Europa a eşuat. Poate Tsipras să pună capăt coşmarului Greciei - New York Times

Tsipras este mult mai realist decât europenii care vor ca austeritatea să continue. Restul Europei ar trebui să-i ofere noului premier o şansă să pună capăt coşmarului din ţară

Alexis Tsipras, liderul partidului de extremă-stânga Syriza, care a câştigat cu o majoritate zdrobitoare alegerile legislative din Grecia, a devenit cel mai tânăr premier din istoria ţării. El este primul lider european ales datorită promisiunii explicite de a pune capăt politicilor de austeritate, notează „New York Times“ într-o analiză a crizei economice ce a atins proporţii grave în Grecia.

Desigur că vor exista multe persoane care îl vor avertiza pe noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, să se comporte cu mai multă responsabilitate, mai ales în privinţa promisiunilor electorale de a pune capăt austerităţii ce macină Grecia încă din 2010.

Promisiunile Europei au fost doar „fantezii economice“

Pentru a înţelege cutremurul politic al Greciei, ajută dacă ne concentrăm pe acordul încheiat de ţară cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în 2010, acela de extindere al împrumuturilor în schimbul unei combinaţii de politici de austeritate şi reformă economică. Acest acord este un document remarcabil, în cel mai rău mod cu putinţă, notează jurnalistul Paul Krugman pentru „New York Times“.

Troica responsabilă de acord (FMI, Banca Centrală Europeană – BCE şi Comisia Europeană – CE), în timp ce pretindea că toate măsurile sunt necesare şi că cerinţele sunt realiste, de fapt insista asupra unei fantezii economice. Iar poporul grec a plătit preţul acestei fantezii.

Previziunile economice care au însoţit acordul cu troica specificau că Grecia va impune măsuri de austeritate dure fără a avea vreo influenţă asupra dezvoltării şi slujbelor. Grecia era deja în recesiune atunci când s-a încheiat acordul, însă previziunile acordului spuneau că această situaţie va lua sfârşit curând, că va urma doar un mic hop în 2011, dar că până în 2012, Grecia se va fi recuperat. Ceea ce au ascuns previziunile a fost şomajul care ar fi crescut mult, de la 9,4% în 2009, la aproape 15% în 2012. Dar se presupunea că va scădea rapid după 2012.

Rezultatul acordului cu troica a reprezentat „un coşmar“

Rezultatul acordului a fost de fapt un coşmar economic, dar şi pentru populaţie. Departe de a se termina în 2011, recesiunea Greciei s-a amplificat. Ţara nu a atins cel mai de jos prag decât abia în 2014 şi, până atunci, trecuse printr-o depresiune economică aproape totală, şomajul ridicându-se la 28%, iar şomajul în rândul tinerilor a fost de aproape 60%. Revenirea, aşa cum este ea acum, este abia vizibilă, neoferind nicio previziune de reîntoarcere la situaţia de dinaintea crizei economice.

Ce n-a funcţionat?  Deseori se spune că Grecia nu şi-a îndeplinit promisiunile privind tăierile de bugete. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr, notează jurnalistul american. De fapt, Grecia a impus tăieri de bugete foarte dure, în serviciile publice, în salariile bugetarilor şi asupra beneficiilor sociale. „Mulţumită“ valului de măsuri de austeritate, cheltuielile publice au fost tăiate cu mult mai mult decât trebuia, acum aflându-se cu 20% mai puţin decât erau în 2010.

Şi totuşi problemele cauzate de datoria Greciei sunt mai mari decât atunci când a intrat în vigoare acordul. Un motiv este căderea economică care a redus veniturile: acum, Guvernul grec colectează o mai mare parte din Produsul Intern Brut (PIB), prin impozite, decât o făcea înainte, dar PIB a scăzut atât de repede încât şi impozitele sunt foarte scăzute. Mai mult, căderea PIB a cauzat un indicator fiscal cheie, proporţia datoriei faţă de PIB, care continuă să crească deşi creşterea datoriei a încetinit, iar Grecia a primit o scădere modestă a datoriei în 2012.

Grecii ar trebui să iasă din zona euro, dar nu sunt pregătiţi

Oare de ce previziunile originale erau atât de optimiste? Deoarece oficialii erau, de fapt, angajaţi într-un mod de a face economie complet fantezist. Şi CE şi BCE au decis să creadă în aşa ceva, mai precis în faptul că efectele tăierii de cheltuieli care au condus direct la creşterea şomajului ar ajunge pentru a alimenta optimismul din sectorul privat. FMI a fost mai precaut, dar tot a subestimat distrugerile pe care le-a făcut austeritatea.

Aici e problema, susţine jurnalistul. Dacă troica ar fi fost realistă, ar fi recunoscut că ceea ce solicită este imposibil. La doi ani după ce a început programul Greciei, FMI a căutat exemplele istorice în care programele de tipul celui din Grecia, adică încercări de a plăti datoria prin măsuri de austeritate, fără scăderea datoriei sau inflaţiei, au avut succes. Nu a găsit nimic.

Aşa că acum, Tsipras a câştigat, cu o majoritate zdrobitoare, iar oficialii europeni ar trebui să fie sfătuiţi să nu mai ţină prelegeri, cum ar fi să-i solicite „responsabilitate“, şi să accepte programul lui. Adevărul este că troica nu mai are credibilitate. Programul pe care l-a impus Greciei nu a avut niciun sens, nicio şansă de a funcţiona.

Dacă e să existe o problemă cu planurile Syriza este că nu sunt destul de radicale. Uşurarea datoriei şi scăderea măsurilor de austeritate ar putea reduce „durerea“ economică, dar este îndoielnic că vor fi suficiente pentru a da naştere unei recuperări puternice. Pe de altă parte, nu este clar ce ar putea face orice guvern grec dacă nu ar fi pregătit să abandoneze euro. Iar publicul nu este gata pentru aşa ceva.

Totuşi, în solicitarea pentru o schimbare majoră, Tsipras este mult mai realist decât europenii care vor ca austeritatea să continue. Restul Europei ar trebui să-i ofere noului premier o şansă să pună capăt coşmarului din ţară, conchide Paul Krugman pentru „New York Times“.