Dialog Putin-Trump: orizont de pace sau răstimp strategic de gândire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colaj Trump Putin vorbind la telefon

O convorbire telefonică de o oră şi jumătate care a ridicat brusc un orizont posibil de pace într-un moment în care scenariul marilor tensiuni trebuia oprit în evoluţia sa vertigionasă. Cei doi au, în principiu, toate motivele de pe lume să ceară, cel puţin, un răstimp strategic de gândire.

Cel puţin pentru că, altfel, sursele de criză imediată ameninţă să detoneze foarte urât şi extrem de rapid, totul bazându-se pe credinţa că nu ar mai fi nimic de făcut şi că totul se va revolva numai prin utilizarea algoritmului puterii armelor convenţionale şi, de ce nu, al aceluia ce presupune folosirea diverselor arme nucleare din dotare.

Fiecare dintre actori are însă, pe diverse pieţe, exemplele nefericite ale aplicării în practică a unor asemenea scenarii, nu numai costisitoare ci şi, tocmai datorită acestui lucru, din ce în ce mai dăunătoare pentru prestigiul politic al celor doi corifei. Au ambii probleme şi, culmea, sunt cumplit de nervoşi că, în proporţie covârşitoare, ele nu sunt create de propriile lor administraţii civile sau militare, ci de aliaţii mai mult sau mai puţin strategici pe care s-au angajat să-i sprijine, dar utiând să precizeze în contract că poate mai vine şi timpul să fie în stare să meargă şi ei pe propriile picioare.

Acesta a fost raţionamentul care a justificat retragerea lui Trump de pe multe dintre teritoriile de importanţă strategică extraordinară, dar care, într-adevăr, costau SUA averi colosale doar pentru menţinerea panaşului. Fapt egalmente valabil şi pentru Federaţia Rusă, poate mai puţin vizibil atunci când se ocupa de pansarea rănilor produse de căderea URSS şi încerca refacerea unui colos sub forma de succes relativ a Uniunii economice eurasiatice, dar acum sensibil pe măsură ce Siria costă enorm, Turcia lui Erdogan se ţine cu eforturi, la fel costă mult separatiştii din Ucraina şi începerea, alături de chinezi, a marii aventuri africane, nord africane şi apoi europene.

Iar terenul de încercare al acestei realităţi formate din valsul atât de complicat între vechii duşmani deveniţi competitori- inamici  când prietenoşi, când furibunzi, este acum nefericita Venezuelă. Extraordinar de importantă deoarece, pe acelaşi spaţiu geografic, se conglomerează toate problemele majore esenţiale din relaţia ruso-americană şi, dacă soluţie va exista vreodată, acum şi de acolo s-ar putea naşte.

Discuţia despre un nou tratat nuclear extins între cele două super-puteri intervine, brusc, după ce "criza venezueleană a rachetelor" pare să se fi încheiat. Poate nu s-a încheiat, atunci măcar s-a oprit în coadă de peşte în momentul când propunerea lui Prince, fondatorul lui BLACKWATER, de a trimite 5.000 de mercenari să rezolve situaţa în schimbul sumei de 40 de milioane de dolari, cum relata Reuters, a rămas în aer, lovindu-se, în spaţiul informaţional evident, de cea care spune că Maduro este păzit de un grup de 400 de mercenari din Grupul Wagner, celebra armată privată din Rusia... Greu de crezut că, în aceste condiţii, unul din state va avansa acum o soluţie militară clasică, realmente cu consecinţe distrugătoare.

Negociem, deci, pe o Venezuelă care, spre deosebire de Siria, se află direct în spaţiul intereselor tradiţionale americane definite de Doctrina Monroe, este infinit mai bogată decât ţara lui Assad, are, cel puţin teoretic, posibilitatea de a-şi reocupa locul din OPEC şi de a fi o sursă de rezervă strategică de petrol care poate fi discutată pe procente între viitori investitori interesaţi.

Vorbind despre interese comune, relaţia cu dictatorul de la Phenian pune o mare problemă (dar nu aceeaşi) pentru ambii lideri de super-puteri. Pentru Trump, este vorba despre eşecul politic cel mai greu de suportat din cariera sa prezidenţială de până acum, Kim supunându-l unei umilinţe de care n-a mai avut parte niciun ocupant al Biroului Oval, promiţând totul, în tradiţia extrem orientală, şi nefăcând absolut nimic din tot ce se angajase solemn în faţa unui Donald Trump pe atunci exultant şi fericit. De partea cealaltă, Putin preia controlul foarte vechii relaţii pe care ţara sa o avea cu Phenianul încă de pe vremea URSS, dar asta nu înseamnă că nu ştie că nu poate face niciun gest de susţinere important pentru Kim decât dacă acesta începe să ia măsurile de denuclearizare, adică exact ce-i promisese lui Trump şi preşedintelui Chinei.

Pozile comună faţă de Phenian? Foarte posibil, asta însemnând că s-ar putea ca tensiunile nucleare să fie scăzute la nivelul obişnuit de croazieră, cum s-ar spune în lumea diplomatică.

Ok, dar asta va însemna o contrapondere în cealaltă zonă uriaşă de presiune, adică sancţiunile împotriva Iranului în special şi apoi, la modul cu mult mai general şi posibil foarte instructiv, în problema sancţiunilor ca armă de presiune în relaţiile politice, economice şi de furnituri militare către ţările-terţe?

Poate să însemne acest dialog o deschidere către un nou tratat vizând controlul armelor nucleare între SUA-Rusia şi China, ceea ce ar redefini, reechilibra sau chiar redesena raporturile de putere şi în zona Pacific, Putin negociind acum, aşa cum era limpede de mai mult timp, exact ca şi preşedintele Xi, atât în numele propriei lor ţări cât şi în numele Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai?

Dezvoltare interesantă deoarece s-ar mai deschide un orizont cenuşiu de furtună vizibil acum în aşteptarea publicării raportului Kushner privind soluţia pe care americanii vor s-o dea pentru rezolvarea conflictului între evrei şi palestinieni, raport care, încă de pe acum, este privit cam de toată lumea (în afară de Israel) drept o problemă potenţial periculoasă.

În fine, este din ce în ce mai posibil ca un asemenea dialog să lase să se întrevadă posibilitatea - nu certitudinea - că discuţiile se vor putea relua şi extinde pe situaţia din partea noastră de lume, luându-se în calcul noi şi poate foarte neaşteptate repoziţionări în climatul şi câmpul de securitate la limita dintre NATO/UE şi Rusia. Poate nu este întâmplător, zic, că noul preşedinte al Ucrainei a plecat la Ankara pentru a-l întâlni pe prietenul Erdogan care, iarăşi intrăm în tărâmul construcţiilor posibile, ar putea să devină canalul agreat de contact cu prietenul Putin.

Scenarii? Desigur. Dar este cert că există, în paralel cu celelalte, cele care pot să ducă la război şi distrugeri imposibil de imaginat. Suntem datori măcar să sperăm că, într-o măsură oarecare, mai vine şi timpul înţelepciunii care, pentru cei doi, ar putea să fie marcat de ceva pe care şi-l doresc foarte mult drept simbol suprem de carieră politică internaţională: Premiul Nobel pentru Pace.

Se poate să fie o simplă şi nevinovată coincidenţă, dar tare curios cum vine să se suprapună această deschidere peste momentul Summitului european unde se discută despre viitorul proiectului comun, poate, şi el, de reamenajat în funcţie de ce s-ar putea să urmeze.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite