Cele mai mari cutremure din lume şi dezastrele pe care le-au provocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nepal a fost lovit sâmbătă dimineaţă de tragedie: un cutremur de 7,9 grade a avut loc în regiunea capitalei Kathmandu, făcându-se resimţit până în India şi Pakistan, ţări care au înregistrat şi ele victime. Numărul morţilor creşte de la o oră la alta, depăşind 2.000. Însă au existat cutremure şi mai mari decât acesta, cu victime şi daune materiale imense.

Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,9, cel mai grav din Nepal din ultimii 81 de ani, a ajuns la peste 2.200 de oameni morţi şi alte câteva mii de răniţi, guvernul instituind stare de urgenţă. Seismul s-a simţit şi în ţările vecine India şi Pakistan, iar martorii povestesc imagini de groază: oameni întinşi pe jos, morţi sau răniţi, clădiri prăbuşite, drumuri rupte şi localităţi izolate.

Potrivit Centrului Geologic din SUA, iată care au fost cele mai mari 10 cutremure din istoria recentă a planetei:

: Pe 22 mai 1960, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 9,5. Seismul a ucis aproximativ 1.655 de persoane, 3.000 fiind rănite. Peste două milioane de oameni au rămas fără casă.

Pe 28 martie 1964, statul american Alaska a înregistrat un cutremur de 9,2 grade. Acest seism a declanşat un tsunami care a luat viaţa a 131 de persoane.

: În Sumatra de Nord, pe 26 decembrie 2004, a aut loc un seism de 9,1 grade. În total, 227.898 de oameni au fost ucişi sau daţi dispăruţi şi presupuşi morţi în tsunami care a urmat seismului.

: Pe 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea de 9.0 a ucis peste 15.700 de persoane şi cel puţin 332.395 de clădiri au fost distruse.

: La Kamciatka, pe 4 noiembrie 1952, un cutremur de 9,0 grade a produs valuri tsunami în Japonia şi Alaska.

Pe 27 februarie 2010, un cutremur de 8,8 grade a fost de vină pentru 523 de victime.

 Pe 31 ianuarie 1906, un cutremur de 8,8 grade a generat un tsunami care a lovit Columbia şi Ecuador, ucigând 1.500 de persoane.

 Pe 4 noiembrie 1965 a avut loc un cutremur de 8,7 grade

Regiunea a suferit un cutremur de 8,6 grade, pe 28 martie 2005. Cel puţin 1.000 de oameni au fost ucişi de seism.

: Pe 15 august 1950, au murit cel puţin 780 de persoane în urma unui cutremur de 8,6 grade.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite