John Kerry: Nerespectarea acordului de încetare a focului ar putea duce la dezintegrarea Siriei
0Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat că eşecul acordului de încetare a focului în Siria ar avea consecinţe neplăcute, inclusiv sfârşitul unităţii ţării.
„Cineva trebuie să se aşeze la o masă şi să ajungă la un acord cu privire la ce va fi Siria. Însă dacă mai aşteptăm mult timp s-ar putea să fie prea târziu pentru a păstra Siria întreagă”, a spus şeful diplomaţiei americane în faţa Senatului SUA, citat de RT.
SUA si Rusia au convenit, luni, asupra unui acord de încetare a focului în Siria, care ar urma să intre în vigoare la sfârşitul acestei săptămâni. Armistiţiul implică forţele fidele preşedintelui Bashar al-Assad, dar şi pe rebelii moderaţi.
Damascul avertizează însă că acordul va fi violat de alte grupuri, tocmai pentru că îi exclude pe extremiştii Statului Islamic şi pe teroriştii al-Nusra, afiliaţi grupării teroriste al-Qaeda.
„Statul sirian respectă armistiţiul la care s-a ajuns şi îl susţine de principiu. Însă nu pot să vorbesc în numele grupărilor armate care au anunţat că nu sunt dispuse să accepte încetarea focului”, a declarat ministrul sirian pentru reconciliere naţională, Ali Haidar.