Afganistan: povestea unui eşec cu consecinţe globale? (I)
0
În 2014 se va încheia misiunea internaţională din Afganistan. Curg acuzaţiile: eşec major, lipsă de viziune, control politic ineficient, obiective majore ratate, perspective sumbre.
De cealaltă parte, oficialii Nato argumentează de ani de zile că există succese importante în opera de reconstrucţie economică şi administrativă, că a fost cu adevărat implantat un sistem democratic, că forţele talibanilor sunt în regres continuu…cine are dreptate?
Iată un material de sinteză asupra misiunii internaţionale şi punctelor de vedere contradictorii asupra a ceea ce s-a realizat în teren cu un preţ greu pe plan uman şi cu cheltuieli militare imense.
1. Structura de comandă a misiunii internaţionale (situaţia de la 1 aug 2013)
Total trupe: 87.000 de oameni, 49 de ţări contibutoare
Comandant: Gen. Joseph F. Dunford, Jr. (SUA)
Reprezentant civil al NATO: Ambasador Maurits R. Jochems (Olanda)
ISAF Joint Command: Gen.lt Mark A. Milley (SUA)
NATO Training Mission - Afghanistan : Gen. lt. Ken Tovo (SUA)
Comandant regiunea Kabul: Gen.Mr. Ali Riza Kugu (Turcia)
Comandant regiunea sud, Kandahar: Gen.mr. Paul J. LaCamera (SUA)
Comanda regională sud-vest (baza în Lashkar Gah): Gen.mr. W.Lee Miller (SUA)
Comanda regională vest, Baza din Herat: comandant Gen.mr. Ignazio Gamba (Italia)
Comanda regională nord, baza în Mazar-e Sharif: comandant Gen.mr Jorg Vollmer (Germania)
Comanda regională est, baza în Bagram: comandant Gen.mr. James C. McConville (SUA)
2. Ţările care au oferit trupe pentru misiunea internaţională (situaţie din 22 iunie 2013, sursa NATO, cu menţiunea că toate datele care urmează sunt în continuă evoluţie, în funcţie de evenimentele din teren)
3. Afganistan: zonele de responsabilitate pentru ţările contribuitoare
4. Datele (din sursa NATO iunie 2013) privind victimile înregistrate la nivelul trupelor ISAF de la începutul operaţiunilor în Afganistan:
Tabel anual cu numărul de victime din trupele ISAF
5. Decese produse de mecanisme explozive improvizate (IDE)
6. Decese în rândul forţelor coaliţiei, pe an şi lună
7. Acuzele
Numărul victimelor civile ale conflictului din Afganistan a crescut cu 23% în decursul primului trimestru din 2013 în raport cu aceeaşi perioadă din anul trecut, afirmă Raportul misiunii ONU în Afganistan (UNAMA). Cifrele oficiale anunţă 1319 morţi şi 2533 de răniţi printre civili, cu o puternică creştere procentuală în cazul femeilor (61%) ucise sau rănite, precum şi în cazul copiilor (30%). În acelaşi raport se mai afirmă că, la fel ca în 2012, aceste victime au fost provocate în cea mai mare parte din cazuri de explozia unor mecanisme explozive improvizate, armele de predilecţie ale talibanilor (alături de atentatele sinucigaşe), proovocând moartea a 443 de persoane şi 917 răniţi (creştere procentuală de 34%)
Raportul ONU regretă faptul că : „guvernul afgan nu a pus încă în aplicare măsurile concrete pentru a limita numărul de victime civile şi nu a făcut în aşa fel încât forţele militare afgane să ia toate măsurile pentru a proteja populaţia civilă”. Aceasta în contextul în care forţele de securitate afgane (350.000 de poliţişti, militari, unităţi paramilitare) sunt din ce în ce mai mult angajate în lupte cu unităţile talibanilor, ele preluând responsabilitatea securităţii naţionale şi înlocuind forţa internaţională a NATO, acum cu sarcina prioritară de a oferi susţinere aeriană şi antrenament şi formare pentru unităţile afgane.
Problema reală este că, aşa cum o demonstrează seria continuă de atacuri din partea forţelor talibane, combinaţia de forţe ISAF+ armata şi poliţia afgană (un total aproximativ de 450.000 de oameni) nu poate controla eficient teritoriul, chiar dacă li se opune o forţă militară a talibanilor care grupează, din estimările occidentale, doar 20.000 de oameni.
Perspective? Iată un document intern (noiembrie 2012) al Ministerului Apărării din Marea Britanie, Lessons from the Soviet Transition in Afghanistan, analiză elaborată de Development, Concepts and Doctrine Centre. Studiul examinează „numărul extraordinar de mare al factorilor de similaritate ce caracterizează campaniile sovieticilor şi cea a NATO din Afganistan, afimând că a fost vorba despre o încercare de a impune poporului afgan o ideologie străină şi că „războiul era imposibil de câştigat”.
Argumentele cheie:
- forţele NATO au fost incapabile să elimine teritorile de refugiu ale insurgenţilor
- forţele ISAF nu au putut să apere populaţia rurală
- este improbabil ca guvernul afgan să supravieţuiască după retragerea trupelor combatante ale ISAF
- Afganistanul dispune de o bază economică slabă care va avea nevoie de un sprijin extern pentru mulţi ani de acum înainte
- actorii regionali nu au un interes clar în succesul guvernului de la Kabul
Raporul subliniază faptul că, exact aşa cum a făcut-o şi URSS, NATO şi-a abandonat scopul central din momentul în care a realizat că războiul era imposibil de câştigat şi că sprijinul populaţiei era un factor esenţial.
„Ambele operaţiuni militare au fost descrise ca intervenţii străine încercând să sprijine un guvern central impopular şi corupt împotriva unei mişcări locale de insurgenţi care se bucură de sprijin popular, puternice motivaţii religioase şi spaţii externe de refugiu”.
Opinia publică internaţională a recepţionat ambele intervenţii militare drept un eşec. Asemeni intervenţiei sovietice, ISAF a fost incapabilă să înfrângă trupele insurgenţilor, să controleze granţele şi să protejeze populaţia civilă. Mai mult, dacă planul sovietic de retragere a fost handicapat în mod real de anunţul public al intenţiei respective, NATO a făcut exact aceeaşi greşeală. În fine, autorii raportului sunt pesimişti în privinţa capacităţii de rezistenţă a guvernului central afgan precum şi a eficienţei sale reale.
Dar, dincolo de această dezbatere, mai există şi altceva? Mâine, o analiză asupra îndeplinirii marilor puncte ale misiunii forţelor internaţionale în Afganistan şi mizelor globale implicate. Cu multe surprize şi, din nefericire, unele deloc plăcute.
Se încarcă comentariile...
