Iranul îşi suspendă o parte din angajamentele asumate în acordul nuclear şi pune condiţii
0La fix un an de la anunţul lui Donald Trump cu privire la retragerea Statelor Unite din acordul nuclear iranian, regimul de la Teheran şi-a suspendat o parte din angajamentele asumate în acest act şi a dat un termen de 60 de zile celorlalţi semnatari pentru a-şi respecta promisiunile de a-l proteja de sancţiunile economice ale Washingtonului.
Iranul a renunţat miercuri la aplicarea unor puncte prevăzute în Acordul de la Viena privind programul său nuclear, semnat în vara lui 2015 împreună cu China, Rusia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite.
O scrisoare de informare în acest sens a fost trimisă semnatarilor, cu excepţia Statelor Unite, care s-a retras anul trecut din acord.
Teheranul cere noi negocieri şi protecţie în faţa sancţiunilor economice impuse împotriva sa de către administraţia Trump.
„Dacă puteţi să ne protejaţi interesele noastre în sectoarele bancar şi petrolier, ne vom întoarce la punctul de plecare“, adică la reluarea angajamentelor, a declarat preşedintele iranian Hassan Rohani, precizând că termenul este de 60 de zile.
Potrivit preşedintelui iranian, Teheranul nu îşi va mai limita rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, aşa cum s-a angajat acum trei ani.
„UE/E3+2 (cei trei semnatari europeni + Rusia şi China) au o fereastră strânsă pentru a inversa situaţia“, a subliniat şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif.
Validat de Consiliul de Securitate al ONU, Acordul de la Viena i-a permis Teheranului să scape de o parte din sancţiunile internaţionale în schimbul limitării programului său nuclear şi angajamentului de a nu se dota niciodată cu arma atomică.
Anunţul Iranului vine într-un climat de tensiuni cu Statele Unite. Pentagonul a informat recent în legătură cu mobilizarea mai multor bombardiere B-52 în Golful Persic. Marţi, secretarul de Stat american Mike Pompeo e efectuat o vizită surpriză la Bagdad, în Irak, sub motivul că dispune de informaţii cu privire la „o escaldare a activităţilor Iranului“. Potrivit lui Pompeo, Teheranul pregăteşte „atacuri iminente“ contra forţelor americane prezente în Orientul Mijlociu.