Post-Brexit: opţiunile României

Indiferent de rezultat, „efectul Brexit“ urmează să schimbe fundamental structurile actuale de forţe, determinând o modificare esenţială a eşichierului european. Şi asta va afecta şi interesele, şi poziţia României, chiar dacă, în mod destul de neobişnuit, politicienii noştri nu par deloc interesaţi de subiect. Dar consecinţe vor exista. Şi încă unele de amploare.

• În cazul unui vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE cred că, din punctul de vedere al intereselor strategice ale României, cel mai importantă perspectivă previzibilă este posibilitatea declanşării, pe termen scurt sau mediu, a unui “efect de domino” care să cuprindă în primul rând câteva ţări din periferia sudică şi central-estică a UE. O ieşire definitivă şi irevocabilă? Foarte greu de crezut, aşa că devine probabilă formularea unei alternative de compromis: ţările care părărsesc UE, în primul rând Marea Britanie, vor putea beneficia de un statut de tip “parteneriat privilegiat”. Un fel de reinventare a Pieţei Comune, accentul fiind pus exclusiv pe schimburile comerciale, taxele vamale şi, eventual (dar nu foarte sigur) un regim special de acordarea vizelor. Interesant, deoarece asta ar fi soluţia care să permită eliminarea constrângerilor politice ale UE, dar păstrarea unor legături reale consolidate probabil printr-un fel de nou tratat de “colaborare strategică”. Unul în care să se regăsească chiar şi Turcia...ceva pe tipul gândirii iniţiale a Parteneriatului Estic: acorduri de asociere comprehensive dar nu acordarea statutului de membru. Dezavantajul va fi, evident, de partea economiilor slabe sau cu posibilităţi limitate de dezvoltare, obligate să-şi găsească noi formule de supravieţuire după ce va fi şocul economic enorm produs pe toate pieţele prin concretizarea BREXIT.
• În cazul unui vot în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE, este iarăşi foarte evident că, în spaţiul de putere european, nu se va mai putea discuta despre “bussiness as usual”, căci lovitura a fost deja dată, amplă şi comprehensivă.  Consecinţa cea mai probabilă va fi revenirea în forţă a principiului cercurilor de putere constituite în funcţie de apetenţa ţărilor componente de a avansa mai mult sau mai puţin rapid (sau deloc) pe calea unei inegrări accentuate pe cât mai multe nivele. Nu vor fi cercuri concentrice, ci cercuri separate care se vor intersecta pe suprafeţe mai mult sau mai puţin ample, ceea ce le va da spaţiile de joc unde vor acţiona în comun. Dar urmează să se constituie un cerc care să conţină ţările europene cele mai puternice, acolo unde urmează să fie motorul de decizie politică şi economică. Restul ţărilor urmând jocul, în măsura în care vor şi pot, deconectându-se acolo unde simt că nu mai este cazul să joace pe un termen previzibil. Cu un probabil efect de a vedea formarea unei alianţe europene în interiorul Europei, una a euro-scepticilor, condusă de Marea Britanie şi Polonia, căreia să i se adauge un întreg lanţ de state din centrul, estul şi sudul continentului. Cu perspectiva unui foarte uşor de imaginat haos decizional...

Opţiunile României ar trebui formulate în funcţie de aceste două situaţii. Ştiind însă că, în ambele cazuri, consecinţele vor fi enorme, inclusiv în ce priveşte redesenarea grupelor de alianţe strategice între state, aceasta cu efecte majore asupra relaţiilor economice, ponderii de vot şi şanselor de a păstra crediblitatea naţională la nivel politic, economic şi militar. NATO nu poate rămâne indiferent la asemenea evoluţii, tocmai fiindcă statele membre europene vor putea trece prin asemenea redefiniri strategice naţionale, în paralel cu încă greu de anticipat viitoare orientare americană în domeniu.

Este vital să ne pregătim opţiunile. Oare de ce nu vorbim nimic despre asta?