100 FP România/ 2015 – cine ce a făcut relevant în Economie/ Afaceri: agricultori, bancheri, manageri, antreprenori

Aflăm că agricultori înţelepţi revin la asocieri lucrative... O bancă româneasă şi o companie de telecom autohtonă suflă tot mai puternic în ceafa competitoarelor străine. Vechi şi foarte vechi industrii locale redecolează, periodic. Exportăm apă cu marketing – scump şi la mare distanţă. Am găsit manageri care cresc rapid companiile. Şi analişti economici care ţin cu cetăţeanul-salariat. - versiune extinsă faţă de cea tipărită

sumarul listei 100 FP România/ 2015 - inclusă în ediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016)

ediţii anterioare: 100 FPR/ 2014 (Economie/ Afaceri) - 100 FPR/ 2013 (Economie/ Afaceri)

Premiile FP România 2016 - sau ediţiile anterioare: Premiile FP România 2015, Premiile FP România 2014

Agricultorii asociaţi 

Pentru că doar aşa pot vinde prin ‘comerţul modern’. 

Cooperativizarea comunistă s-a făcut într-un mod criminal, de-cooperativizarea s-a făcut într-un mod perdant. Agricultura profitabilă se face acum tot pe suprafeţe mari, doar că acestea aparţin unor latifundiari, locali ori străini – altfel, ruralii români, din cauza istoriei recente dar şi a unor ciudate tehnicalităţi europene, se adună cu greu în noi cooperative lucrative. Neaşteptat, Ambasada SUA premia anul trecut – în cadrul unui program de evidenţiere a antreprenoriatului din ţara noastră – Cooperativa Lunca Someşului Mic (membră a clusterului AgroTransilvania, care promovează modelele de bune practici din agricultură). Asociaţia a fost înfiinţată în 2013, la iniţiativa unei duzini de legumicultori din comunele clujene Apahida şi Jucu – ghidaţi de Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă şi sprijiniţi financiar de Fundaţia Româno-Americană. În prezent, cooperativa reuneşte 16 membri cu drepturi depline plus alţi 10 producători care participă la activităţi dar încă nu sunt membri. Ca urmare, circa 950 de tone de varză, conopidă, morcovi sau sfeclă de pe suprafeţele asociaţilor au putut ajunge în câteva lanţuri de retail active în Transilvania, Banat şi Bucovina. „La început a fost greu, ne-am mai şi certat între noi, însă acum ne dăm seama că a meritat efortul. Nu mai udăm culturile cu furtun de hidrant, ci avem sistem de irigaţii. Nu mai plantăm cu mâna, ci avem maşină de plantat. Este mare diferenţă atunci când ai de plantat un hectar şi trebuie să pui legumele cu mâna sau atunci când o faci cu maşina“, a spus una dintre fondatoarele cooperativei, citată de România liberă. Sorin Pop, managerul asociaţiei, preciza atunci că asociaţia are în plan şi deschiderea unui magazin propriu. De citit, în Ziarul de Cluj, „Cum a ajuns Lunca Someşului Mic pe harta lumii?”, o poveste cu tineri plecaţi la muncă în Italia, de unde au trimis acasă bani pentru ceva solarii şi utilaje, dar şi cu importuri din Polonia şi Bulgaria la preţuri pe jumătate cât cele locale. 

Oarecum similar, 16 oieri din judeţul Arad au investit 2 milioane de euro (unul din fonduri europene, unul de-acasă) într-o fabrică de lactate – prima şi singura deţinută de crescători români de oi. Fabrica Cris Sib Lacto, din localitatea Socodor, a început să producă în 2011, iar acum, la capacitate maximă, procesează 15.000 de litri de lapte pe zi. Cei 16 parteneri au în total 30.000 de oi, crescute tradiţional, care le asigură materia primă – în momentele de vârf, compania cumpără însă lapte şi de la alţi fermieri. „Am decis să investim în fabrică pentru că doar astfel puteam intra în comerţul modern, în magazinele mari. Înainte noi ne vindeam produsele la Bucureşti, în pie¬ţele tradiţionale sau către mici magazine“, a explicat Ioan Branga, directorul general al Cris Sib Lacto, şi unul dintre fermierii asociaţi, citat de ZF. Tot aşa, 100 de cres¬cători de vaci din Harghita au investit 450.000 de euro într-o fabrică de lapte mai mică. Ţării, cât mai multe asemenea asocieri!

notabil

• Culturile în sistem ecologic din România au ajuns să acopere un milion de hectare – cele mai multe, concentrate în judeţele Cluj şi Alba. Iar agricultura eco are alocate pentru perioada 2015-2020 fonduri europene de peste 230 de milioane de euro. 

