Ucraina luptă pe mai multe fronturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţii ucraineni îşi continuă ofensiva în regiunile estice controlate de
separatişti
Soldaţii ucraineni îşi continuă ofensiva în regiunile estice controlate de separatişti

Învestirea lui Petro Poroşenko în funcţia de preşedinte al ţării pare să le aducă ucrainenilor noi speranţe pentru soluţionarea cât mai rapidă a crizei adânci în care se regăseşte, de peste şase luni, fostul stat sovietic.

Proclamat şef de stat sâmbătă, 7 iunie, Poroşenko a declarat o zi mai târziu că plănuieşte să pună capăt conflictelor din estul şi sudul ţării în maximum o săptămână. În acest sens, Regele Ciocolatei a anunţat demararea unor runde de negocieri zilnice la Kiev, cu reprezentanţi ai separatiştilor pro-ruşi pentru a detensiona situaţia din regiunile ocupate de aceştia. Anterior, liderul insurgenţilor din Lugansk îl somase pe proaspătul preşedinte al Ucrainei să îşi retragă trupele „de ocupaţie“ şi să recunoască „republica auto-proclamată Lugansk“.

După scurta întrevedere dintre Poroşenko şi Vladimir Putin, vineri 6 iunie, la ceremoniile din Normandia, liderul de la Kremlin s-a declarat în favoarea unor negocieri cu Kievul pentru restabilirea calmului în Ucraina. În acest sens, ambasadorul rus Mihail Zurabov a fost desemnat drept emisar special din partea Moscovei şi va participa la toate discuţiile cu liderii de la Kiev din această săptămână.

Între timp, la Bruxelles s-a desfăşurat luni seara o întrevedere deosebit de importantă în domeniul energetic, care vizează datoriile uriaşe ale Ucrainei faţă de companiile ruse. Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, miniştrii de Energie din Rusia şi Ucraina, precum şi şefii companiilor ruseşti Gazprom şi Naftogaz din Ucraina au discutat timp de mai multe ore situaţia critică în care se găseşte Kievul, ameninţat de Moscova cu tăierea gazului la 10 iunie. 

Scopul acesti întruniri este obţinerea unei eşalonări a plăţilor Ucrainei către Gazprom şi o eventuală reducere a preţului pentru resursele importante din Rusia. 

După ce a plătit 786 milioane de dolari cu ajutorul asistenţei financiare primite din partea comunităţii occidentale pentru restanţele din februarie şi martie, Ucrainei i-au mai rămas datorii de 1,5 miliarde de dolari pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, dar şi pentru aprilie şi mai. Rusia a crescut preţul la gazele naturale livrate Ucrainei cu 81% în luna aprilie, atingând cota de 485 de dolari pe metru cub.

Luptele continuă în regiunile din estul şi sudul Ucrainei, unde armata ucraineană îşi continuă ofensiva împotriva separatiştilor proruşi care refuză să cedeze controlul asupra mai multor localităţi. Peste 200 de oameni şi-au pierdut viaţa în ultima săptămână în ciocnirile violente de la Slaviansk, bastion al secesioniştilor proruşi, Doneţk şi Lugansk. Ultimele atacuri sângeroase au avut loc luni la Mariupol, după ce insurgenţii au încercat fără succes să preia controlul aeroportului din oraş.

South Stream, măr al discordiei

Sofia a suspendat pregătirile pentru construirea gazoductului ruso-italian South Stream care urmau să înceapă în această vară, în Bulgaria, în urma criticilor exprimate de către Bruxelles şi Washington, a anunţat duminică premierul Plamen Oreşarski. Şi vicepremierul sârb Zorana Mihajlovic a anunţat luni că începerea lucrărilor de construcţie la gazoduct va fi amânată.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite