În plus, element extrem de semnificativ şi plin de importanţă dacă ne gândim la ce s-ar putea petrece pe viitor, acum americanii n-au mai acţionat singuri, ci au reuşit să formeze o coaliţie cu două ţări din NATO, întâmplător sau nu, cele care au cele mai relevante forţe militare şi dispun fiecare de propriul său arsenal nuclear. Cu atât mai importantă este componenţa trioului SUA-Franţa-Marea Britanie cu cât, cu mai puţin de 48 de ore înainte de atac, Germania şi Italia, anunţate fiind de iminenţa acţiunii militare, şi-au anunţat neparticiparea. Dar, element crucial, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, a anunţat că susţine decizia celor trei aliaţi.

Dar iată un element interesant care s-a produs şi acum un an, dar şi acum: autorităţile politice şi militare americane au recunoscut că au menţinut deschis în permanenţă un canal de comunicaţii de urgenţă pentru a evita o catastrofă şi pentru a da posibilitatea lovirii fără prea mari probleme a ţintelor militare siriene, altele decât propriile baze (ruseşti, dar şi ale aliaţilor iranieni sau chinezi). Asta poate să explice de ce, cel puţin până în acest moment, în cazul de acum, exact ca acum un an, nu a reacţionat nicicum extraordinar de importanta capacitate rusă de apărare antiaeriană, în primul rând bateriile de rachete S-300 şi S-400.

Sunt două explicaţii.

Prima este că nimeni nu ar vrea să vadă ce tragedie mondială urmează după implicarea în luptă a unor forţe internaţionale alături de armata siriană. Dar poate să existe şi o explicaţie în logică militară. Caz în care să ne lămurim dacă avem doar un prim şi unic val de atac destinat să anihileze cât mai multe dintre ţintele legate direct de producerea, stocarea şi capacitatea de utilizare de către Siria a arsenalului chimic sau, a doua variantă, să vedem dacă natura ţintelor poate sugera că au fost atacate şi posibil scoase din funcţie baze militare strategice ale armatei siriene, pregătire posibilă pentru alte operaţiuni ulterioare, vizând anihilarea capacităţii generale de răspuns a armatei guvernamentale a regimului de la Damasc. Ceea ce ar precede, teoretic, un atac la sol.

Operaţiunile fiind în curs de desfăşurare şi, după opinia mea, departe de a fi terminate, am ales să vă relatez situaţia din punctul de vedere al unui operator esenţial nu numai datorită experienţei sale vaste în domeniu, ci şi pentru că este în imediata proximitate a zonei de conflict şi, totodată, are interese vitale de supravieţuire legate de modul în care se vor desfăşura ostilităţile. Pe canale despre care se spune foarte adesea că sunt alimentate cu date excepţional de precise de către surse din serviciile de informaţii militare israeliene, s-a spus, spre exemplu, că forţele aeriene siriene primiseră ordinul de a evacua în maximă viteză toate bazele sale pentru a dispersa avioanele, elicopterele şi logistica deoarece urma un atac iminent. Sursa DEBKKA spune că "escadroanele de Mig-29 şi Suhoi-24, principala forţă aeriană de atac a armatei siriene, fuseseră mutate pe aeroportul internaţional Bassar Assad de la Latakia şi pe aeroportul internaţional de la Damasc. Alte avioane de vânătoare au fost deplasate la baza aeriană de la Nayrab din apropiere de Alep. Toate aceste baze sunt păzite de soldaţi ruşi şi de sisteme de rachete antiaeriene ale armatei siriene. Tot vineri, unităţile combatante ale Hezbollah au început să se retragă din Siria înspre bazele lor din Liban, nu numai pentru a sta departe de raidurile aeriene americane, ci şi pentru a fi pregătite de acţiune în cazul unei ciocniri între Israel şi Liban".

Conforma surselor consultate de către cei de la Debkka, în primul val de bombardamente aliate au fost trase aproximativ 100 de rachete de croazieră, "ţintele fiind aeroportul militar Mezza din apropierea Damascului, ţintele la Arzza precum şi «laboratorul de cercetare» de la Jamarya, acela care fusese lovit şi de către Israel, precum şi două ţinte în legătură cu arme chimice în apropiere de Homs... Sursele militare consultate de noi raportează că rachetele şi elicopterele din forţa aliată de atac condusă de SUA au mai lovit şi locaţii ale armatei siriene şi forţelor Hezbollah din imediata apropiere a bazei aeriene de la Al Dumeir, situată la 40 de kilometri vest de Damasc, în munţii Qalaunmun, unde cele două forţe construiseră instalaţii subterane. Aceste lovituri sunt, evident, doar primul val al unei operaţiuni combinate aliate în Siria. În acest moment, cei de la Washington, Londra şi Paris s-ar putea să aştepte răspunsul ruşilor şi iranienilor înainte de a lua o decizie asupra modului în care vor acţiona în continuare".

Sigura replică auzită până în această dimineaţă venind din partea Moscovei a fost asigurarea, destul de vagă, dar plină de ambiguitatea tuturor primejdiilor posibile, că "vor exista consecinţe", iar de la Teheran s-a auzit vocea ministrului iranian de externe care avertiza şi el statele occidentale asupra "consecinţelor" regionale pe care le vor avea acţiunile lor. Dar şi foarte importanta precizare făcută de Trump că aliaţii vor continua "să pună o presiune constantă pe preşedintele sirian Bashar al-Assad până în momentul când va fi de acord să nu mai folosească arme chimice în viitor".

Serviciile de informaţii au deschis linii continue de informaţii şi, din oră în oră, liderii politici sunt informaţi asupra nivelului de pierderi umane şi materiale înregistrate, asupra preciziei loviturilor şi timpului minim estimat ca fiind necesar pentru refacerea facilităţilor esenţiale din bazele aeriene ce au fost afectate.

Situaţia este extrem de fluidă, se pare însă, cel puţin din primele estimări din teren (mă refer aici la ce evaluări transmite Observatorul sirian pentru drepturile omului) daunele provocate nu sunt într-atât de importante încât să se vorbească depre distrugeri majore care să afecteze fundamental capacităţile armatei siriene, iar bazele ruseşti rămân neatinse.

Se va trece oare la etapa următoare? Cu cine anume implicat în ecuaţie şi cu ce mijloace? Pacea lumii depinde de răspunsul pe care-l vor decide jucătorii care implicaţi în această fază a jocurilor sau/şi a celor care se pregătesc să o facă. În urmă cu două zile, vă detaliam scenariul "Siria +". Ieri, în argumentarea deciziei sale de a iniţia bombardamentele asupra Siriei, chiar fără aprobare Congresului, Donald Trump invoca primejdia iraniană căreia trebuie să i se pună capăt, eventual prin acţiunea câtorva "state arabe prietene", dar şi a altora. Este un scenariu militar logic şi foarte posibil cu implicaţii planetare şi mortale.

Să vedem cât de departe se va merge.