de urmărit

• Cartoful dulce de Coreea devine noul brand din patria lubeniţei – anunţa anul trecut Adevărul. După ani în care au pierdut bani cu pepenii verzi, localnicii din Dăbuleni, judeţul Dolj, au adus cartofi dulci din Coreea, iar unii chiar au mers acolo pentru a învăţa tehnica de producţie. Cartoful dulce de Coreea aduce la gust cu dovleacul, şi este recomandat de nutriţionişti. Se poate ajunge la 20 t/ ha, iar în piaţă se poate vinde cu 10 lei/ kg. „Suntem într-o etapă preliminară, dar sperăm să îi convingem pe majoritatea fermierilor să cultive astfel de plante. Anul trecut am vândut toată producţia pe plan extern“, a explicat Aurelia Diaconu, directoarea Staţiunii de cercetare Dăbuleni. 

Banca Transilvania

Pentru că a ajuns pe locul trei. 

Banca Transilvania (BT), cea mai mare instituţie de credit cu capital românesc, cu o capitalizare bursieră de peste 7 miliarde de lei, a integrat anul trecut şi afacerile Volksbank – după o tranzacţie fulger, de numai câteva luni, care a implicat plata a 711 milioane de euro. BT se află acum pe locul trei în sistemul bancar din România – şi priveşte spre locul doi (ocupat în prezent de BRD-SocGen). Până acolo, banca îşi propune să crească cu 7-8% pe an. „Avem capital în exces, fondurile noastre proprii au ajuns la 6 miliarde de lei. În 2016 sigur vom mai cumpăra ceva. Avem trei, patru ţinte, dar mai mult ne interesează portofolii“, estima anul trecut Omer Tetik, CEO al BT. 

Personajul-cheie în povestea „băncii din Cluj” este Horia Ciorcilă – preşedintele celor 6.000 de angajaţi ai BT. „Banca Transilvania nu a mai fost niciodată într-o poziţie atât de bună. Eu personal am mai fost într-o poziţie similară când dezvoltam Astralul: la începutul anilor 2000 am cumpărat cam 70 de companii ca să construim Astralul. Dincolo de creşterea organică a unei companii de cablu normală într-o piaţă în curs de dezvoltare, am construit şi am achiziţionat continuu, apoi am făcut un proces de branding integrat. În 2000-2001 am schimbat logo-ul, identitatea corporativă şi strategia de marketing şi atunci am început să creştem accelerat. (...) La Banca Transilvania vorbim despre exact acelaşi ADN. Când porneşti cu 13 oameni înghesuiţi în două camere de pe malul Someşului, porneşti ca să faci lucruri mari. Când porneşti, la 30 de ani, cu operaţiunile viitorului Astral dintr-un cămin de studenţi din Bucureşti, cu încasările localizate într-o uscătorie de la un parter de bloc şi cu locul de muncă la propriu pe blocuri, porneşti pentru că ai văzut o oportunitate. Eu am abandonat repede lucrul la stat, în 1990 am renunţat şi am explorat orice oportunitate. Însă am prins un context pe care generaţia celor care au acum 30 de ani nu îl mai poate prinde. Sunt contexte istorice, care se întâmplă după războaie şi revoluţii. E foarte greu antreprenoriatul în ziua de azi, dar mai ales e greu să faci antreprenoriat mare, în valoare de multe milioane. Ai nevoie de o motivaţie foarte puternică“ – a povestit anul trecut dl Ciorcilă pentru Business Magazin, care l-a declarat personalitatea anului 2015. 

Notă: BT a împărţit, în decembrie, acţiuni proprii în valoare de peste 50 milioane de lei pentru directorii şi angajaţii din firmele grupului BT cu „rezultate deosebite" în 2015. Acţiunile Băncii Transilvania au crescut anul trecut cu 40%. 

RCS/ RDS

Pentru ca a inventat energia mai ieftină. (Sau doar a redescoperit-o?) 

Reforma economică prin destructurarea lanţurilor industriale, lansată în anii ‘90, a implicat şi separarea producătorilor de energie de distribuţie şi comercializare. Noua mare afacere a lui Zoltán Teszári, „milionarul fără chip”, merge în sens invers: investiţii în producţie şi reţele de distribuţie proprii, apoi comercializare la consumatorii finali. Grupul RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea, a cumpărat şapte parcuri fotovoltaice din Transilvania, cu o capacitate totală de producţie de 23,5 megawaţi, iar acum îşi construieşte piaţa de desfacere. Grupul s-a autorizat ca furnizor de electricitate în aprilie 2013, iar din decembrie 2014 este trader pe piaţa de energie OPCOM, unde cumpără şi vinde curent. Primul client direct a fost regia de transport din Oradea, cu care a încheiat un contract pe un an, pentru 10.000 MW/oră. Graţie parcurilor fotovoltaice deţinute şi propriilor reţele de distribuţie, în plină dezvoltare, RCS&RDS a oferit firmelor de pe platforma industrială din Oradea cea mai ieftină energie electrică din România – cu un preţ mai mic cu 23% decât concurenţa, de la Electrica. Mai departe, un proiect-pilot lansat la Oradea urmăreşte transformarea rapidă a abonaţilor de telefonie şi internet ai companiei şi în clienţi de electricitate: trebuie doar să aibă facturile plătite la zi şi să depună o copie după actul de identitate şi actul de proprietate al imobilului, iar de formalităţile de transfer se ocupă RCS&RDS... „Energia nu este o piaţă competiţională, este ca piaţa de telecom de acum 15 ani. Mediul trebuie schimbat”, explica primăvara trecută Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS&RDS, citat de ZF. „Energia şi telecomul au puncte comune (…). Piaţa de servicii de energie electrică este liberalizată, iar consumatorii pot alege. Suntem şi vrem să fim o alternativă.” 

Notă: Legat de porecla de prestigiu a miliardarului cu o avere de peste 500 de milioane de euro, Adevărul menţiona: a avut o singură apariţie publică în 20 de ani, la Gala Oskar Capital 2002, ca să i se acorde premiul „Speranţa anului” ;) 

notabil

• Cu toată discreţia posibilă, Augustin Oancea (42 de ani) a adus compania Tinmar Ind., pe care o deţine, la 650 milioane de euro în 2015, de la 15 milioane de euro în 2007. Compania sa este acum cel mai mare trader de energie din piaţa concurenţială, depăşind în 2014, pe acest segment, Electrica, firmă cu 3,5 milioane de consumatori. Tinmar Ind are 70 de angajaţi, care iau energie de la marii producători şi o transferă către Dacia, Lidl, Lukoil, Ar¬ctic sau Metro. Dl Oancea a spus mereu că nu a avut contracte directe cu statul, toată energia pe care a livrat-o fiind achiziţionată de pe bursa de electricitate OPCOM.

IAR, Aerostar

Pentru redecolări. 

Producătorul de componente pentru elicoptere IAR Ghimbav (IARV) anunţa în decembrie că are asigurate vânzări de cel puţin 60 milioane de lei pentru fiecare din următorii trei ani, în urma unui contract cu Ministerul Apă¬rării pentru reparaţii capitale la flota românească de elicoptere IAR-330 PUMA SOCAT (elicoptere de atac specializate în combaterea tancurilor). Cifra de afaceri a IAR Braşov – care a trecut anul trecut de pe Rasdaq pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti – a crescut în 2014 de aproape trei ori (la 101,7 milioane de lei), ca şi profitul (la 5,7 milioane de lei), graţie sumelor alocate MApN, în contextul crizei din Ucraina. Peste 72% din acţiunile IAR Braşov sunt deţinute de stat (Ministerul Economiei – 64,89%, Ministerul Muncii – 7,3%), iar restul de investitori. Şi puţină istorie industrială: IAR Braşov, înfiinţată în urmă cu 90 de ani, de acţionari francezi şi români, inclusiv statul (care în 1938 a devenit proprietar unic, transformând fabrica în regie autonomă), a produs până în 1945 peste 1.000 de avioane, de diferite tipuri. După Al Doilea Război Mondial a fost transformată în fabrică de tractoare. În 1968, fabrica de avioane a fost redeschisă, sub numele ICA Braşov, şi s-a specializat în producţia de elicoptere în parteneriat cu Aerospatiale Franţa, în prezent subsidiară a Eurocopter. Airbus Helicopters, denumită anterior Eurocopter, deţine 51% din Eurocopter România, restul aparţinând IAR. Creată în 2002, Eurocopter România lucrează atât pentru piaţa civilă cât şi pentru cea militară, fiind principalul centru industrial din cadrul grupului care execută lucrări de reparaţie/revizie şi modernizare pentru elicopterele Puma şi Alouette. Din 2008, Eurocopter România a început să lucreze pentru elicopterele Super Puma, pentru care asigură întreţinere, reparaţii capitale şi upgrade. Airbus Helicopters construieşte acum la Ghimbav o nouă fabrică, unde se vor produce componente pentru elicopterele de tip SuperPuma MK1 – compania braşoveană urmând să asigure elemente de structură şi cablaje electrice.

În aceeaşi industrie, acţiunile producătorului de componente pentru avioane Aerostar Bacău (ARS) urcau în luna mai a anului trecut cu 20% - mai ales graţie creşterii puternice a vânzărilor în Asia, care a ajuns să-i asigure 20% din vânzări, dublu faţă de anul anterior. În acelaşi timp, Aerostar anunţa că îşi va mări operaţiunile de pe piaţa militară, în contextul majorării bugetului MapN pentru înzestrarea forţelor armate române. Acţionarii principali ai Aerostar sunt compania Iarom Bucureşti, controlată de o parte din managementul Aerostar, cu 71% din capital şi SIF Moldova (SIF2) care deţine 14,7%. 

Elba Timişoara 

Pentru tranziţia economică reuşită. 

O fabrică românească funcţionează la Timişoara fără întrerupere de aproape 100 de ani – titra anul trecut Adevărul. A scăpat cu bine de război – dar şi de epoca privatizărilor post-decembriste ... Avem acolo o lungă istorie industrială: Fabrica Electrobanat (ELBA) s-a format în 1946, din întreprinderea electrotehnică şi tehnică DURA (1921), Fabrica de candelabre şi articole de bronz (1923) şi întreprinderea pentru fabricarea de aparate electrice şi elemente galvanice Galvani (1924) – fiecare cu povestea lor, citiţi articolul din ziar. Între 1948-1950 Electrobanat mai strânge o serie de firme cu profil asemănător. Începe fabricarea corpurilor de iluminat pentru autovehicule, ca urmare a dezvoltării industriei (comuniste) de tractoare, autocamioane şi autobuze. „În anii '60 a început exportul în Rusia, apoi, zece ani mai târziu, s-a exportat în ţări care făceau parte din CAER. Astfel am putut exporta în Cehoslovacia sau Germania. Era o gamă mare de produse care se exportau, însă nu am avut o rentabilitate mare deoarece nu erau produse care să concureze Vestul", a explicat, pentru Adevărul, Gheorghe Cocian, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC ELBA SA. Între 1965-1980 fabrica bănăţeană beneficiază şi de dezvoltarea altor ramuri industriale: industria de automobile şi a mijloacelor de transport CFR şi navale, construcţia de clădiri industriale şi pentru locuit etc. În 1980, la ELBA se fabricau peste 950 de produse: corpuri de iluminat industrial şi public, faruri şi lămpi pentru autovehicule, elemente galvanice, baterii şi aparataj electromecanic de uz industrial. „Lucram pentru toată gama necesară industriei româneşti: fabrici, petrolieră, minerit, agricultură, zootehnice. Jumătate din producţie mergea spre export, marea parte în URSS. Se lucra în trei schimburi... O dată începută industria auto, s-a lucrat pentru Dacia 1.100 şi apoi 1.300. A urmat Oltcit, toată familia de Aro. Pentru armată se făceau baterii.” 

În epoca post-revoluţionară Elba şi-a luat soarta în propriile mâini – continuă Adevărul. „Mulţi directori au fost înlăturaţi pentru simplul motiv că s-a plâns o femeie de serviciu de ei. Era o vreme în care mai multă lume stătea pe holuri decât la muncă. Am început cu mici restructurări”, îşi aminteşte dl Cocian, care a devenit director în 1990. La momentul privatizării, cei de la ELBA au ales metoda MEBO. „La conducerea fabricii începeau să fie băgaţi oameni pe culoare politică, total nepricepuţi în managementul şi specificul Elbei. A apărut legea privatizării. Vă spun că s-a încercat distrugerea fabricii. Ne-am pus întrebarea: vrem să ne hotârâm singuri destinul sau să o facă alţii pentru noi. Ne întrebam cum să ne hotărească soarta nişte nepricepuţi. Dacă există posibilitatea, atunci să ne hotărâm singuri viitorul. Aşa am ales metoda MEBO, care era deja pe final. Jumătate erau certificate valorice, jumătate bani. Acţiunile erau deţinute de foştii directori şi de angajaţii de la ELBA. Acum, ELBA are peste 2.000 de acţionari, sută la sută românesc. Cheia succesului a fost că au oameni simpli au venit cu idei esenţiale.” La mijlocul anilor ‘90, fabrica a fost puternic afectată de închiderea multor uzine de autovehicule – noroc cu venirea grupului Renault în România. „Căderea economiei a început în 1994. Au dispărut ARO, Tractorul Braşov, fabrica de autocamioane, cea de autobuze, Fabrica 23 August, care producea TAB-uri, tancuri. Încet-încet a trebuit să ne reorientăm, să restrângem activitatea. Din auto rămăsese doar Colibaşiul, fabrica de autoturisme." În 2008, altă criză, cu o parte din oameni trimişi în şomaj tehnic. A depăşit-o însă, iar printre clienţi se numără acum Dacia Renault, Skoda, Opel, Saab, ENEL Energie, Alcatel Lucent, Continental AG sau Alro Slatina, CFR, Metrorex şi multe primării. Cu 1.000 de angajati, şi o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro, SC ELBA SA este cel mai mare furnizor de soluţii, sisteme şi corpuri de iluminat general şi auto din România, cu capital 100% românesc. La mai mare.  

Notă: În dimineaţa zilei de 19 decembrie 1989, muncitorii de la fabrica ELBA refuză să mai intre în secţii – rememorează Adevărul. Oamenii vorbesc doar despre masacrele comise de forţele de ordine – aproape fiecare timişorean cunoştea pe cineva care a luat parte la Revoluţie. Angajaţii ELBA declanşează greva generală. Apar unităţi militare, care încearcă să împiedice ieşirea muncitorilor din fabrică. Vin primul secretar al judeţului şi primarul oraşului. Oamenii cer îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi scoaterea Armatei din oraş. De asemenea, reproşează oficialilor uciderea oamenilor în Timişoara. Un grup de aproximativ 15 muncitori încep să strige „Jos Ceauşescu”. Restul e tranziţie. 

de urmărit 

• Uzina Tractorul Braşov nu mai există din 2007, dar din 2008 o mică firmă produce mai departe, la Băicoi, tractorul U 650. Compania Tractorul U 650 Braşov a trimis un lot de zece exemplare către armata din Egipt, anunţa anul trecut Bună Ziua Braşov. Firma este deţinută de egipteanul Atef el Said el Kalaini, care deţine licenţa de fabricaţie pentru modelul U 650 – pe care îl poate vinde însă doar în Egipt. 

• Producătorul de motoutilaje agricole Ruris din Craiova, controlat de omul de afaceri Cătălin Stroe, are în derulare un proiect pentru realizarea unui tractor de putere mică, destinat micilor fermieri. Ruris a reuşit să ajungă în 2014 la afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 60%, iar pentru 2015 miza pe o creştere de 20%, din  exporturi.

În cadrul Galei FP România 2016, antreprenorul Jean Valvis a fost premiat "pentru lecţiile de marketing". În imagine, dna Valentina Vesler, directoare de Marketing şi Comunicare la Valvis Holding. (Foto: Sorin Stana)

Jean Valvis

Om de afaceri 

Pentru lecţiile de marketing. 

Cât de uşor o fi să vinzi apă? Mai mult, s-o exporţi peste mări şi ţări, care au apa lor. Valvis Holding vinde acum brandul de apă îmbuteliată Aqua Carpatica în 15 ţări: Marea Britanie, Spania, Germania, Ungaria, R. Moldova, Rusia, China, Japonia, toate ţările din zona Golfului (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuwait, Bahrain, Arabia Saudită, Oman). Plus SUA – unde brandul de ape minerale este prezent, de vara trecută, în într-un lanţ de magazine specializat în produse proaspete şi organice, care clamează beneficii de sănătate. Dacă brandul francez Evian costă acolo 2,7 dolari sticla de 1,5 litri, Aqua Carpatica costă 2,99 dolari. „Preţul pe care l-am pus este o decizie clară de marketing, de poziţionare. Noi vrem să fim un Rolls-Royce al apelor minerale“, explica anul trecut Jean Valvis. „România, având ca ambasador Aqua Carpatica, va dovedi că un produs premium al ţării poate concura direct cu cele mai prestigioase branduri internaţionale din domeniu” 

Construcţia brandului Aqua Carpatica este exemplară. Înfiinţată în anul 2000, compania Carpathian Springs a iniţiat în anul 2009 proiectul Aqua Carpatica, concretizat în 2011 prin lansarea brandului omonim. Comunicarea sună aşa: „Pornind de la studii ştiinţifice relevante, Aqua Carpatica îşi asumă un nou rol de educator şi formator asupra calităţilor şi beneficiilor unei ape minerale naturale pure, lipsite de nitraţi, bună mai ales pentru femei însărcinate şi copii”. Trei ani la rând, campaniile de comunicare ale brandului coroborate cu vânzările efective au clasat Aqua Carpatica în topurile clasamentelor eficienţei – anul trecut, campania Testul Purităţii a obţinut chiar The Grand Effie Award în România.

Mai departe? După ce în 2002 a vândut compania Dorna Apemin către Coca-Cola (pentru circa 40 de milioane de euro), iar în 2008 lactatele LaDorna că¬tre Lactalis (pentru o sumă mai mult decât dublă), antreprenorul elveţian de origine greacă susţine că Aqua Carpatica este cel mai mare business pe care îl va face, şi că nu va fi de vânzare. „Le-am promis copiilor mei că această afacere va rămâne în familie. Dar dacă am succes în SUA, poate după trei ani vând un pachet minoritar la bursa din New York.“ 

de urmărit

• Au început să prindă şi în România fabricile de bere artizanală. Anul trecut se raportau şase astfel de microberării şi branduri: Berarium (Clinica de Bere), Fabrica de Bere Bună (Zăganu), Fabrica de Bere Ursus din Cluj - Napoca, Matache Beraru’, Iosidoro (Nemţeana) sau Ninkasi (Sikaru). Unele au fost pornite de la zero, altele, precum Zăganu, folosesc fabrici vechi.

AeRo

Pentru rolul în creşterea companiilor mai mici şi mijlocii. 

Pe 15 aprilie 2015, fraţii Mihai şi Cristian Logo¬fătu deveneau milionari, în lei, după ce firma pe care au fondat-o în 2007, Bittnet Systems (acum BNET), ajunsă la o cifră de afaceri de 8,2 milioane de lei în 2014, devenea prima firmă de IT listată pe bursa AeRo de la Bucureşti. „Ideea de a fi la un moment dat o companie publică a făcut dintotdeauna parte din cum vedeam noi evoluţia companiei. Credem că AeRO adresează un gol de finanţare pe care îl simţeau antreprenorii“, spunea atunci Mihai Logofătu, directorul general al Bittnet, cel mai mare furnizor local de servicii de training IT&C. 

Sistemul de tranzacţionare alternativ AeRO a fost lansat oficial pe 25 februarie. „AeRO, platforma de tranzacţionare a BVB pentru IMM-uri şi companii la început de drum (start-up-uri), va fi o nouă realizare în ceea ce priveşte calitatea pe piaţa de capital românească”, promitea directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, în faţa unor antreprenori şi investitori, români şi străini. 

În afara companiilor care adăstau pe Rasdaq, s-au orientat spre AeRo, firme precum: producătorul de aplicaţii online Zitec, firma de publicitate digitală outdoor The Pole Society, Smart Bill (un start-up care oferă soluţii de facturare şi contabilitate pentru IMM-uri), PBX Telecom (dezvoltator de produse şi servicii de streaming), Atelierele Pegas, Fabrica de Bere Bună (care produce marca de bere Zăganu) sau atelierul de croitorie Tudor Personal Tailor. S-au mai arătat interesate de această platformă dedicată start-up-urilor un magazin care transformă stocurile nevândute ale retailerilor în chilipiruri, o firmă de curierat axată pe offline, tânărul Ionuţ Budişteanu, care construieşte roboţi industriali, şi o casă de ex¬pediţii. La rândul lor, investitorii de retail au în AeRO o oportunitate de a-şi diversifica porto¬foliile.

de urmărit

• Comunitatea Romanian Business Leaders a lansat anul trecut programul „Repatriot”, de facilitare a întoarcerii românilor din străinătate pentru a deschide o afacere acasă: „Întoarcerea în ţară a românilor din diaspora, a celor care au plecat în căutarea oportunităţilor şi pentru o viaţă mai bună, ar produce o creştere economică de peste 5% anual. Spiritul antreprenorial din rândul românilor care trăiesc în străinătate poate avea un rol important în dezvoltarea economiei româneşti, crearea unor noi locuri de muncă, creşterea inovaţiei, precum şi în crearea unor reţele de afaceri transnaţionale. Punem la dispoziţie o echipă dedicată, informaţii despre finanţări şi idei de afaceri, resurse şi oportunităţi care să ne ajute să construim împreună o reţea de mentorat si networking.”

Laura Şerban, Sorin Ionescu 

CEO, Mecanica Ceahlău; vicepreşedinte şi director de dezvoltare al eMag

Pentru management strategic. 

Laura Şerban a fost numită CEO a producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău la începutul anului 2014. După numai un an, profitul companiei a crescut de peste şase ori – ajungând la 4,4 milioane de lei, la o cifră de afaceri relativ constantă, de circa 24 de milioane de lei. „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, s-a explicat Laura Şerban, pentru revista Business Magazin. Aflam astfel şi că producţia de utilaje agricole în România se dezvoltă rapid, graţie fondurilor europene, ca şi tendinţei de consolidare a suprafeţelor. Puţină istorie industrială: Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind mult timp unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Listată la BVB, compania se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, alt acţionar semnificativ fiind fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului 2014, Mecanica Ceahlău producea peste 20 de categorii de utilaje agricole: semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat – de anul trecut, firma are un parteneriat de producţie cu compania CNH Industrial. 

Într-o cu industrie veche de numai câţiva ani, eMag, cel mai mare retailer online din România, controlat de grupul sud-african Naspers şi de antreprenorul român Iulian Stanciu, calculează că va atinge în 2017 afa¬ceri de un miliard de euro – pe fondul expansiunii internaţionale şi al adău¬gării în ofertă a unor noi categorii de produse. Cu afaceri estimate la 260 milioane de euro în 2014, eMag a cumpărat anul trecut Agito.pl, unul dintre cele mai mari magazine online din Polonia, o piaţă de patru ori mai mare decât România. „Prin această tranzacţie, eMag intră pe o piaţă de e-commerce evaluată la circa 4 miliarde de euro, cu aproape 39 de milioane de locuitori, din care 21 de milioane sunt utilizatori de internet şi în care comerţul online reprezintă aproximativ 4% din total comerţ“, a explicat Sorin Ionescu, vicepreşedinte al eMag, cel care gestionează dezvoltarea internaţională a companiei. La 31 de ani. 

de urmărit

• Compania Visual Fan, care comercializează electronice sub brandul propriu Allview, a vândut în 2014 un milion de produse – mai ales tablete şi telefoane –, de patru ori mai multe decât în 2013, anunţa anul trecut Lucian Peticilă, CEO şi proprietar al firmei. Compania braşoveană, care a ajuns în numai şapte ani nu¬mărul doi pe piaţa locală de telefoane mobile după numărul de unităţi vândute, a prezentat anul trecut primul său smartphone de clasă medie, cu software Google Android, la un preţ de peste 2.200 de lei – care indică o importantă schimbare de strategie: atacarea unui eşalon superior din piaţă. 

Inspectorul ANAF... 

Pentru „stimularea electrică” a conformării fiscale.  

Personalitatea semestrului 1 în economie: Inspectorul ANAF/Antifraudă – popunea vara trecută Dragoş Damian, CEO Terapia, la rubrica de opinii a Ziarului Financiar. „Viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Primesc bon fiscal de la frizerie, de la aprozarul din colţ, de la mini-market-ul de peste drum, de la restaurantele în care mănânc încă de pe vremea studenţiei, chiar şi de la negustorii care vând nimicuri prin pieţe. Din locuri unde nu am primit niciodată şi de unde, de altfel, nici nu mi-ar fi trecut prin cap să cer.

În aşa fel încât, ca bun cetăţean şi om de afaceri care respectă legea (fiscală), bună sau proastă, cum o fi ea, nu pot decât să încerc o satisfacţie personală şi profesională în faţa evidenţei fizice că ne plătim cu toţii responsabil obligaţiile către stat – şi, desigur, să mă întreb retoric cum de nu am primit bon fiscal în, să zicem, ultimii 10 ani. (...) Înţelegem din statisticile guvernamentale că rezultatele se văd, colectările la buget s-au multiplicat, evaziunea fiscală este specie pe cale de dispariţie, parametrii macro sunt mai strălucitori ca niciodată. Din păcate, a fost necesară o acţiune militarizată pentru a se ajunge aici, asta demonstrând că, cel puţin deocamdată, în manualul de cultură de business din România încă se scriu capitolele de conformare voluntară şi bune practici de guvernanţă a afacerilor. (...) După ce se opreşte <<blitzkrieg>>-ul, se revine la vechile metehne? Vor intra mai multe firme în insolvenţă confirmând reclamaţiile că suntem suprafiscalizaţi? Ce se va face din banii colectaţi? Cum pot instituţiile statului să sprijine afacerile folosind controalele ca instrumente de prevenţie, nu de înfierare? Şi, nu în ultimul rând, ca oameni de afaceri, trebuie să ne întrebăm ce lecţii am învăţat din acest proces, ce putem îmbunătăţi în conformarea la reglementările fiscale, cum trebuie să ne facem auzită vocea dacă trebuie schimbate reguli dăunătoare.” Punct. 

notabil 

• ANAF are în curs o campanie aparent justiţiară, chit că foarte târzie: anchetarea fiscală a unor mari averi (cum alese?), şi impozitarea lor cu procentul uzual, în cazul în care s-au sustras... ZF sugera vara trecută o serie de ţine ale anchetei: „Declaraţiile de avere ale unor politicieni, şefi de regii sau alte instituţii publice arată că există dis¬crepanţe majore între valoarea proprietăţilor, bunurilor sau depozitelor bancare deţinute şi ve¬ni¬turile anuale declarate de respectivii funcţionari publici.”

Florin Georgescu, Cristian Socol 

Economişti 

Pentru pledoarii. 

Legislaţia muncii, modificată în perioada crizei, este „complet contrară intereselor salariaţilor”, reclama anul trecut Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României. „Cu ce rămâne cetăţeanul? Repartiţia venitului naţional net, deci după ce eliminăm şi consumul de capital fix, adică amortizarea care nu intră în consumul intermediar, rămâne ceea ce se împarte între cei doi prieteni precum pisica şi câinele: munca şi capitalul. Cum se împarte ceea ce rămâne? Se face preponderent în favoarea capitalului, limitându-se veniturile din muncă. În teorie, raportul trebuie să fie 60-65% pentru muncă şi 30-35% pentru capital. În ţările dezvoltate, capitalului îi revine 40%, iar muncii 60%. În România situaţia este inversă: peste 60% la capital şi sub 40% la muncă în 2014, deşi în 2000 raportul era echilibrat – 50-50, iar în 2008 a ajuns la 48% muncă - 52% capital. Costul crizei a fost transferat, în mod neetic, asupra salariaţilor, iar raportul s-a degradat pentru muncă la 40% şi capitalul a obţinut 60%.” Invers, randamentul capitalului este foarte ridicat în România, şi a crescut de la 11% în 2003 la 21% în 2013 – mai calcula dl Georgescu. Simplu spus: cine investeşte 100 de unităţi în România, în cinci ani îşi scoate banii; în Marea Britanie – în 12 ani, în Germania în 10 ani, iar în Franţa în mai mult de 16 ani. Ceea ce face din România un paradis pentru investitori – mai puţin şi pentru salariaţi români, aflaţi pe ultimele locuri în UE la venituri.

Din calitatea de consilier în chestiuni macroeconomice al premierului Ponta, Cristian Socol s-a ocupat inclusiv de traducerea acestora în limbaj cât mai inteligibil. A continuat şi după instalarea guvernului tehnocrat, cu aceeaşi preocupare, pentru publicul larg: „Printre puţinele referiri la politicile macroeconomice, Programul de guvernare Cioloş prevedea <<Renegocierea MTO-ului cu menţinerea unui nivel sustenabil al datoriei publice în raport cu PIB-ul>>. Înţeleg că în variantele ulterioare această prevedere s-a scos, la presiunea unor partide. Ciudată această cerere de a se scoate o propunere normală, raţională. Atenţie, nu se propunea renunţarea la ţinta de 1% deficit structural (oricum, atinsă încă din 2013, mai devreme cu doi ani decât angajamentul), ci un alt parcurs şi revenirea în ţintă într-un număr de ani rezonabil. Se propunea o revizuire, un alt parcurs, care să lase economia românească să se dezvolte, să ia măsuri de creştere a PIB-ului potenţial. Cum a negociat România MTO? Slab, cea mai slabă negociere dintre toate ţările UE. (...) Marea majoritate a ţărilor UE şi-au amânat ţintele de deficit bugetar structural negociate iniţial cu Comisia Europeană. Majoritatea ţărilor europene îşi renegociază ţintele de ajustare fiscală astfel încât să combine consolidarea fiscală cu stimularea economiei reale şi crearea de locuri de muncă, deşi multe dintre acestea au datorii publice mult mai mari decât a României. Romania are dreptul de a cere revizuirea deoarece a avut o viteză de ajustare mult mai mare decât era prevăzut de regula fiscală. (...) Dacă nu face acest demers de negociere, economia românească nu va putea să respire în anii urmatori, stimulentele pentru creşterea potenţialului vor fi reduse, perspectivele de convergenţă reală în prisma aderării la zona euro sunt incerte, iar plasa de siguranţa socială se poate rupe oricând. Dacă nu face asta, România se va uita cum cresc decalajele faţă de ţările din clusterul Europei Centrale şi de Est, nu mai vorbesc faţă de ţarile dezvoltate din UE.” Din nou, it’s the political economy. 

de urmărit

• După ce DNA a acuzat anul trecut compania ApaNova că, începând din 2008, a crescut ilegal preţul apei cu 125%, un grup de activişti au cerut imperios Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti următoarele: Publicarea hotărârilor Consiliului General care au dus la creşterea preţului apei, împreună cu votul individual al fiecărui consilier – şi revocarea respectivelor hotărâri, astfel încât preţul să revină la nivelul iniţial, de dinaintea intervenţiei ApaNova în decizia politică şi publică. Rezilierea contractului cu ApaNova şi lansarea procedurilor pentru reîntoarcea administrării şi furnizării serviciilor de apă şi canalizare la municipalitate (remunicipalizare). Semnatarii petiţiei invocau un anumit spirit al vremurilor: întrucât privatizarea acestor servicii a dus la costuri mai mari pentru consumatori, mai multe oraşe din Franţa (printre care şi Parisul), Italia, Spania şi Suedia au ales remunicipalizarea.