Armament din Rusia, confiscat în Sudan  dintr-un avion al companiei Ethiopian Airlines

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion Ethiopian Airlines FOTO EPA-EFE
Avion Ethiopian Airlines FOTO EPA-EFE

O publicaţie oficială din Sudan a anunţat duminică faptul că autorităţile locale au confiscat sâmbătă seara, pe aeroportul din Khartoum, o încărcătură de armament care provenea din Etiopia vecină.

Încărcătura a sosit cu un zbor comercial al Ethiopian Airlines, iar o anchetă a fost lansată imediat, potrivit agenţiei de presă Suna.

Agenţia de presă citează oficiali neidentificaţi potrivit cărora armamentul a fost trimis iniţial în mai 2019 din Rusia în Etiopia, unde a fost reţinut de către autorităţi timp de doi ani.

Suna evocă „suspiciuni cu privire la utilizarea acestor arme în vederea comiterii unor crime împotriva statului, obstrucţionării tranziţiei democratice (în Sudan) şi împiedicării tranziţiei către puterea civilă”.

În Sudan are loc o tranziţie dificilă, după îndepărtarea de la putere, în aprilie 2019, a fostului preşedinte islamist Omar al-Bashir, sub presiunea străzii.

Însă Ethiopian Airlines, cel mai mare transportator din Africa, a anunţat că dispune de toate documentele care dovedesc legalitatea expediţiei şi evocă o scrisoare a ministerului sudanez de Externe.

„Expedierea unor arme cu Ethiopian Airlines în Sudan este un transport legal şi comercial de arme de vânătoare, cu toate documentele în regulă, de la expeditor la destinatar”, subliniază compania aeriană într-un comunicat.

Compania precizează că aceste arme au fost deţinute de către autorităţile de la Addis Abeba o perioadă îndelungată în vederea verificării şi că destinatarul încărcăturii a dat Ethiopian Airlines în judecată în Sudan fie pentru a le livra, fie pentru a plăti despăgubiri în valoare de aproape 250.000 de dolari.

Relaţiile Khartoumului cu Addis Abeba sunt dificile, din cauza unui contencios cu privire la o regiune de frontieră fertilă, exploatată de către agrcultori etiopieni, dar revendicată de către Sudan, şi cu privire la problema Marelui Baraj construit de Addis Abeba pe Nil.

Sudanul şi-a rechemat, în august, ambasadorul din Etiopia vecină, după ce Addis Abeba a respins o iniţiativă sudaneză de mediere, pentru a negocia un armistiţiu în regiunea Tigray, devastat de un conflict sângeros.

Nordul Etiopiei este teatrul unor confruntări armate violente, din noiembrie, când premierul Abiy Ahmed a trimis armata în regiunea Tigray, cu scopul de a destitui autorităţi regionale disidente, provenind din Frontul Eliberării Poporului din Tigray (TPLF).

Această intervenţie militară era, în opinia lui Abiy Ahmed, un răspuns la atacuri vizând tabere militare federale, orchestrate de către TPLF.

Zeci de mii de oameni care fug din regiunea Tigray au traversat frontiera cu Sudanul de la începutul acestui conflict.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite