Alianţa Nord-Atlantică răspunde noii doctrine militare ruse: NATO nu este o ameninţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alianţa Nord-Atlantică răspunde noii doctrine militare ruse: NATO nu este o ameninţare FOTO Reuters
Alianţa Nord-Atlantică răspunde noii doctrine militare ruse: NATO nu este o ameninţare FOTO Reuters

Alianţa Nord-Atlantică nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al NATO, ca răspuns la noua doctrină militară a Moscovei, în care se notează că sistemele de apărare ale NATO şi SUA sunt principalele riscuri de securitate ale Rusiei.

"NATO nu reprezintă o ameniţare pentru Rusia sau pentru vreun alt stat. Orice măsură pe care Alianţa Nord-Atlantică o adoptă este pentru a asigura securitatea membrilor săi, aceasta fiind întodeaună o măsură defensivă în natură, proporţionalitate şi, cel mai important, în acord cu dreptul internaţional", a declarat Oana Lungescu, purtător de cuvânt al NATO, potrivit Reuters.

Aceasta a adăugat că, de fapt, acţiunile Kremlinului, inclusiv în Ucraina, sunt cele care încalcă dreptul internaţional şi subminează securitatea Europei.

"NATO va continua să caute o relaţie constructivă cu Rusia, aşa cum a făcut-o timp de două decenii. Acest lucru va fi posibil doar dacă Rusia respectă principiile dreptului internaţional şi oferă oricărei ţări dreptul de a-şi alege viitorul în mod liber", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Alianţei.

Moscova a publicat vineri o nouă versiune a doctrinei militare a Rusiei, în care se notează că principalele ameninţări la adresa acestei ţări sunt sistemele de apărare antirachetă din Europa şi consolidarea capacităţilor ofensive NATO.

Documentul precizează însă că doctrina militară a Rusiei rămâne una defensivă, un angajament militar fiind posibil doar în cazul în care toate soluţiile non-violente au fost epuizate.

Săptămâna aceasta, parlamentul de la Kiev a votat cu o largă majoritate abandonarea statutului de stat nealiniat al Ucrainei, pentru a avea capacitatea de a demara în viitor procedurile necesare aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Deşi a fost mai degrabă un gest simbolic, evenimentul a provocat critici dure din partea Moscovei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite