Reprezentantul Vaticanului în Franţa, vizat într-o anchetă cu privire la „agresiuni sexuale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Ambasadorul Vaticanului pe lângă Guvernul francez, nunţiul apostolic Luigi Ventura, este vizat de o anchetă cu privire la ”agresiuni sexuale”, deschisă la 24 ianuarie de către Parchetul Parisului, relatează AFP.

Monseniorul Luigi Ventura este suspectat că a pipăit un angajat al Primăriei Parisului, care-l primea, în cadrul unei ceremonii la Primărie, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, confirmând o informaţie dezvăluită de cotidianul Le Monde.

”A avut loc un incident în cadrul urărilor adresate autorităţilor diplomatice şi, rapid, s-a luat decizia de a fi semnalat procurorului Republicii”, a declarat Patrick Klugman, viceprimarul însărcinat cu relaţiile internaţionale.

”În cadrul acestor urări, un agent municipal a fost victima, în mod repetat, în trei rânduri, a unor atingeri sexuale, a mâinilor, feselor, destul de evidente, inclusiv o dată în faţa unui martor”, a declarat o sursă din anturajul primăriei pentru AFP.

Nunţiul apostolic, primit de un cadru tânăr din Delegaţia Generală însărcinată cu Relaţii Internaţionale (DGRI), şi-ar fi lăsat ”în mai multe rânduri” o mână să întârzie asupra unui salariat.

Tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, s-a plâns superiorilor săi ierarhici. El lucrează la DGRI în cadrul Primăriei.

Un diplomat de carieră al Vaticanului, monseniorul Ventura se află în post la Paris din 2009, însărcinat cu relaţiile Sfântului Scaun cu autorităţile franceze, pe de o patrte, şi cu episcopii francezi, pe de alta.

”Nunţiatura nu are nimic de confirmat”, a declarat ea pentru AFP.

Având în vedere funcţiile sale, monseniorul Ventura beneficiază de imunitate diplomatică.

Primăria Parisului a transmis la 23 ianuarie o sesizare procurorului Republicii de la Paris Rémy Heitz, în baza Articolului 40 alCodului Procedurii Penale, care obligă ”orice autoritate constituită, orice ofiţer public sau funcţionar” care află despre o infracţiune sau un delict să-l semnaleze procurorului Republicii.

Primul district al Poliţiei Judicare a fost sesizat în caz.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite