei scenarii pentru perioada 2020 - 2035, şi anume izolarea, pericolul iminent al unui atac nuclear şi creşterea comunităţilor locale.

Ediţia franceză a acestui studiu prospectiv, publicat de regulă din patru în patru ani, a apărut joi sub titlul „Lumea până în 2035 imaginată de CIA şi Consiliul Naţional de Informaţii: paradoxul progresului“.

„În următorii cinci ani, vom asista la o creştere a tensiunilor între state şi în interiorul acestora“, semnalează autorii studiului. Ameninţarea teroristă va creşte, iar statele, tot mai divizate, vor întâmpina dificultăţi în a-i răspunde. CIA enumeră trei scenarii posibile pentru perioada 2020 - 2035, şi anume izolarea, pericolul iminent al unui atac nuclear şi creşterea în influenţă a comunităţilor locale.

Scenariul 1: O lume cu insule izolate

Primul scenariu prezintă o lume afectată de încetinirea creşterii economice şi slăbirea globalizării, provocări în faţa cărora guvernele nu au ştiut cum să răspundă. La 20 de ani de la criza financiară din 2008, clasa de mijloc este aproape dispărută, şomajul la cel mai înalt nivel, populaţia tot mai săracă, iar statele tot mai izolate. Măsurile protecţioniste prevalează asupra dialogului internaţional, fiind impuse de creşterea inegalităţilor şi ascensiunea populismului.

„Combinarea tuturor acestor evenimente a dat naştere unei lumi fragmentate şi în defensivă, în care statele îngrijorate caută metaforic şi fizic să construiască ziduri pentru a se proteja de problemele din afară, formând astfel insule într-un ocean instabil“, se arată în raport.

CIA are şi veşti bune. Această perioadă dominată de izolaţionism poate duce la „o nouă eră de creştere şi prosperitate“. Relansarea se va datora în principal inovaţiei.

„Încetinirea globalizării şi schimburilor comerciale va da naştere unei noi generaţii de antreprenori şi inventatori la nivel local“, prognozează CIA.

Scenariul 2: Pe prăpastia unui atac nuclear

Al doilea scenariu, intitulat „Orbite“, este prezentat de un consilier în securitate naţională. Potrivit acestuia, Statele Unite se întorc la chestiunile internaţionale sub administraţia unui anume „Smith“, care îşi va încheia al doilea mandat în 2032. Acesta readuce America pe scena internaţională pe fondul intensificării tensiunilor economice, diplomatice şi propagandistice cu şi între diverse puteri regionale, între care China, Iran şi Rusia. Dacă tensiunile dintre marile puteri se limitează la represalii economice şi diplomatice şi la purtatea unui acerb război hibrid prin atacuri cibernetice şi prezentarea faptelor în mod alternativ, fără nimic notabil pe plan militar, atunci un conflict regional dintre India şi Pakistan riscă să producă un adevărat dezastru în 2028 din cauza ameninţării reale cu un atac nuclear, care ar fi primul după Al Doilea Război Mondial. Atunci „preşedintele Smith“ se hotăreşte să revină la chestiunile lumii, mediind cu succes acest conflict împreună cu China. După acest episod tensionat, marile puteri restabilesc relaţii de încredere şi îşi reiau cooperarea în chestiunile de securitate.

Scenariul 3: Comunităţi locale tot mai influente

Al treilea scenariu prezintă o lume în care comunităţile locale sunt peste guvernele naţionale. Ascensiunea lor se datorează creşterii neîncrederii populaţiei în liderii naţionali. Dacă politica externă, operaţiunile militare şi apărarea rămân în sarcina entităţilor naţionale, educaţia, economia şi sănătatea sunt preluate de autorităţile locale. Acest scenariu nu se aplică sub aceeaşi formă peste tot. Presiunile din Orientul Mijlociu în acest sens duc la o nouă „Primăvara Arabă“, în timp ce China şi Rusia rămân de neclintit. Ţările occidentale sunt mai deschise acestui fenomen, întrucât au „o puternică tradiţie de implicare a colectivităţilor locale şi sectorului privat“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite