În cel mai mare exod de populaţie de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial încoace, în 2015 au sosit pe continentul nostru, folosind diferitele rute de trazit din est, sud-est şi sud, aproximativ 1 milion de persoane, alte 3.771 fiind declarate decedate sau dispărute. Repet, acestea sunt datele privind cei care au fost înregistraţi fie direct sau de surse oficiale naţionale concordante. Mai există şi o altă estimare neoficială care vorbeşte despre existenţa a încă a cel puţin 200.000 de persoane, „deep illegal migrants”, cei care au sosit în Europa evitând rutele de tranzit monitorizate şi care ar fi acum „pierduţi” sau „disipaţi” în marile comunităţi musulmane din Europa.

Iată însă statisticile oficiale:


 

 

Foarte interesante sunt şi indicaţiile privind ţările de origine, repartizate pe cele două mari „porţi de intrare”, Italia şi Grecia: vedeţi preponderenţa absolută a zonei de provenienţă pe care o reprezintă ţările Orientului Apropiat zguduite de războaie civile, în contrast cu ceea ce este o menţinere în cote relativ stabile a fluxurilor care provin din zona Africii, acolo unde războiaele civile sunt încă „încapsulate” pe teritorii naţionale, dar cu o perspectivă de extensie pe măsură de organizaţiile Statului Islamic reuşesc să-şi stabilească un control absolut pe zone foarte mari şi, într-un viitor previzibil, anunţând intenţia de a proclama state islamice independente. Moment în care, evident, scenariul din Orientul Apropiat se poate repeta şi în Africa Neagră, redestabilizând Maghrebul şi deschizând porţile către o migraţie de masă de foarte mare amploare.

În 2015, aşa cum arată o statistcă a Eurostat preluată de BBC, au fost înregistrate 942.400 de cereri de azil...

...o creştere exponenţială, dramatică, faţă de nivelul existent în 2014 şi, mai ales, faţă de ceea ce diferite ţări europene au aprobat oficial în această perioadă, adică doar un total de 184.665 de cereri de azil.

Description: Macintosh HD:Users:cristianunteanu:Desktop:Screen Shot 2016-01-02 at 10.55.20 AM.png

Urmează să vedem ce se va fi foat aprobat în acest domeniu în 2015, dar este foarte limpede că deja, în acest moment, îşi fac efectul două presiuni politice interne: pe de o parte alerta teroristă majoră care a generat o panică reală, fără precedent, în mai multe ţări europene şi, pe de altă parte, respectând tendinţele majore prezente în sondajele de opinie, apariţia unor seturi de propuneri revoluţionare şi foarte dure pentru modificarea politicilor de azil existente şi limitarea accesului la pieţele naţionale de muncă. Aceste două presiuni politice interne conjugate deja produc efecte şi, cu siguranţă, se vor concretiza foarte rapid nu numai în măsuri legislative naţionale ci vor influenţa decisiv şi forma finală a documentului foarte important care se negociază în acest moment, cel privind noua politică europeană de azil. Este imposibil să nu se schimbe ceva deoarece, vizibil, liderii politici naţionali dar şi decidenţii din instituţiile europene privesc cu groază la asemenea statistici care arată cât au crescut, dincolo de orice previziuni, chiar şi a celor mai negre, fluxurile migratorii în 2014 aşa cum arată graficul realizate de Frontex:

 

Dacă asta vi se pare grav şi îngrijorător, atunci cum ar trebui să caracterizăm perspectiva oficial anunţată de Comisia Europeană care, după ce reconfirmă pragul de 1 milion de migranţi în 2015, afirmă că în 2016 vor ajunge în Europa peste 1,5 milioane de persoane. Asta înseamnă o creştere de 50%, asta în condiţiile în care, în 2014, ajunseseră în Europa doar 282.000 de migranţi. 

