Ruşii au finalizat construcţia primei centrale nucleare din Belarus, ţară încă traumatizată de accidentul de la Cernobîl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruşii de la Rosatom au finalizat construcţia primei centrale nucleare din Belarus, în urma unei investiţii de 10 miliarde de dolari pe care Minsk trebuie însă să îi returneze, transmite Reuters, amintind că Belarus nu a depăşit încă traumele provocate de accidentul de la Cernobîl.

Centrala a fost construită de compania deţinută de statul rus Rosatom şi a fost finanţată de Moscova care a acordat un împrumut de nu mai puţin de 10 miliarde de dolari pentru acest proiect.

Centrala se află la o distanţă de doar 50 de km de Vilnius, capitala Lituaniei, ceea ce a stârnit opoziţia şi îngriorarea autorităţilor de aici.

"Acesta este un moment istoric. Ţara noastră va deveni o putere nucleară.”, a spus Lukaşenko, într-o declaraţie transmisă de televiziunea de stat. "Centrala nucleară de la Ostravets este un nou pas spre un viitor în care vom avea sigurată securitatea energetică a ţării”, a mai spus preşedintele Belarus Aleksandr Lukaşenko.

Evenimentul are loc şi în contextul crizei politice declanşate după alegerile prezidenţiale din 9 august, contestate de opoziţie, şi de statele occidentale.

Centrala intrat marţi în funcţiune."La ora 12,03, turbo-generatorul primului reactor al centralei nucleare belaruse a fost inclus în sistemul electric unificat al ţării", a scris pe Telegram ministerul Energiei din fosta republică sovietică.

Construită de agenţia nucleară rusească Rosatom este formată din două reactoare de 1.200 megawaţi fiecare şi urmează să acopere o treime din necesităţile de consum al Belarusului.

La începutul lui august, cu puţin timp înainte de încărcarea centralei cu combustibil, preşedintele Alexandr Lukaşenko a salutat acest proiect ca un avans major pentru independenţa energetică a ţării şi o dovadă a progreselor sale tehnologice.

Belarus rămâne însă traumatizată de pericolul reprezentat de energia nucleară, după ce un sfert din teritoriul său a fost iradiat de explozia, în 1986, a unui reactor al centralei sovietice din Cernobîl, în Ucraina de azi. Centrala belarusă, ale cărei turnuri de răcire sunt vizibile din periferia Vilniusului, îngrijorează Lituania, care afirmă că nu corespunde normelor de securitate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite