OXI / NAI - marele salt al Greciei în necunoscut

FOTO Arhivă

Astăzi, Grecia va decide în ce parte a prăpastiei va sări. Saltul trebuie făcut, aşa au dorit-o politicienii, prăpastia e oricum acolo, lipsa de opţiuni este evidentă, problema este nu evitarea unei perioade următoare grele şi pline de dezvoltări dintre cele mai ciudate, ci cum poate fi (dacă se mai poate) alinată suferinţa viitoare.

Toată lumea ştie asta, toată lumea pare resemnată la acest inevitabil sfârşit, sau prelugire, a unei tragedii minuţios programate. Mesajul este limpede şi este dus acum până la ultimele sale consecinţe. Ca să înţeleagă bine toată lumea.

Este un mesaj care le spune grecilor că s-a terminat pentru mult, mult timp, epoca strălucitoare a "banilor gratis" trimişi cu o inconştienţă majoră de creditorii internaţionali în buzunarele lor adânci şi găurite cu mare plăcere. Dar, atenţie mare, în mesaj nu e vorba doar despre GREXIT. Clopotele nu bat acum doar pentru Grecia. sunetul lor trebuie să ajungă, ca avertisment extrem de serios, către celelalte ţări cu probleme oarecum similare la orizont, chiar dacă mai îndepărtate sau difuze: Italia şi mai ales Spania, cu al său Prodemos, aproape de ideologia Syrizei.

Dar, în definitiv, despre ce mize finale vorbim?

În primul rând despre soarta Greciei care depinde de un referendum ciudat precum întregul scenariu din care face parte. Ciudat deoarece a fost convocat doar în urmă cu o săptămână şi, spre deosebire de formula sa clasică de dicţionar, nu este chemat să arate care este voinţa poporului asupra unei chestiuni de tip alb/negru, în scopul de a legitima un anume proiect sau a-l respinge (odată cu cel care-l propune şi simbolizează, cum a fost cazul Generalului de Gaulle).

Acest referendum din Grecia este asupra unei întrebări politice şi de tip ofensiv deoarece scopul final este de a da guvernului mai multă putere în negocierile cu "teroriştii" de la Bruxelles (expresia aparţine ministrului grec de finanţe). Sau, în caz de eşec, tot negocieri vor fi, dar cu o poziţie slăbită a guvernului. Posibil să urmeze şi o demisie, dar nimeni nu a spus până acum care vor fi urmările juridice ale referendumului: va fi oare o asumare de către Parlament şi, în consecinţă, va urma o modificare într-un sens sau altul a poziţiei Greciei în relaţiile sale viitoare cu UE şi partenerii săi de până acum?

Aşa ar fi normal, din moment ce Parlamentul a fost de acord cu referendumul, declarat legal şi de Curtea Constituţională. În consecinţă, rezultatul va avea supremă putere de lege?

Dacă da, avem o problemă majoră doarece, strict juridic, un rezultat de tip NU vine să impună eventuale noi reglementări într-o relaţie de tip contractual stabilită anterior, anulându-i prevederile recunoscute internaţional (căci în temeiul lor au fost trimişi cei 320 de miliarde de euro împrumut către Grecia!). Niciun fel de problemă pentru Grecia, dar cum vor suporta partenerii internaţionali un comportament ieşit complet din regulile de joc şi care, la limită, ar trebui validat de parlamentele naţionale din ţările UE, acelea care speră încă să-şi mai vadă banii înapoi. Ce se va mai putea negocia cu Grecia fără ca asta să nu pună UE, FMI şi Banca Mondială într-o poziţie ridicolă şi creând un precedent internaţional de care se va folosi de cum înainte orice ţară care vrea să pună în practică golănia de tip grecesc de a nu mai returna împrumuturile contractate, asta pe spatele tuturor celorlalte ţări cotizante la rezervele internaţionale.

În varianta cealaltă, a acceptării de către greci a cererilor creditorilor internaţionali, situaţia este la fel de complicată. Ce va urma? Un al treilea plan de ajutor către Grecia, alte 30 de miliarde de euro, o altă perioadă de graţie de doi ani şi cu eventuala reducere a dobânzilor pentru sumele deja acordate, fără absolut nicio garanţie că guvernul Tsipras va vrea să facă ceva real pentru a da înapoi sumele datorate "teroriştilor" de la Bruxelles. Speranţa europenilor este că Tsipras îşi va da demisia în cazul în care apelul său nu va fi urmat, ceea ce pare destul de nesigur după unii comentatori care se bazează pe analiza comportamentului său aparent imprevizibil, în realitate expresie a dorinţei sale de a acapara puterea.

Îi va fi imposibil oare să nu-şi recunoască înfrângerea şi, ca atare, ca în orice ţară democratică, să se retragă de la guvernare? Am auzit o asemenea discuţie la Bruxelles, extrem de animată, între observatori profesionişti ai fluxurilor de informaţii din ţările balcanici. Unii erau foarte siguri că Tsipras va fi obligat moralmente să demisioneze, situaţie în care ar fi pregătite bazele unui guvern de uniune naţională. Spre uimirea mea, am auzit o voce argumentând că, dimpotrivă, în Balcani se poate orice, inclusiv ignorarea rezultatelor unui referendum, oferind ca exemplu referendumul românesc asupra numărului maxim de 300 de parlamentari... cu rezultate confirmate, dar tratat acum cu totală indiferenţă de absolut toţi politicienii.

Este deci posibil, spunea respectivul, ca, în cazul în care lui Tsipras să nu-i convină rezultatele, să le ignore cum au făcut-o românii...

Personal, nu cred că că este o variantă de luat în calcul, dar este cert că, în cazul unui vot la limită, există scenarii ale contastaţiei de toate felurile, iar Syriza nu este exact genul de partid care să lase uşor puterea din mână. Ce va face Europa? Deocamdată, stă cu banii în mână şi îi arată de la depărtare, spunând doar, vag şi misterios, că "vom vedea ce este de făcut după ce vom vedea rezultatele referendumului". Corect, în principiu, numai că dimensiunea reală a tragediei greceşti se dezvăluie treptat de-abia acum. Raportul FMI citat cu mare plăcere de Tsipras spune, într-adevăr, că cea mai mare parte a datoriei externe a Greciei este insustenabilă. Argument imediat pentru Tsipras să mai ceară bani, în logica fermă a tuturor guvernelor greceşti de până acum.

Deci ce va urma? Un nou acord, adică reduceri masive a datoriei şi trimiterea restului la "calendele greceşti"? Pregătirea unui nou plan de injectare de bani, într-o primă etapă fiind vorba despre cele 30 de miliarde cerute de greci la care Comisiea Europeană ar fi pregătită să adauge imediat un pachet de 30-50 de miliarde pentru investiţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii? Scopul nobil fiind de a favoriza reluarea vieţii economice şi săderea şomajului ajuns acum la un procentaj general de 25% şi 50% în rândul tinerilor? Să fie oare ceva adevăr în zvonul că s-ar convoca o "Conferinţă a donatorilor internaţionali" în favoarea Greciei, cum a fost odată cea pentru Kosovo ieşit din război, un fel de Plan Marshall deghizat tocmai pentru a se da (din nou) de pomană grecilor într-un mod instituţional şi evitând mecansimele de până acum care, teoretic, presupuneau împrumuturi pe care grecii al fi trebuit să le returneze ca orice popor normal de pe lumea asta?

Dacă aşa va fi, oare parlamentele naţionale din Europa, în primul rând cele din zona Euro, vor susţine asemenea măsuri? Greu de spus, aşa cum greu, aproape imposibil acum, de prevăzut care vor fi consecinţele opţiunii susţinute de Tsipras - practic un GREXIT , urmat de o cerere de ajutor adrestă comunităţii inernaţionale, mai precis acelei părţi care dispune de lichidităţile necesare pentru a interveni imediat contra unor promisiuni de tip garanţii politice, economice şi, de ce nu, unele cu implicaţii directe în domeniul militar şi de securitate. Total necunoscute şi sunt urmările asupora statutului viitor al Greciei în NATO, acum cu o ţară falimentară în plin flanc de sud-est în contextul reluării Războiului Rece la cote maxime...

În fine, poate cea mai gravă întrebare este: cine va mai avea încredere în Grecia ca partener fiabil? Ce consecinţe pe termen lung va avea actuala criză, defăşurare de slăbiciuni, inconsecvenţe şi bani pierduţi cu inconştienţă de europeni şi făcuţi dispăruţi cu profesionalism de greci?

Se vor schimba rapid regulile de creditare în care sunt implicaţi bani europeni? Ar fi un prim pas logic. Se vor modifica fundamental regulile de admitere a unor noi ţări în zona euro şi se vor întări regulile interne de supraveghere şi management de criză? Evident şi foarte de dorit.

Dar vor învăţa oare europenii ce înseamnă cu adevărat valoarea unui partid naţionalist şi populist care a reuşit să aducă ţara nu numai pe marginea prăpastiei, dar a şi obligat-o să sară azi în necunoscut?  Vor înţelege ce înseamnă puterea reală de contra-performanţă a unui guvern propulsat de un partid de tip Syriza care, în câteva luni, a provocat haos în jocurile europene, a scuturat burse, a provocat panică şi a introdus variabile nespus de primejdioase în relaţiile internaţionale? Greu de spus, urmează să vedem la viitoarele alegeri.