Merkel îi oferă o cină lui Tsipras, dar nu-l iartă de datorii
0Vizita premierului grec la Berlin este umbrită şi de cererea Atenei privind despăgubiri din partea Germaniei pentru pagubele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cancelarul german, Angela Merkel, îl primieşte astă-seară , la Berlin, pe premierul elen Alexis Tsipras în încercarea de a dezamorsa puternicele tensiuni dintre Grecia supraîndatorată, care doreşte să pună capăt austerităţii, şi Germania adeptă a liniei dure printre creditorii europeni.
Asupra acestei întâlniri a planat tensiunile din ultimele zile provocate de declaraţiile încrucişate ale membrilor ambelor guverne şi de solicitarea adresată de Atena Berlinului privind „reparaţiile“ de război.
Parlamentul elen a creat o comisie pentru a strânge date şi a cere Germaniei returnarea creditului forţat pe care a trebuit să i-l acorde Germaniei hitleriste şi indemnizaţiile individuale din timpul ocupaţiei naziste, o problemă pe care Merkel o consideră închisă.
Întâlnirea dintre Tsipras şi Merkel a fost prefaţată, duminică, de una între şefii celor două diplomaţii. Cu această ocazie, ministrul elen de Externe, Nikos Kotzias, a propus înfiinţarea unui consiliu germano-grec al înţelepţilor pentru a găsi o soluţie la chestiunea reparaţiilor de război cerute de Atena, scrie cotidianul „Süddeutsche Zeitung“.
Atena a solicitat Moscovei copii după documentele din Arhiva de Stat a Rusiei privind date despre ocupaţia germană în Grecia cu scopul de a le folosi la revendicarea despăgubirilor de război datorate de Germania.
Compensaţii şi pentru corupţie
În plus, Guvernul grec vrea peste 100 milioane de euro compensaţii de la firmele germane despre care susţine că ar fi dat mita pentru a câştiga contracte în domeniul apărării, a declarat luni o sursă din ministerul apărării pentru Reuters.
Presa germană scrie că divizia Eurocopter a Airbus ar fi plătit mită de 41 de milioane de euro oficialilor greci pentru a vinde 20 de elicoptere NH-90. Grupul german Rheinmetall, STN şi Atlas Elektronik ar fi dat şi ele 62 de milioane de euro mită pentru contractarea de submarine.
Executivul elen ar dori circa 100 de milioane de euro compensaţii de la aceste firme ca parte într-o investigaţie ce include şi alte cazuri de corupţie.
„Este o serie de cazuri, nu numai cu firme germane, dar majoritar din Germania, iar Grecia speră să obţină 500-800 de milioane de euro“, a declarat oficialul din ministerul apărarii elen. „Orice companie condamnată pentru mită ce va dori să continue relaţia comercială cu Grecia ar trebui să ofere un compromis în afara tribunalului“, a declarat acesta citat de Reuters.
Scrisoare către Merkel
Mai mult, guvernul grec şi-a expus problemele printr-o scrisoare trimisă pe adresa Executivului de la Berlin pe 15 martie. În scrisoarea obţinută de „Financial Times“, Tsipras o avertizează pe Angela Merkel că Greciei îi va fi „imposibil“ să returneze creditorilor săi sumele pe care trebuie să le achite în următoarele câteva săptămâni, dacă UE nu îi va acorda niciun fel de asistenţă financiară pe termen scurt şi că guvernul său va fi obligat să aleagă între achitarea tranşelor din împrumutul luat în 2010 de la creditorii internaţionali şi continuarea cheltuielilor sociale.
În misivă, premierul grec acuză Banca Centrală Europeană (BCE) pentru că a limitat capacitatea Greciei de a emite obligaţiuni pe termen scurt, precum şi autorităţile care supraveghează programul de ajutor financiar încheiat în urmă cu cinci ani pentru că refuză să acorde ultima tranşă din împrumutul de 240 de miliarde de euro.
„Prin această scrisoare, te îndemn să nu permiţi ca o problemă mică de flux de capital şi o anume inerţie instituţională să se transforme într-o problemă mare pentru Grecia şi pentru Europa“, a scris Tsipras în documentul adresat Angelei Merkel.
Astăzi, Merkel şi Tsipras vor discuta la cină problema urgentă de lichiditate ale Greciei şi negocierile cu instituţiile internaţionale. Dar, înainte de sosirea premierului grec, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a ţinut să precizeze că „ şefa guvernului federal va afla noutăţi legate de reformele proiectate de Tsipras, dar această întâlnire nu poate înlocui munca grupei euro”.
Grecia şi-a luat angajamentul să prezinte grupului lista cu reformele pentru a putea să accesa ultima tranşă de 7,2 miliarde de euro din acordul de finanţare de 240 de miliarde de euro semnat de Grecia cu creditorii internaţionali în 2010. Agenţia germană dpa susţine că guvernul grec intenţionează să ridice impozitele, să ia măsuri energice împotriva celor care nu şi-au achitat impozitele şi să combata corupţia cu amenzi pipărate. Guvernul elen mai doreşte să ridice vârsta de pensionare la 67 de ani, iar numeroase întreprinderi de stat urmează a fi privatizate.