La „Marşul Independenţei“, 60.000 de polonezi au defilat, sâmbătă, pe străzile Varşoviei cu torţe aprinse, scandând „Polonia pură, Polonia albă!“. Pretextul a fost aniversarea, ca în fiecare an din 2009 încoace, a renaşterii statului polonez în 1918, după 123 de ani de divizare sub stăpânirea vecinilor – Rusia, Prusia şi Austria. Dincolo de lozincile „naţionalismului morbid“, după cum l-a condamnat ieri preşedintele Andrzej Duda, tineri purtând cagule şi însemne fasciste au lovit femei în vârstă care condamnau extremismul. Imaginile pătează grav imaginea unei Polonii tot mai îndepărtate de idealurile „Solidarităţii“.

Cîntecul de sirenă al extremei drepte

Dincolo de Oder, pentru prima dată după al doilea război mondial, extrema dreaptă a intrat, în această toamnă, în Bundestag, naţionaliştii anti-euro din „Alternativa pentru Germania“ câştigând 92 de locuri (13%). Devenit a treia forţă politică a ţării, la alegerile din 24 septembrie, AFD s-a clasat în fosta RDG pe locul doi (21,5%), la mică distanţă de CDU, partidul cancelarului Merkel (26,5% în landurile estice).

Ofensiva extremei drepte în spaţiul germanic a continuat la alegerile din Austria, din 25 octombrie, când Partidul Libertăţii (FPÖ) a obţinut 26% (51 de mandate), fiind devansat de social-democraţi cu un singur loc în parlament (26,9%) şi de Populari (31,5% - 62 de deputaţi). Nu e prima dată când FPÖ obţine un asemenea scor şi intră la guvernare. După rezultatul comparabil din 1999, partidul, condus atunci de Jörg Haider, a format o coaliţie împreună cu Popularii. Drept urmare, în 2000, Austria a fost plasată de celelalte 14 membre ale UE într-o carantină diplomatică, timp de şapte luni.

Noutatea, de această dată, constă în preluarea de către Populari, sub conducerea tânărului ministru de externe, Sebastian Kurz, a discursului radical anti-imigraţie. Kurz s-a opus categoric repartizării europene a migranţilor pe bază de cote naţionale. De altfel, în rândurile Partidului Popular European, tânărul conservator austriac este unul din susţinătorii cei mai importanţi ai premierului maghiar Viktor Orban.

La rândul său, liderul extremei drepte, Heinz-Christian Strache, s-a pronunţat în favoarea unei intrări a Austriei în Grupul de la Vişegrad. Creat în 1956 de foşti nazişti (primul său lider a fost ofiţer SS), FPÖ mai are o înclinaţie periculoasă: în decembrie 2016, a încheiat un acord de colaborare şi schimb de informaţii cu partidul lui Putin, “Rusia Unită“.

Direcţia viitorului guvern de la Viena îngrijorează mai ales în perspectiva deţinerii de către Austria a preşedinţiei Consiliului European, în a doua jumătate a anului viitor, înaintea mandatului României. În ciuda asigurărilor sale pro-europene, Kurz a dovedit deja o predilecţie pentru stilul autoritar şi discursul radical, pe fondul unei vârste fragede (31 de ani). Urmează, de altfel, să devină cel mai tânăr conducător de ţară din lume, având doi ani mai puţin decât Kim Jong Un şi şapte ani în minus faţă de premierul irlandez Leo Varadkar.


Andrej Babis FOTO EPA/ EFE

De la Havel la Babis

Şi în Cehia, alegerile parlamentare din 20-21 octombrie au fost dominate de tema migraţiei, speculată de partidul populist ANO 2011 (continuator al Asociaţiei Cetăţenilor Nemulţumiţi şi afiliat la nivel european la ALDE) – partid condus de Andrej Babis, al doilea cel mai bogat ceh. Victoria sa, cu 29,64% din voturi, a fost dublată de emergenţa extremei drepte – „Libertatea şi Democraţia Directă“ (10,64%), partid susţinut de Marine Le Pen şi condus de un om de afaceri nipono-ceh, Tomio Okamura. Sloganul său a fost „Nu islamului, nu teroriştilor“.

După cum relata o ziaristă cehă din campania electorală, se vorbeşte numai de imigraţie, dar noi nu avem imigranţi“. Problema migraţiei a fost, însă, un argument pentru a critica modul în care Bruxellesul şi Berlinul au încercat să impună cotele de migranţi statelor UE. Trăim sub dictatura UE. Nici URSS n-a îndrăznit să ne dicteze cine ar trebui să trăiască aici“, a clamat naţionalistul ceh Okamura, la nici şase ani de la moartea lui Vaclav Havel.

Dacă nu suntem prudenţi, atunci vor veni adevăraţii duri.“ - ministrul ceh al Apărării

La capătul negocierilor pentru formarea guvernului – dificile, în condiţiile unui Parlament fărâmiţat în nouă partide – miliardarul Babis va deveni, probabil, prim-ministru. Pentru mulţi observatori, el va completa patrulaterul eurosceptic al Grupului de la Vişegrad, alăturându-se Poloniei lui Jaroslaw Kaczynski, Slovaciei lui Robert Fico şi Ungariei lui Viktor Orban. E interesant, însă, şi avertismentul unuia din apropiaţii lui Babis, actualul ministru al Apărării, Martin Stropnicky: Dl Babis e un om rezonabil, raţional. Dacă nu suntem prudenţi, atunci vor veni adevăraţii duri“.

UE, calul de bătaie

În toate cele trei ţări central-europene în care au avut loc alegeri în această toamnă s-au remarcat clivajele speculate, în mod uzual de acum, de formaţiunile populiste: între elite şi mase, între dinamismul urban şi stagnarea provincială, între propriile naţiuni şi instituţiile de la Bruxelles. Primele victime sunt partidele tradiţionale, percepute ca desprinse de grijile cetăţeanului.

Este ceea ce a evitat Kurz în Austria, pescuind voturi în bazinul extremei drepte. Dar dacă ar fi interpretat el partitura lui Macron, de exemplu, n-am fi avut acum FPÖ în postura de prim-solist, date fiind specificul politic şi poziţionarea Austriei la capătul „rutei balcanice“ a migranţilor? Nu s-a aflat oare liderul conservator într-o situaţie imposibilă? Şi nu cumva responsabilitatea pentru această marjă îngustă de mişcare pe care a avut-o se află, într-adevăr, în bună măsură, la Bruxelles şi Berlin? Pentru că nici acum UE nu se ocupă de rezolvarea efectivă a acestei provocări majore – gestionarea fluxurilor migratorii.


Silvio Berlusconi FOTO EPA-EFE

Berlusconi – speranţa siciliană

E de aşteptat ca această prioritate ignorată să influenţeze şi rezultatul alegerilor legislative din Italia, programate în 24 şi 25 mai 2018. Deocamdată, Mişcarea 5 Stele conduce în sondaje, cu circa 27% din opţiuni, devansând uşor Partidul Democratic al ex-premierului Renzi, în vreme ce Forza Italia şi Liga Nordului sunt cotate cu câte 15%.

Alegerea e simplă: noi sau ei, viitorul sau trecutul, speranţa sau eşecul, cetăţenii sau partidele tradiţionale.“ - Beppe Grillo

E de remarcat capacitatea mişcării populiste fondate de actorul Beppe Grillo de a-şi menţine influenţa afirmată la precedentele parlamentare, din 2013, când a obţinut 25% din voturi. De atunci, a reuşit o solidă ancorare locală, prin câştigarea primăriilor din Roma de către Virginia Raggi (38 de ani) şi Torino, prin Chiara Appendino (33 de ani). Rămâne de văzut cum va gestiona campania, în următoarele luni, noul lider al partidului, ales în septembrie, Luigi Di Maio (31 de ani), în condiţiile în care proasta gestionare a capitalei şi scandalurile de corupţie în care e implicată echipa Virginiei Raggi pot afecta credibilitatea mişcării.

Însă, ceea ce s-a întâmplat la alegerile regionale din Sicilia din 5 noiembrie poate constitui un precedent. Preşedinţia regiunii a fost câştigată de un fost europarlamentar, apropiat de Berlusconi, Nello Musumeci, activ în tinereţe în Mişcarea Socială Italiană, partid neofascist, şi susţinut acum de o coaliţie de cinci formaţiuni de dreapta şi extrema dreaptă, grupare care a întrunit 40% din sufragii. Primul partid al insulei a devenit, însă, Mişcarea 5 Stele, cu 35% din voturi, în vreme ce candidatul alianţei de stânga din jurul partidului lui Renzi s-a clasat al treilea, cu 19%.

La 81 de ani, Silvio Berlusconi, încurajat de acest succes, ţinteşte din nou la vârful politicii italiene. Berlusconi sau Grillo? Urâtă dilemă. Care e mai puţin populist, care e mai puţin nociv? Din perspectiva fondatorului „5 Stele“, alegerea e simplă: noi sau ei, viitorul sau trecutul, speranţa sau eşecul, cetăţenii sau partidele tradiţionale“.

Cât de actuală se dovedeşte înţelepciunea lui Esop, formulată acum 2600 de ani: Demagogii cetăţilor îşi urmează interesele mai cu spor când îşi învrăjbesc patria“! Ce va rămâne în urma lor?