FOTO VIDEO Egipt: protestatarii au atacat un muzeu de antichităţi şi au furat mai multe artefacte nepreţuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul Muzeu Naţional Malawi din Egipt a fost vandalizat şi jefuit în ultimele patru zile, fiind un alt exemplu al violenţelor care au afectat ţara, pe lângă zecile de bisericile creştine şi şcolile atacate şi incendiate. Mai mult, moscheile au fost transformate în refugii pentru manifestanţi şi morgi.

Muzeul, situat în oraşul egiptean Minya, la sud de Cairo, a fost vandalizat de mai multe grupuri care au pătruns cu forţa în clădire. De asemenea, atacatorii au distrus şi au furat o parte din exponate, potrivit unei declaraţii oficiale ale Ministerului Antichităţilor de la Cairo. Oficialii au pus atacul pe seama protestatarilor loiali Frăţiei Musulmane.

Deocamdată, nu este cunoscută valoarea pagubelor , iar specialiştii întocmesc o listă cu obiectele dispărute pentru a împiedica scoaterea lor în afara ţării şi vânzarea pe piaţa neagră.

Totodată, sâmbătă după-amiaza a fost marcată de noi violenţe, iar poliţia din Cairo a înconjurat moscheea Al-Fateh, ocupată de protestatari. Negocierile de eliberare a lăcaşului de cult au eşuat, iar martorii au spus că dinăuntrul moscheii au fost trase mai multe focuri de armă.

Soldaţii evacuează femeile din moscheea Al-Fateh

După patru zile de la operaţiunea militară de îndepărtare a taberelor protestatarilor din Cairo, islamiştii au atacat zeci de biserici şi case ale creştinilor copţi. De asemenea, violenţele de pe străzile Egiptului s-au îndreptat şi asupra şcolilor, care au fost vandalizate şi jefuite.

Frăţia Musulmană, ilegală

Premierul interimar egiptean, Hazem el-Beblawi, a spus că guvernul ia în considerare scoaterea în afara legii a mişcării Frăţia Musulmană.

Din gruparea Fraţii Musulmani provine şi fostul preşedinte Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată pe data de 3 iulie şi deţinut în prezent într-o locaţie necunoscută. Această mişcare a mai fost scoasă în ilegalitate şi pe vremea predecesorului lui Morsi, Hosni Mubarak.

Propunerea premierului egiptean survine în contextul manifestaţiilor simpatizanţilor lui Morsi, care au fost evacuaţi miercuri dimineaţă de forţele de ordine din două pieţe ale capitalei egiptene, intervenţia soldându-se cu sute de morţi în rândul protestatarilor.

De atunci, au continuat protestele, în urma confruntărilor de vineri cu forţele de ordine înregistrându-se 173 de morţi în întreaga ţară, potrivit ultimului bilanţ oficial. Fraţii Musulmani au lansat tot vineri un apel la o săptămână de proteste

 


Alte ştiri asemănătoare:

Cum au eşuat SUA să pună capăt violenţelor în Egipt

Statele Unite, împreună cu aliaţii lor europeni şi din zona Golfului Persic erau pe punctul de a obţine un acord între susţinătorii preşedintelui Mohamed Morsi şi armata egipteană în urmă cu două săptămâni, chiar înainte de reizbucnirea violenţelor, afirmă emisarul UE, citat de „Washington Post“.

Islam: conflictul interconfesional, povestea fără sfârşit

Egiptul pare să alunece în război civil, antrenând consecinţe foarte grave pentru întreaga regiune şi cu extensii acum încă imposibil de prevăzut în cazul unei intervenţii externe. Dar, pe fond, despre ce este vorba? Pentru ce se ucid între ei, de secole, suniţii şi şiiţii, de unde atâta neostoită patimă ucigaşă?

VIDEO UPDATE Egiptul se cufundă în haos. Noi confruntări între manifestanţii pro-Morsi şi armată. Schimbul de focuri a început de la primele ore ale dimineţii

Susţinătorii Frăţiei Musulmane şi ai preşedintelui demis Mohamed Morsi au jurat că nu vor ţine cont de „starea de urgenţă” instaurată în Egipt şi că vor organiza noi proteste sâmbătă, la o zi după ce marşurile din capitală au degenerat în violenţă, marcând unele dintre cele mai sângeroase proteste care au avut loc în Cairo în ultimii doi ani. Aproape 100 de oameni au murit, şi peste 800 sunt răniţi.

Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă în Egipt

Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă împotriva Fraţilor Musulmani în Egipt, considerând-o ca pe o ripostă la ameninţarea pe care confreria o reprezintă pentru puterea lor, apreciază experţi, citaţi de AFP.

UE se pregăteşte să acţioneze în cazul Egiptului

Ambasadorii celor 28 de state membre UE vor dezbate luni, la Bruxelles, situaţia din Egipt, unde violenţele s-au soldat cu 624 de morţi (conform ministrului egiptean de Interne), a anunţat vineri Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), relatează AFP.

Azi, vinerea mâniei islamice

Azi la prânz, imediat după încheierea marii rugăciuni săptămânale, Egiptul poate intra definitiv în război civil. Fraţii Musulmani au transmis chemarea ca milioane de susţinatori să iasă în stradă pentru a-şi manifesta protestul împotriva instaurării pentru o lună a stării de urgenţă şi a deciziei ca armata să folosescă muniţie de razboi împotriva persoanelor care vor ataca forţele de poliţie sau instituţiile publice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite