Theresa May va merge săptămâna viitoare la Washington, pentru a se întâlni cu Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Premierul britanic Theresa May urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, la Casa Albă, cu Donald Trump, relatează Sky News, precizând că vizita ar putea avea loc joi.

În aceste condiţii, premierul londonez ar putea fi primul lider străin care se va întâlni cu noul preşedinte american după învestirea în funcţie.

Potrivit surselor Sky News, vizita lui May, care urma iniţial să aibă loc în februarie, a fost devansată la sugestia consilierilor apropiaţi ai lui Trump.

Într-un interviu acordat Financial Times, premierul a declarat că îi va cere lui Trump, atunci când va discuta cu el, să recunoască importanţa NATO şi să nu submineze unitatea europeană.

Ea se aşteaptă la discuţii “foarte directe” cu noul preşedinte american şi se aşteaptă la progrese către un acord comercial SUA-Marea Britanie.

Şefii de cabinet ai Theresei May, Nick Timothy şi Fiona Hill, au mers luna trecută în Statele Unite pentru a se întâlni cu echipa lui Donald Trump.

Theresa May a discutat telefonic cu Donald Trump, pentru prima dată, după victoria acestuia în alegeri, în luna noiembrie. În cursul acestei întâlniri, preşedintele-ales a invitat-o într-o vizită “cât mai repede posibil”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite