Miniştrii de Externe ai celor şase mari puteri se reunesc la Geneva. Negocierile privind programul nuclear iranian intră în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Kerry, Secretarul american de Stat, la reuniunea din Geneva. FOTO: Reuters
John Kerry, Secretarul american de Stat, la reuniunea din Geneva. FOTO: Reuters

Secretarul american de Stat John Kerry şi omologul său britanic William Hague sosesc sâmbătă dimineaţa la Geneva, alăturându-se şefilor diplomaţiilor din Franţa, Germania, Rusia şi China. Oficialii se reunesc pentru a relua negocierile pe tema controversatului program nuclear iranian.

Americanul John Kerry, francezul Laurent Fabius, britanicul William Hague, germanul Guido Westerwelle şi chinezul Wang Yi urmează să sosească la Geneva sâmbătă dimineaţa.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a sosit la Geneva cu o zi înainte faţă de omologii lui şi a reuşit să se întâlnească deja cu cei doi negociatori principali: ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton.

Şeful negociatorilor iranieni, Abbas Araghchi, s-a arătat optimist şi a apreciat vineri că Iranul şi marile puteri sunt pe cale de a ajunge la punct comun în legătură cu programul nuclear al Teheranului, care a eludat acordul internaţional mai mult de un deceniu.

„Ne-am apropiat într-o mare măsură de un acord, însă în ciuda progreselor înregistrate astăzi (vineri), mai rămân nişte probleme importante” , a declarat Araghchi, citat de agenţia Mehr. Oficialul „nu a confirmat, dar nici nu a dezminţit” imformaţiile apărute în presa iraniană, potrivit cărora Grupul 5+1 (Rusia, Statele Unite, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) ar fi recunoscut dreptul Iranului la îmbogăţirea uraniului.

Anterior, Zarif a declarat că negocierile între Iran şi Grupul 5+1, reluate miercuri la Geneva, au înregistrat progrese, dar rămân „puncte de dezacord”.

Iranul a insistat în repetate rânduri că nu va accepta vreun acord cu marile puteri în dosarul nuclear dacă acesta nu conţine dreptul la îmbogăţirea uraniului. „Principiul îmbogăţirii (uraniului) nu este negociabil, dar putem discuta despre volum, nivel şi loc”, a subliniat Araghchi, joi.

El a avertizat totodată că este necesar ca Iranul să„regăsească încrederea” în buna credinţă a marilor puteri pentru a se ajunge la un acord.

„Principalul obstacol este lipsa de încredere din cauza a ceea ce s-a întâmplat la ultima reuniune”, a explicat negociatorul iranian, referindu-se la înăsprirea proiectului de acord de către Grupul 5+1 în ultima zi a rundei precedente de negocieri, în perioada 7-9 noiembrie.

 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite