Miliardul american este suficient pentru înlăturarea pericolului rus?

De la stânga la dreapta: preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, preşedintele Croaţiei Ivo Josipovic, preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, la reuniunea de la Varşovia din data de 3 iunie FOTO Reuters

Într-o demonstraţie care indică schimbarea priorităţilor în politica externă americană, preşedintele Barack Obama a efectuat o vizită în Polonia unde s-a întâlnit cu lideri din Europa centrală şi de est  pentru a-i asigura de sprijinul neabătut al Statelor Unite în faţa unor eventuale pericole venite din partea Rusiei.

El a promis un miliard de dolari pentru a întări capacitatea de apărare a acestor ţări (inclusiv a României) şi o prezenţă mai pregnantă a forţelor şi tehnicii militare americane în regiune, accelerându-se şi procesul de instalare a sistemului antirachetă.

A trebuit să se declanşeze criza din Ucraina pentru ca actuala administraţie americană  să-şi întoarcă atenţia către Europa centrală şi de est, regiuni care, odată cu instalarea preşedintelui Obama, au fost abandonate. În timpul primului mandat al preşedintelui şi în cei doi ani care au trecut din cel de-al doilea mandat s-a desfăşurat o reorientare a politicii externe americane  către Orientul Mijlociu şi Asia. Deşi mâna întinsă a lui Obama către statele islamice nu a fost primită aşa cum s-a aşteptat el, linia politică a continuat să se concentreze asupra acestei regiuni şi a celor mai îndepărtate - prioritare fiind China, Japonia, poate şi Coreea de Sud. Europa centrală şi de est a ieşit din cărţi. Relaţiile cu Rusia s-au menţinut dar nu au mai căpătat importanţa acordată la începutul anilor 90. Se reacţiona doar când Rusia îşi arăta muşchii, aşa cum a fost cazul la intervenţia militară din Georgia. În general, problemele europene au fost lăsate pe seama UE. În plus, ca o consecinţă a crizei economice, Statele Unite s-au preocupat în primul rând de probleme de politică internă, cele economice şi de securitate naţională. Retragerea din Irak şi Afganistan a forţelor militare americane dădea chiar impresia revenirii la izolaţionism.

Pe de altă parte, diplomaţia americană nu a conştientizat nemulţumirea crescândă a Rusiei, determinată de reducerea poziţiei sale de la statutul de putere globală la una regională şi probabil că nu a acordat atenţie nici discursurilor din ce în ce mai dure, cu accente naţionaliste şi antioccidentale  ale lui Vladimir Putin. Nu şi-a dat seama sau şi-a dat seama prea târziu că Rusia se întoarce în sine, că nu mai doreşte colaborarea cu Vestul, că priveşte cu suspiciune înaintarea UE (care pentru Moscova includea şi NATO) către graniţele sale.

Ucraina a fost declanşatorul unor procese care a trezit până la urmă şi Europa şi Statele Unite, respectiv NATO. Şi nu atât evenimentele din Ucraina, cât strigătul de alarmă al statelor din Europa centrală şi de est, membre ale Alianţei Atlantice. Chiar dacă şi-au călcat pe inimă, oficialii americani şi ai NATO au trebuit să recunoască viabilitatea articolului 5 al Tratatului Alianţei şi să promită sprijin în caz de ameninţare directă. De aici oferta miliardului de dolari făcută de Obama la Varşovia şi cuvintele frumoase de a nu abandona aceste ţări.

Sigur, un miliard de dolari sună frumos. Dar specialişti şi oameni  politici din Polonia, şi nu numai au declarat că nu este suficient. Fiind vorba de atâtea ţări, până la urmă suma va părea modestă. Nu la acest lucru se aşteptau liderii care s-au întâlnit cu Obama, au spus ei. De pildă Polonia, poate cea mai vulnerabilă ţară membră NATO din regiune şi care s-a confruntat de-a lungul istoriei cu intenţiile belicoase ale Rusiei şi apoi ale Uniunii Sovietice, ar dori instalarea unei baze militare pe teritoriul ei, existenţa acesteia fiind o garanţie de securitate mai solidă decât actualele promisiuni. Şi, de ce să nu spunem şi că aceste fonduri trebuie votate de Congresul SUA. Este de presupus că Obama nu ar fi vorbit de ele dacă nu avea certitudinea că le va căpăta, dar nu poţi şti niciodată ce  alte interese apar între timp pe prim plan.

Nu vreau să fiu cinică, dar nu pot exclude nici posibilitatea că, preşedintele Obama s-a gândit sau speră că poate nu va fi nevoie de această sumă, de fapt de toate promisiunile, că poate până la urmă se va împăca cu Vladimir Putin. Întâlnirea din Normandia a şefilor de state participante la cel de-al doilea război mondial, la marcarea celor 70 de ani de la ziua Z, debarcarea forţelor aliate în Franţa, la care a fost invitat şi preşedintele Putin a fost prilejul reluării unor dialoguri.

Ştim de-acum cine cu cine s-a întâlnit şi ştim şi interesele  care leagă  de Rusia statele participante la această aniversare. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că sancţiunile economice - şi este vorba de prima etapă - impuse de Occident au început să afecteze sensibil Rusia, fapt recunoscut şi de mediile economice ruseşti, iar o a doua etapă ar avea probabil consecinţe şi mai serioase, în condiţiile în care Moscova trebuie să cheltuiască multe milioane de ruble pentru a aduce Crimeea anexată la nivelul Rusiei, aşa cum am arătat într-un articol anterior.

Faptul că Putin s-a întâlnit şi cu preşedintele nou ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, înseamnă că Rusia a recunoscut legitimitatea lui, deci şi a alegerilor prezidenţiale din Ucraina. Reconcilierea nu este uşoară, mi ales că, în discursul său inaugural de la Kiev din 6 iunie, Poroşenko a afirmat că i-a transmis lui Putin că nu va recunoaşte niciodată anexarea Crimeii. Totuşi, la această primă întâlnire, cei doi, au convenit ca Rusia să trimită uni emisar special  la Kiev şi să înceapă negocieri privind soluţionarea crizei din Ucraina. Chiar dacă procesul va fi îndelungat şi dificil, poate indică o schimbare de poziţie a Rusiei, a lui Putin, care, de curând, a reacţionat foarte vehement faţă de acuzaţiile de implicare a Moscovei în criza din Ucraina. El a declarat franc unor ziarişti francezi: "Dacă au asemenea dovezi , să le pună pe masă. Întreaga lume l-a văzut, in 2003, pe secretarul american de stat Colin Powell arătând Consiliului de Securitate al ONU dovada existenţei armelor de distrugere în masă din Irak. Până la urmă, americanii au invadat militar Irakul. L-au spânzurat pe Saddam Hussein . După aceea, am aflat cu toţii că n-au existat nici odată arme de distrugere in masă în Irak. Aşa  că vorbele sunt una, iar dovezile - cu totul altceva….. Nu există trupe ruseşti, nici măcar instructori ai armatei ruse, in estul ori in sudul Ucrainei. Si nici n-au fost"

Este foarte greu, la ora actuală să prevezi ce se va întâmpla dar, ţinând cont de toate datele, poate există un dram de speranţă. Liderii, atât din Vest cât şi din Est sunt conştienţi de consecinţele catastrofale ale unui război. Dar ştiu şi că nu se pot face concesii care să încalce tratatele internaţionale, instrumente ce menţin cât de cât echilibrul şi pacea în cea mai mare parte a lumii. Va trebui căutată calea acceptabilă. Poate că, până la urmă se va găsi, ceea ce va  face inutil miliardul de dolari promis de americani.