Scenarii post-BREXIT

Prima variantă este să nu avem BREXIT. A doua variantă, adică BREXIT, deschide căi studiate teoretic, dar pe care nimeni nu a crezut că se va merge vreodată, opţiunea ieşirii unei ţări din sistem fiind, chiar pentru creatorii Tratatelor, una necesar de formulat, dar în care n-a crezut nimeni cu adevărat.

Drept care, practic, nimeni nici nu s-a pregătit corespunzător, nu a creat din timp scenarii pe care diversele departamente politice, economice, financiare, militare şi de securitate să fi putut exersa şi crea alternative credibile.

De-abia în ultimele luni, când situaţia s-a tensionat la modul ştiut, au apărut grupuri de lucru care pregătesc oarece opţiuni. Dar nu este deloc simplu căci problemele sunt uriaşe tocmai datorită modului în care structurile europene se îmbină cu cele britanice, la toate nivelurile şi în domeniile cheie (exceptând, fireşte, Schengen şi moneda unică). De aici şi incertitudinile majore conţinute în fiecare dintre variantele majore aflate în discuţie.

1.Scenariile FMI

a. „scenariul limitat“: creşterea PIB-ului britanic ar fi încetinită la 1,7% în acest an, apoi la 1,4% în 2017, asta în loc de ceea ce este prevăzut acum, adică 1,9% în 2016 şi 2,2% în 2017. Nivelul şomajului, acum prevăzut la 5% (în acest an şi în 2017) ar creşte în 2017 la 5,3%.

b. „scenariul defavorabil“: economia Marii Britanii ar intra în recesiune în 2017 (cu -0,8%) înainte de a ajunge la 0,6% în 2017. Şomajul ar creşte la 6% în 2017 şi 6,5% în 2018.Iar inflaţia ar creşte la 4% în 2017 în loc de 1,9% cât este prevăzut acum.

„Eeste probabil ca efectul BREXIT pe termen lung asupra producţiei şi veniturilor britanicilor să fie şi el negativ şi important deoarece vor apare noi bariere care vor afecta comerţul, investiţiile şi productivitatea. Mai mult, pieţele ar putea grăbi apariţia acestor efecte negative pe termen mediu şi lung, reacţionând brutal, imediat după vot".

În analiza FMI se spune că unele ţări din UE ar putea suferi mai mult decât altele în caz de BREXIT datorită nivelului mai ridicat al relaţiilor comerciale bilaterale pe care le au cu Marea Britanie. Printre acestea figurează Irlanda, Malta, Cipru, Luxemburg, Olanda şi Belgia, în timp ce „Franţa, Germania, Italia şi Spania ar trebui să fie mai puţin afectate decât media la nivel UE“.

În cazul ambelor scenarii de BREXIT, concluzia este îngrijorătoare: „ar urma o perioadă prelungită de incertitudine care ar putea greva asupra a ceea ce înseamnă nivel de încredere şi investiţii, să ducă la creşterea volatilităţii pieţelor financiare, negocierile privind noile condiţii putând să dureze ani de zile“.

Afirmaţii coroborate de concluziile unor studii realizate de mari bănci europene (Credit Agricole, spre exemplu) care anunţă şi ele că, mai ales în caz de „hard exit“, se va produce în mod necesar slăbirea lirei sterline (scenariu care acum îngrijorează foarte tare Banca Central Europeană)....Dar şi, logic, la o „ajustare pozitivă“ a tuturor contribuţiilor naţionale la bugetul UE, marii contribuitori fiind cei mai afectaţi: + 2,2 miliarde Euro pentru Germania, +1,9 miliarde Euro pentru Franţa sau + 1,4 miliarde Euro pentru Italia.

Nimeni nu neagă veridicitatea cifrelor, nimeni nu contestă perspectiva de incertitudini majore pe care le prefaţează. Şi atunci, ce se negociează acum la Bruxelles, la ce tip de variante de scenarii lucrează specialiştii instituţiilor europene? Bătălia este crâncenă, iar implicaţiile enorme.

Sunt 7 opţiuni majore, cele mai importante şi credibile, fiecare însă extraordinar de complexă. Iată-le, aşa cum apar în excelenta sinteză realizată de Fundaţia Robert Schuman.

Prima opţiune: cadrul noilor relaţii dintre UE şi Marea Britanie va fi stabilit chiar în cadrul Acordului de Retragere, cel în care vor fi definite „aranjamentele negociate“

Negociatorii britanici vor încerca să menţină câteva dintre avantajele UE, mai ales cele pe care accesul la piaţa unică a UE le oferă celor mai multe sectoare ale economiei britanice (...) În acelaşi timp, vor încerca să evite, sau mai degrabă să minimizeze, costurile bugetare, economice, juridice şi politice...De cealaltă parte, instituţiile europene, mai ales Comisia - cea care va fi principalul negociator al UE - vor fi animate de dorinţa păstrării absolute a autonomiei de decizie a Uniunii. Plus controlul respectării cu stricteţe a obligaţiilor asumate de Marea Britanie în cadul Acordului de Retragere...În fine, art.218, par.11 din Tratatul de funcţionare al UE prevede că, în cursul sau la finele negocierii, "un Stat Membru, Parlamentul, Consiliul sau Comisia pot cere avizul Curţii de Justiţie pentru a se stabili compatibilitatea cu Tratatele. Fără un aviz al Curţii, Acordul negociat nu poate intra în vigoare". Ceea ce deschide calea spre posibile prelingiri cu ani de zile a perioadei de negocieri...

2. A doua opţiune: Marea Britanie va deveni membră a EEE (Spaţiul Economic European), alăturându-se grupului deja existent de state (Lichtenstein, Islanda şi Norvegia). Cu avantajul de a permite Marii Britanii să acceadă într-o mare măsură la piaţa internă unică, fără angajamente suplimentare privind celelalte politici ale UE, adică agricultura, pescuitul, JAI, politica externă şi de securitate. Dar va trebui să respecte legislaţia UE privind piaţa unică şi nu va avea decât o influenţă foarte limitată în luarea deciziilor comunitare. Dar, până în acest moment, cele trei state membre EEE au fost acuzate de întărzieri din ce în ce mai mari în aplicarea noilor acte legislative ale UE: la începutul lui 2014, 580 de decizii UE nu fuseseră încă încorporate în legislaţia naţională a celor 3 state (spre exemplu decizii privind serviciile financiare). Greu de crezut că această opţiune va putea fi aleasă, fie şi numai pentru că, în acest caz, Marea Britanie ar trebui să plătească o contribuţie financiară aproape egală cu cea de acum.

A treia opţiune: Marea Britanie va încerca să devină membru al Asociaţiei europene de liber schimb (AELE).

Nu este ceva adecvat pentru nevoile Marii Britanii. Ar deveni, asemeni Elveţiei, membră în AELE, dar nu şi în EEE. Schimburile economice reglementate de acordurile AELE sunt puţine (produse din pescuit şi câteva produse agricole, dar nici un fel de servicii). În plus, statutul de membru ar acoperi doar acordurile reglementate de AELE, dar nu i-ar da automat accesul şi la acordurile negociate bilateral între statele membre şi statele terţe.

A patra opţiune: Marea Britanie va încerca să urmeze «modelul elveţian»

Opţiune neatractivă pentru Marea Britanie şi, foarte probabil, total inacceptabilă pentru UE. Ar însemna ca UE să înceapă să negocieze şi apoi să semneze cu Marea Britanie extrem de multe acorduri sectoriale (acum între 120 şi 130 în cazul Elveţiei, doar puţine dintre acestea fiind realmente importante).

Mai mult, ambiţia UE a fost mereu de a crea «un acord internaţional asupra unui cadru instituţional privind relaţiile bilaterale cu Confederaţia elveţiană» în care să se prevadă un rol de supraveghere din partea Comisiei Europene şi nexercitarea unui control judiciar de către Curea de justiţie europeană. Plus un termen fix maximal pentru integrarea în legislaţia elveţiană a tuturor schimbărilor din acquis communautaire decise unilateral de UE. Probabil, absolut inacceptabil pentru Marea Britanie.

Cea de-a cincea opţiune: Marea Britanie va încerca să negocieze un acord de liber-schimb sau un acord de asociere de tipul celor pe care UE le-a încheiat deja cu multe ţări.

Problema este că, în acest moment, nu există niciun acord de liber-schimb sau de asociere cu UE cu o acoperire atât de vastă ca cea pe care ar dori-o sau de care ar avea nevoie Marea Britanie. Nici un acord de acest gen nu prevede instrumentele de supraveghere şi cele judiciare pe care le-ar solicita UE în cazul în care ar acorda un acces larg la piaţa unică. Dacă ar negocia un asemenea acord, UE va cere ca o parte a acquis-ului să fie adoptată de Marea Britanie: reglementările privind piaţa muncii, sănătate şi securitate, politica de concurenţă, normele de producţie, protecţia consumatorilor, specificările tehnice etc. ...Într-un asemenea scenariu, Marea Britanie ar fi obligată să negocieze în paralel şi toate acordurile comerciale cu ţările şi organizaţiile internaţionale externe UE, căci nu va mai avea drepturile şi obligaţiile Statelor Membre în raport cu ţările terţe. Va fi extrem de dificil pentru Marea Britanie să obţină acorduri la fel de avantajoase ca cele negociate de UE, iar puterea sa de convingere va fi influenţată de ponderile diferite pe care le au exporturile de bunuri şi servicii britanice în raport cu cele UE pe piaţa mondială: 3% şi respectiv 4% din exporturile mondiale, faţă de 15% şi 25% la nivel UE.

A şasea opţiune: Marea Britanie va încerca să negocieze cu UE o Uniune Vamală, comparabilă cu cea care există acum între Turcia şi UE.

Într-un asemenea caz, destul de improbabil, Marea Britanie nu-şi va putea impune propriile tarife vamale căci va trebui să se conformeze deciziilor în domeniu luate de UE. Va mai trebui să accepte integral şi acordurile preferenţiale încheiate de UE cu alte ţări terţe şi să se conformeze unei părţi a acquisului comunitar..În plus, această opţiune nu conferă dreptul de acces al Marii Britanii la piaţa unică, iar Uniunea Vamală nu acoperă sectorul serviciilor.

A şaptea opţiune: în cazul în care nu va fi găsită o formulă de acord care să acopere una dintre opţiunile precedente, atunci Marea Britanie va deveni, din momentul retragerii sale, o simplă ţară terţă în raport cu UE, ca SUA sau China.

Marea Britanie ar fi eliberată de orice constrângere legală de a aplica legislaţia UE, urmând doar propriile sale legi care vor trebui elaborate şi puse în aplicare în regim de urgenţă.Cât timp va fi necesar pentru a acoperi legislativ sectoare complexe? Greu de spus, căci este posibil ca politicienii britanici vor avea de ales între a abroga, păstra sau modifica actualele prevederi legislative (inspirate din reglementările şi directivele UE) sau să scrie unele noi, care să fie discutate şi votate în Parlament. Cu menţiunea că, pentru a putea exporta înspre UE, produsele şi serviciile britanice vor trebui să fie în continuare conforme legislaţiei comune europene. Va urma restabilirea completă a controlului frontierelor cu toate statele din UE şi chiar cu Republica Irlanda în cazul în care nu se va încheia un acord special.

Toate variantele sunt posibile. Dar şi toate pierderile implicite, căci, evident, trebuie vorbit şi despre consecinţele politice uriaşe. Despre aceasta, în articolul următor.