Proteste după Brexit: mii de britanici pro-UE au ieşit în stradă la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de susţinători ai rămânerii în UE s-au strâns marţi seară în centrul Londrei, pentru a protesta faţă de rezultatul referendumului organizat săptămâna trecută, când majoritatea britanicilor au votat pentru ieşirea din blocul comunitar.

Manifestanţii s-au strâns în Trafalgar Square şi apoi s-au îndreptat spre Parlament, pentru a cere ca decizia consultării populare de săptămâna trecută să fie respinsă. Majoritatea celor care au luat parte la miting au explicat că au sentimentul că ţara lor nu a vorbit pentru ei. Mulţi susţinători ai rămânerii în UE spun că lucrurile nu se încheie aici, iar noi mitinguri sunt programate luna viitoare. Manifestaţii au avut loc şi la Cardiff, York şi în alte oraşe importante în ţară.

Peste 50.000 de oameni şi-au anunţat intenţia de a veni la un marş prin care să arate lumii că Londra este de partea Europei. Invocând motive de securitate, organizatorii au anulat evenimentul, întrucât numărul celor care şi-au anunţat prezenţa depăşea capacitatea de 10.000 de oameni a Pieţei Trafalgar.

Cu toate acestea, după ora locală 18.00, zona a început să se umple cu oameni care protestează faţă de decizia ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. O femeie a afişat un banner prin care îndeamnă oamenii să „îmbrăţişeze un european“, în timp ce pe o altă pancardă scria „Nu ne mai spuneţi să plecăm acasă. Suntem acasă“

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut marţi autonomie sporită pentru capitala britanică în urma referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, desfăşurat pe 23 iunie, transmite Reuters. Potrivit acestuia, de acum încolo Londra trebuie să fie capabilă să-şi decidă propriul viitor. „Acum este absolut esenţial să ne mişcăm rapid. Nu putem aştepta rezultatele negocierilor cu Uniunea Europeană înainte de a oferi Londrei mai mult control — trebuie să se întâmple acum. Viteza ieşirii noastre din UE pare să fie decisă la Bruxelles, Paris şi Berlin, mai degrabă decât la Londra. Rămânerea în piaţa unică europeană trebuie să fie prioritatea numărul unu, doi şi trei în negocierile noastre cu UE“, a spus el. 

mitting pro ue
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite