Quo vadis, industria naţională de apărare?
02014 a fost primul din ultimii cinci ani, în care au crescut bugetele de apărare pe Planeta Albastră. Totalul cheltuielilor cu scop defensiv, deseori şi ofensiv, a fost de peste 1.547 miliarde de dolari. Creşteri substanţiale au avut Rusia, China, India, Arabia Saudită şi Oman. Ucraina a decis creşterea bugetului apărării la 3% în anul 2015. În Israel, bugetul armatei va mai primi, în luna decembrie, 2 miliarde de dolari peste cele 35 iniţiale.
În traducere liberă, banii suplimentari, din această lună, pentru Forţele de Apărare ale Israelului sunt - dacă luăm ca referinţă datele oficiale - cam cât bugetul Forţelor Armate Române din acest an.
Pe 4 decembrie, şeful statului a cerut accelerarea dezvoltării de sisteme de echipamente militare, pentru a ajuta la construirea unei armate puternice.
În viziunea sa, armamentul avansat este întruchiparea unei armate moderne şi un sprijin crucial pentru securitatea naţională.
Producerea de sisteme de echipamente ar trebui să fie bazate pe informaţii de ultimă oră şi să acorde o mare atenţie calităţii armelor.
Sistemele de echipamente sunt acum într-o perioadă de oportunităţi strategice şi la un punct-cheie pentru dezvoltarea lor rapidă, a mai menţionat preşedintele.
Echipamentele trebuie să fie inovatoare, practice, să răspundă cerinţelor de luptă reală şi să completeze punctele slabe ale echipamentului existent. Reforma militară ar trebui să aibă obiectivul de a construi o armată puternică.
„Ne aşteptăm la pace, dar niciodată nu vom renunţa la eforturile de a menţine drepturile noastre legitime, nici nu vom compromite interesele noastre fundamentale, indiferent când sau în ce împrejurări”, a mai declarat preşedintele.
În rândurile de mai sus fiind vorba de viziunea preşedintelui... Chinei, Xi Jinping.
Într-un asemenea context am invitat la un dialog, vizând viitorul industriei naţionale de apărare, pe experimentatul colonel (r.) ing. Aurel Cazacu, care, printre altele, a afirmat:
Industria naţională de apărare era foarte rentabilă, până în 1989. Şi a avut o contribuţie majoră la achitarea datoriei externe.
Pe timpul regimului apus în decembrie ’89, România a vândut armament pentru infanterie, concomitent cu piese de artilerie, blindate – atât tancuri, cât şi transportoare blindate - ş.a.m.d.
În Tratatul de la Varşovia noi aveam nişte misiuni privind dotarea cu tehnica de luptă, de pildă România producea transportoare blindate pentru RDG, pentru Ungaria, pentru alte ţări.
Inginerii militari români erau foarte competitivi, erau foarte buni profesionişti. La momentul acela, nu exista nu se poate.
Este o meserie să fii ministru sau secretar de stat.
În acest moment, România produce armament şi muniţie destinate infanteriei. Este problema de a pune acum, pe rol, producţia de transportoare blindate, de la Moreni. Acum, noi poate avem nevoie de câteva sute de bucăţi. Pentru pornirea acestei producţii ai nevoie de bani, pentru retehnologizare. Dacă vrem să producem găsim fonduri de finanţare.
Nu avem ce să inventăm. Trebuie să ne uităm la polonezi. Polonia, când livrează pentru uz intern livrează produsele la un preţ mai mic decât acela fixat pentru export. În momentul când nu are export, statul subvenţionează producţia, ca să nu piardă specialiştii ş.a.m.d.
Legat de Moreni, partenerii străini vin şi întreabă: „Armata dumneavoastră, câte transportoare a cumpărat?”
Avem un mare noroc acum. Avem un preşedinte nou, care poate să vină cu o gândire nouă.
Priorităţile restartării industriei naţionale de apărare sunt: măsuri de integrare a industriei româneşti în aceea europeană; măsuri de participare a industriei româneşti la programele europene; propuneri legislative şi de cooperare adecvate; propuneri de privatizare, de investiţii şi de export; sugestii de preluare în avans a ceea ce urmează să cumpere armata, de realizare a capabilităţilor de mentenanţă.
Având în vedere misiunile pe care le au instituţiile din sistemul naţional de apărare, acestea nu pot fi obligate să cumpere ceea ce produce industria română. În schimb, industria noastră trebuie să producă pe măsura necesităţilor acestor instituţii, în mod direct, sau prin cooperare. Şi atunci se impune realizarea unui plan corespunzător.
Nu se comunică între cei ce produc, cei din executiv şi beneficiarii autohtoni pentru că noi ne-am născut poeţi, nu negustori. Comerţul este o ştiinţă.
Tancurile româneşti le putem vinde dacă le modernizăm.
Unde ne vom situa noi, peste zece ani? Problema este să avem resurse şi pentru asta trebuie să începem să cooperăm.
Am adus în România tehnologia unei arme noi. Trage cu două calibre. Adică atât cu muniţie NATO, cât şi cu muniţie rusească. Se schimbă ţeava, asta este concepţia.
La momentul acesta, lumea cumpără sisteme de arme.
Există un proiect de lege privind industria de apărare. Eu consider că este bună numai că trebuie pusă în practică! Noua lege va permite parteneriate.
Preşedintele ales are nevoie de un consilier pe problema industriei naţionale de apărare.
Se încarcă comentariile...