Dacă Germania îşi va ţine promisiunile iniţiale, 800.000 ar trebui să fie primiţi de Germania (ţară care, alături de Suedia, este cel mai mare „recipent” anunţat), atunci această naţiune de 80 de milioane de oameni va primi un număr de imigranţi egal sosit pe teritoriul European egal cu vârful atins în perioada denumiă „Marele Val” al migraţiei către SUA (1880-1924). Să nu uităm că, la nivelul SUA, valul masiv de migraţie a fost urmat de o perioadă în care imigraţia a fost restricţionată dramatic pentru aproape două generaţii. Va urma oare şi în Europa o reacţie asemănătoare, mai ales că şocul a fost la fel de masiv ca cel istoric din SUA, dar pe o perioadă cu mult, mult mai scurtă? Aceasta în contextul în care, până la finele anului 2017, se estimează de către Comisia Europeană, numărul total de imigranţi oficial înregistraţi care vor exista în statele UE va fi de 3 milioane.

Dar, spun oficialii Comisiei, aceste date nu ar trebui să sperie deoarece, reluându-se argumentul central al pledoariei doamnei Merkel, imigranţii înseamnă o mare oportunitate economică „aceştia urmând să ajute la creşterea PIB-ului cu 0,2 - 0,3% până în 2020...Cred că îmi veţi spune că nu suntem foarte siguri de aceste date...deci nu putem spune nici că influxul de refugiaţi pare să aibă un efect negativ sau să ducă cumva la scoaterea unor oameni de pe piaţa muncii...impactul economic depinde de politicile publice care acordă avantaje şi ajută oamenii şi îi integrează”, după cum reitera Pierre Moscovici, comisarul european pe probleme economice.

Aşa e, nimeni nu e sigur de nimic! Explicaţia stă însă altundeva, căci totul începe de la nesiguranţa absolută privind natura şi eficacitatea pârgiilor de care dispune comunitatea internaţională pentru a rezolva situaţiile explozive din zonele de provenienţă ale exodului sau de a pune măcar stavile efective în faţa sa. În acest sens, să vedem cum, în perioada imediat următoare, va evolua situaţia absolut ciudată de acum din Turcia pentru a şti dacă (şi în ce măsură) angajamentele sale faţă de Europa vor prinde viaţă sau, dimpotrivă, şi în acea ţară ar putea izbucni dezordini sociale grave care să dezechilibreze şi mai mult situaţia din zonă.

În fine, să vedm cum va evolua - în termeni de discurs dar şi de măsuri restrictive sau super-restrictive - situaţia din diferite ţări europene unde înfloreşte un extremism dur, xenofob, intolerant, în cel mai bun caz euro-sceptic şi care anunţă posibilitatea unor manifestaţii populare ample împotriva tuturor categoriilor de „stăini” care ameninţă şi sufocă pieţe naţionale de muncă deoarece, prin oferta lor de tip dumping, scot de pe pieţe respective mai ales tineretul autohton, astfel explicându-se, demagogic, dar teribil de apetisant, gradul înalt de şomaj din ţări ca Spania, Italia sau Grecia, chiar şi Franţa sau Marea Britanie.

Care este soluţia corectă? Problema cea mai gravă, mai dramatică prin consecinţe decât tot ce am anunţat până acum este că, vizibil, liderii europeni se situează din ce în ce mai mult pe poziţii naţionale, îndepărtându-se, din motive relativ lesne de înţeles, de o soluţie europeană, cea pe care ei înşişi pormiseseră solemn că vor aplica fără ezitare. N-au făcut-o şi, din această cauză, visul european începe să se îndepărteze de ei şi de noi toţi. Cu ce preţ? Cu ce consecinţe? Cu siguranţă că, foarte rapid, ele urmează să apară şi să se facă simţite fără ca cineva, acum, să fie în stare să facă un studiu de impact. Şi tare mi-e teamă că, aşa stând lucrurile,în 2015  să fi trecut o tragedie şi să se pregătească un dezastru în 2016...