Un sfat amical, pentru concetăţeanul Antal Arpad

De câte ori citesc rânduri tipice unei propagande desuete, care flutură pericolul unei revolte în secuime sau a unei intervenţii militare maghiare, în spaţiul intracarpatic - cum se intenţiona, în decembrie 1989, când camioanele kaki, ale Budapestei, cu ajutoare aparent umanitare, a se citi plutoane gata de luptă, erau deja la câţiva metri de fâşia arată, ce marca graniţa, gata de a intra în Transilvania, pământ în veci românesc - mă apucă râsul.

Şi atunci, cu 25 de ani în urmă, dar şi acum, în decembrie 2014, pe plan strict militar, camarazii din jurul lacului Balaton – atunci alături, teoretic, de militarii români, în Tratatul de la Varşovia, acum şi practic, cu profesioniştii Armatei României, în NATO – reprezentau şi reprezintă interlocutori demni de respect.

Conform statisticilor oficiale, Forţele Armate Maghiare au un efectiv de 29.700 militari activi, la care se adaugă în jur de 17.000 de rezervişti.

Forţele Armate Române au un efectiv declarat de 73.350 de luptători profesionişti şi 79.900 de rezervişti.

Cu precizarea că peste 12.000 de militari români profesionişti, din care peste 50% mai sunt activi, au experienţă de război, deloc mimat, în teatrele de confruntări succesive, din spaţiul ex-iugoslav, irakian şi afgan.

Ca unul care am avut şansa şi onoarea de a îi vedea în acţiune, la mii de kilometri departe de casă, pe cei care au efectuat misiuni specifice, în cadrul Forţei Expediţionare Româneşti - al cărui părinte de facto este admirabilul general Ioan Sorin şi a cărei maximă arie de exercitare a capacităţilor sale de acţiune a avut loc sub comanda generalilor Mihail Popescu şi Eugen Bădălan – semnalez cititorilor, de bună credinţă, indiferent de naţionalitatea acestora, o realitate.

Forţei Expediţionare Româneşti îi sunt suficiente 10 ore pentru a ajunge la Budapesta, pentru o simplă fotografie de familie, în faţa Parlamentului, demers firesc, conform dorinţei de a respecta exemplul şi memoria înaintaşilor, cei cu opinca aninată foarte sus...

...şi şapte ore până la Chişinău, doar pentru a însoţi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Mitropolia Iaşi, la biserica din lemn ce va fi construită, în câteva ore, în curtea Ministerului Apărării din Republica Moldova, spre dreaptă, unică şi sfântă credinţă, întru fraternitatea românilor din stânga şi din dreapta Prutului.

Recapitulăm?

10 ore până la Budapesta şi 7 ore până la Chişinău.

Până la Budapesta nu va mai fi cazul, deoarece ofiţerii americani nu au devenit persona non grata pe holurile ministerului armatei, din frumoasa capitală a statului vecin, oficial aliat, numit Ungaria.

Până la Chişinău nu va fi acum cazul, deoarece conaţionalul aflat la conducerea ministerului de resort, actualul ministru, ca şi precedentul, la fel ca şi şeful statului major, al oştirii dintre Prut şi Nistru, cunosc că singurul lor inamic este cel imperial, răsăritean, cu trupe arbitrar staţionate în păcăleala post-sovietică numită tandru, tantric şi cum mai doriţi dumneavoastră, sau ministra lor sexy, de externe, Transnistria.

Dar toate astea nu le ştie primarul din Sfântu Gheorghe, copilul minune, care doar cu un reflex infantil a declarat că dacă premierul nu instruieste prefectul de Covasna "să îi lase in pace pe maghiari", în secuime "s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990".

Domnul Antal Arpad poate crede că statul român este unul ce se clatină precum pare a se întâmpla cu o ţară vecină cu România, la graniţa de est.

Dacă memoria nu mă păcăleşte, preşedintele ales al României a refuzat orice şantaj pre-electoral al UDMR, iar premierul de la Bucureşti nu are relaţii necuvenite cu omologul de la Budapesta.

Este însă adevărat că tăria pălincii poate avea şi efecte perverse, mă scuzaţi, adverse.

Am scris aceste rânduri, ca simplu rezervist, probabil mai informat decât concetăţeanul Antal Arpad, doar pentru a îi da un sfat.

Să nu confunde turiştii din decembrie 1989, cei veniţi, cu gânduri evident paşnice..., din Ungaria şi Uniunea Sovietică, cu omuleţii verzi din Crimeea şi honvezii, altfel respectabili, din 2014.

Budapesta se apropie de un alt decembrie, în alt an, pe fondul unei tensiuni pe care numai cei încremeniţi în proiectul imperial o ignoră.

Iar până la Budapesta sunt suficiente...10 ore, domnule Antal Arpad.

Dar nu va fi cazul.

Crăciun liniştit, alături de cetăţenii cu simţ civic notabil, din Sfântu Gheorghe.