Tony Blair, în plină ascensiune. Fostul premier britanic a câştigat aproape 3.000 de euro pe minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tony Blair a fost premier al Marii Britanii din 1997 până în 2007. FOTO: Reuters
Tony Blair a fost premier al Marii Britanii din 1997 până în 2007. FOTO: Reuters

Fostul premier britanic Tony Blair, despre care se crede că a acumulat o avere de 50 de milioane de lire sterline (aproape 60 de milioane de euro) a încasat la începutul acestei săptămâni suma fabuloasă de  de 150.000 de lire sterline (178.000 de euro) pentru participarea la două evenimente de câte 30 de minute din Arabia Saudită.

Practic, oficialul britanic a fost plătit cu aproape 3.000 de euro pe minut pentru intervenţii în două emisiuni din Arabia Saudită despre afacerile internaţionale, ţară pe care a vizitat-o prima dată în 1976.

Munca sa în calitate de „emisar al păcii” în Orientul Mijlociu nu este plătită, însă această ultimă vizită i-a rotunjit şi mai mult câştigurile. Blair a fost invitat de onoare al revistei Arabian Business, al cărei patron este jurnalistul BBC Andrew Neil, cu ocazia sărbătoririi unor premii câştigate de publicaţie.

Blair a ţinut luni un discurs de 30 de minute u privire la problemele economice şi globale în faţa a 600 dintre cei mai importanţi investitori şi afacerişti din regiunea. Evenimentul s-a desfăşurat în interiorul Hotelului JW Marriott Marquis, cel mai înalt hotel din lume.

În timpul cuvântării sale, Blair a povestit audienţei sale despre prima sa vizită în „Ţara celor două moschei sfinte”, pe atunci fiind doar un avocat tânăr. „Nu exista nimic altceva decât nisip şi câteva clădiri. Era nisip peste tot”, şi-a amintit oficialul.

În plus, Blair şi-a exprimat sprijinul pentru ca Dubai să găzduiască importantul eveniment World Expo  în 2020, spunând că „ceea ce a adus schimbări aici sunt abilităţile de conducere creativă, care au reuşit să deschidă acest oraşul către lumea întreagă”.„ Ceea ce a fost creat aici este ceva important”, a subliniat fostul premier britanic în cadrul forumului de business.

 

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite