Din punct de vedere politic, liderii succesivi ai UDMR - o etichetă altfel inteligentă, pentru un grup de europeni trăitori pe plai mioritic, pentru a îşi justifica diferenţa specifică, firească, democratică - au meritul de a fi participat la guvernare, alături de alte partide politice româneşti, cu reprezentare parlamentară semnificativă, în majoritatea anilor din istoria postdecembristă a statului naţional unitar numit azi şi în viitor România.

Şi această realitate este un câştig pentru convieţuirea dezirabilă, armonioasă, a tuturor cetăţenilor care trăiesc în graniţele ţării româneşti de azi.

Din punct de vedere economic, reprezentanţii UDMR, la diferite nivele ale administraţiei de stat par a nu fi fost manageri de succes, fie şi pentru motivul că nici deţinerea unor prefecturi, a majorităţii în consilii locale, a unor primării, nu a adus bunăstarea dorită de europenii vorbitori de limbă maghiară, care s-au născut şi trăiesc normal în România.

Mai corect a existat o prosperitate vizibilă pentru unii minoritari, majoritatea fiind doar utilizată ca masă disciplinată de votanţi, la alegeri, dar şi la reuniunile publice, unde, este cazul să fie menţionată apetenţa vorbitorilor pentru un radicalism, la care mulţimea a răspuns mereu cu decenţă şi drapele fluturate pentru impresionarea concetăţenilor majoritari în statul naţional unitar român.

A celor naivi.

Din punct de vedere imagologic trebuie să recunoaştem că, sub toţi cei trei preşedinţi postdecembrişti ai României, UDMR a ştiut când, cum şi sub ce formă să agite sperietoarea autonomiei, obţinând mereu câte ceva, în majoritatea cazurilor funcţii râvnite în ierarhia statală, uneori şi un plus de fonduri alocate de unele executive, dar tot prin intermediul unor gestionari ai uniunii menţionate. 

Noua jucărie, practic scoasă de la naftalină, se numeşte  proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

În ton cu seriozitatea invocată de fostul consilier prezidenţial amintit...

...au mult umor concetăţenii de la UDMR, cei ce au redactat proiectul, utilizând sintagme precum:  regiune autonomă cu personalitate juridică sau considerarea limbii maghiare, alături de cea română, drept limbă oficială în regiune.

Umor dar, de data asta, şi o oarecare inabilitate.

Pentru că punerea în dezbatere publică a proiectului menţionat, săptămâna care urmează, una în care se vor acutiza schimburile de replici între anunţaţii candidaţi, la alegerile prezidenţiale din România, va avea un efect previzibil, de delimitare, deja evidentă, a celor cu capul pe umeri, de cei care încă uită că nu trăim în perioada interbelică.

Nici nu mai luăm lumină de la Moscova, cum se întâmplă să o facă şi azi guvernul de la Budapesta.

Nu există o situaţie comparabilă cu aceea dramatică din Ucraina şi nici măcar şansa ca afirmaţia neinspirată, dar disperată, a preşedintelui de la Kiev, privind ipotetica ajungere a trupelor putiniste la Bucureşti, să devină realitate, România nefiind azi un sat fără câini, ci o ţară care, alături de Polonia, constituie cei doi piloni, deloc insignifianţi, ai defensivei euroatlantice, la flancul de est al NATO, aşa cum o probează şi harta de mai sus, afişată de Pentagon pentru a înţelege, cei înţelepţi, că Europa nu va reveni la situaţia care a generat prima şi ultima conflagraţie mondială.

Aşa cum şeful statului ucrainean, aflat într-o situaţie deloc de invidiat, a emis o judecată, deloc de valoare, privind posibila afluire a imperialilor estici nu doar la Kiev, ci şi pe Dâmboviţa, aşa şi aceşti ultimi cavaleri ai tristei figuri atribuite unui ţinut românesc, chiar dacă are alte litere până la finalul ...esc,  cu agitată identitate în inima României vorbesc despre un preşedinte al regiunii - bine că nu au scris, ca pe timpuri Autonomă Maghiară - care nu va fi atâta timp cât:

1. Constituţia României va fi respectată,

2. Preşedintele ţării nu va fi un alogen,

3. Premierul de la Bucureşti va fi conştient de implicaţiile apartenenţei noastre la NATO şi exigenţele Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.

4. Profesioniştii Forţelor Armate Române nu îşi vor uita jurământul militar.

De altfel, prezenţa celor trei bolduri - corespunzătoare exerciţiilor  PLATINUM LYNX,  PLATINUM EAGLE şi CARPATHIAN SPRING -  pe harta României şi inexistenţa unuia pe aceea a statului vecin ungar indică clar focalizarea constantă, a Pentagonului, pentru menţinerea cooperării cu Forţele Armate Române, care au rulat deja, prin teatre de război, peste zece mii de militari profesionişti, obişnuiţi să îşi îndeplinească misiunile în mediu ostil.

M-a amuzat şi neatenţia celor care au redactat proiectul.

În graba lor, de a da asigurări liniştitoare precum „în cadrul statului unitar şi indivizibil România", ei au scris şi gogomănia „Politica externă, cea monetară şi apărarea naţională, inclusiv organizarea şi conducerea serviciilor secrete, rămân în competenţa exclusivă a statului şi nu pot fi modificate prin lege."

Dar ce poate fi modificat prin lege...

...de iniţiatorii acestui proiect - cu nostalgii transnistrene şi priviri admirative  spre găgăuizii păcăliţi de peste Prut -  înţelege orice român bine informat şi temperat.

Şi pentru ca Trompeta UDMR să aibă ecou a fost adăugată formularea „cetăţenii rezidenţi pe teritoriul Ţinutului Secuiesc".

Sintagmă care pare să indice un alt tip de paşaport, mai degrabă euroasiatic, decât european.

Consilierea care lipseşte liderilor UDMR este aceea de a nu uita istoria României.

Chiar dacă viitorul preşedinte al României va trebui să fie unul al tuturor cetăţenilor ţării noastre, libere, independente, suverane, a cărei integritate teritorială este în afara oricărei discuţii, el nu va putea omite, ca apărător al valorilor naţionale, ceea ce scrie în Constituţie.

Şi ceea ce scria Constantin Bacalbaşa:

„La stăruinţa reginei, Lascăr Catargiu a răspuns :

– Majestate, aiasta nu se poate !

Faţă de stăruinţele reginei, care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui şi teama că prinţul să nu aleagă o soluţie disperată, Lascar Catargiu a răspuns :

- Eu, majestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe domnişoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista trebuie să ramîie simplu particuler !

Atunci interveni regele în discuţie :

– Dv., uitaţi domnule Catargiu, că principele Ferdinand este moştenitorul tronului.

- Mă iertaţi, Majestate, răspunse ministrul, n-am uitat, însă ştiu că alteţa sa are un frate.

Auzind aceste cuvinte, regele exclamă, făcînd gesturi energice cu mâna :

- Oh, nu, nu ! Asta nu ! Niciodată !…

Regele Carol…n-avea nici o simpatie pentru fratele său, principele Wilhelm….

Hotărirea a fost refuzul consiliului de miniştri de a aproba căsătoria.”

Aşa şi cu mariajul UDMR...

...cu preşedintele visat al regiunii, pardon, al ţinutului aflat pe teritoriul românesc:

Aiasta nu se poate !