Susţinătorii Statului Islamic îndeamnă la atacuri în Europa, în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militanti ai Statului Islamic FOTO AFP
Militanti ai Statului Islamic FOTO AFP

Un grup pro-Statul Islamic a cerut miercuri susţinătorilor jihadiştilor să efectueze atacuri asupra unor obiective cum ar fi pieţele şi spitalele din Europa în perioada de vacanţă de Crăciun şi a cerut musulmanilor să stea departe de celebrările creştine, scrie Reuters.

Ameninţarea vine într-un moment în care autorităţile europene şi-au intensificat securitatea, în urma unui atac revendicat de Statul Islamic în care un camion a intrat în mulţimea dintr-o piaţă de Crăciun din Berlin şi a ucis 12 de oameni, în această lună.

Fundaţia Media Nashir, care susţine Statul Islamic, a postat mesajul său online, însoţit de imagini cu luptători cu arme şi cuţite, Moş Crăciun, ren şi un pom de Crăciun, potrivit SITE Intelligence Group din SUA, care monitorizează grupuri militante online.

„Festivităţile lor, adunările, cluburile, pieţele, teatrele, cinematografele, mall-urile şi chiar spitalele sunt toate ţinte perfecte pentru tine”, a arătat mesajul online îndreptat către „lupi singuratici” islamişti din Europa.

Acesta a menţionat că Statul Islamic „le va înlocui artificiile cu centuri şi dispozitive explozive şi le va preface cântecele şi aplauzele în plâns şi jale”.

Mesajul a reamintit suporterilor Statului Islamic un apel de la începutul acestei luni al noului purtător de cuvânt al grupului, Abu al-Hassan al-Muhajer, care a declarat că ei ar trebui să atace, de asemenea, consulatele şi ambasadele turceşti.

Turcia ar fi fost aleasă ca ţintă pentru că a sprijinit rebelii din Siria împotriva Statului Islamic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite