Economistul egiptean Ziad Bahaa Eldin va fi,  „cel mai probabil“, noul premier al ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziad Bahaa Eldin, un tehnocrat care a condus mai multe instituţii economice egiptene, va fi „cel mai probabil“ numit prim-ministru în Egipt, în timp ce Mohamed ElBaradei va prelua vicepreşedinţia.

„Ziad Bahaa Eldin va fi, cel mai probabil, numit prim-ministru şi Mohamed ElBaradei va deveni vicepreşedinte“, a declarat Ahmad al-Mouslimani, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, citat de France Presse.

Alegerea lui ElBaradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, ca şef al guvernului,  s-a lovit de obiecţiile partidului salafist al-Nour, partener islamist al unei coaliţii alcătuite mai ales din mişcări laice.

După numirea lui Adly Mansour în calitate de preşedinte interimar şi dizolvarea camerei superioare dominată de islamişti, noile autorităţi refuză să se îndepărteze de salafişti, în timp ce susţinătorii lui Morsi, provenit din Frăţia Musulmană, continuă manifestaţiile.

Bahaa Eldin, în vârstă de 48 de ani, un avocat corporatist care a condus mai multe instituţii economice şi financiare ale ţării sale, a intrat în politică după căderea lui Hosni Mubarak la începutul anului 2011 ca responsabil al unei formaţiuni laice, partidul social-democrat egiptean.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite