Fratele mai mare al lui Fidel şi Raul Castro a murit la vârsta de 91 de ani

Fratele
mai mare al lui Fidel şi Raul Castro a murit la vârsta de 91 de ani

Fraţii Castro în 1996; de la stânga spre dreapta: Raul, Fidel şi Ramon FOTO cubadebate.com

Ramon Castro, fratele mai mare al celor doi conducători ai Cubei de după sfârşitul revoluţiei în 1959, s-a stins din viaţă, miercuri , la vârsta de 91 de ani, relatează presa de stat de la Havana citată de CNN.

Ramon Castro era cel mai mare dintre fraţii Castro şi, probabil, cel mai puţin cunoscut dintre ei, preferând să dedice o mare parte din viaţa sa agriculturii.

În timpul revoluţiei dintre 1953 şi 1959, Ramon Castro a rămas în localitatea natală Biran pentru a se ocupa de părinţii lor şi pentru a avea grijă de plantaţia familiei, însă a acţionat în capacitate de intendent, fiind principalul responsabil cu distribuirea armelor şi proviziilor pentru trupele revoluţionare. 

După încheierea cu succes a revoluţiei, cel mai mare dintre fraţii Castro a rămas pasionat de agricultură, şi a fost responsabil pentru mare parte dintre iniţiativele agricole ale ţării în deceniile următoare.  

Media cubaneză nu a oferit o cauză a morţii. Trupul lui Ramon Castro va fi incinerat, iar cenuşa sa va fi împrăştiată pe fosta plantaţie a familiei Castro din Biran, intrată între timp în proprietatea statului cubanez ca rezultat al colectivizării.

Ceilalţi doi fraţi Castro, Fidel şi Raul, au în acest moment 89, respectiv 84 de ani. Raul Castro a devenit preşedintele ţării în 2008, după ce Fidel, care a condus ţara timp de aproape jumătate de secol, a decis să nu mai candideze din cauza stării sale precare de sănătate.
citeste totul despre: