Jocuri preventive de putere NATO/Rusia. Forţele de reacţie rapidă, vârful de lance

Mă aflu în Polonia, urmărind ultima fază a exerciţiului Brilliant Jump organizat de NATO şi coordonat de Corpul Multinaţional Nord-Est, prezentat cu mândrie drept singurul centru pe deplin operaţional de acest gen de pe teritoriul unei ţări din fostul Pact de la Varşovia şi simbolul noii viziuni a NATO asupra componenţei, misiunilor şi dezvoltării Forţei sale de Reacţie Rapidă (cu vârful său de lance Very High Readiness Joint Force).

Forţa de reacţie Rapidă dispune acum de 40.000 de oameni, iar "vârful de lance" de aproximativ 5000. Această brigadă (cu posibilitatea de a avea şi încă două în sprijin, la nevoie), poate deplasa aproximativ 2000 de oameni în de două zile, urmând ca imediat să urmeze (cu termen maxim de 16 zile), alte câteva mii, viteza de implantare variind în funcţie de tipul de armament şi de amploare misiunii ce la este încredinţată.

Dincolo de raţionamentele legate strict de zona de interes care cuprinde Polonia şi Ţările Baltice, l-am întrebat pe generalul american Frank W.Tate, şeful adjunct al operaţiunilor la Cartierul general din Polonia, ce se poate întâmpla şi cum va acţiona ansamblul Forţei de Reacţie Rapidă în cazul în care ar putea să apară nu doar unul, ci mai multe focare de ameninţare la frontiera de est a NATO. Răspunsul este foarte interesant şi realmente deschide calea spre înţelegerea modului de utilizare al forţelor de reacţie rapidă, de aici, cum veţi vedea, o calibrare diferită, chiar profund diferită, a componenţei acestora.

În cazul NATO, explicau atât gen. Tate cât şi comandantul Corpului Operaţional Nordest al NATo, generalul german Manfred Hofmann, componentele Forţei de Reacţie Rapidă au o valoare în primul rând de disuasiune majoră, fiind trimise în teren imediat după apariţia primelor semnale credibile privind o ameninţare care se poate transforma în stare conflictuală. Este semnul că Alianţa este gata să-şi susţină fără ezitare angajamentele, toate angajamentele legate de membrii săi, fiind elaborate scenariile pentru toate tipurile de situaţii prind apărarea colectivă dar şi cele pentru angajament în operaţiuni de menţinerea păcii sau de răspuns la dezastre umanitare.

În plus, acum, organizând exerciţii comune pentru a testa capacitatea de inter-operabilitate a unităţilor aparţinând diferitelor state membre care sunt trimise să acţioneze într-o zonă anume dar şi capacitatea statelor majore ale Alianţei, localizate regional, a a asigura rapid inserţia trupelor în dispozitiv. 

Este însă şi de ajuns?

Nu, au răspuns rapid în primul rând Polonia şi Statele Baltice care au cerut, foarte ferm, o prezenţă permanentă de forţe NATO. Şi asta este de înţeles dar, în actualul context economic şi financiar, cu toate probleme aferente, se dovedeşte foarte complicat să se găsească alocările necesare, costurile estimate fiind într-adevăr enorme. În consecinţă, s-a ajuns la o soluţie de compromis, denumită "Persistent multinational rotating forces" . Adică o decizie fermă de a avea o prezenţă militară sporită, pe principiul "un batalion pe ţară" pentru Polonia şi Ţările Baltice, în plus faţă de dispozitivele actuale, dar care vor sta "atâta timp cât este nevoie". 

Ce este cert, e  faptul că liderii politici ai Alianţei au cerut Comitetului militar să elaboreze câteva planuri privind amplasarea acestor noi forţe, una dintre marile mize ale Summitului de la Varşovia fiind tocmai decizia finală privind amplasarea acestor forţe, reamintindu-vă că România a solicitat, la fel de ferm, formarea unei forţe navale NATO în Marea Neagră.

Mai este cert şi că, în ultima perioadă, ca rezultat direct al deciziei Summitului din Ţara Galilor, a fost ridicat în mod considerabil nivelul activităţii în Centrele operaţionale NATO dar şi numărul de personal reprezentând, cum e cazul aici în Polonia, nu numai cele trei ţări care au format nucleul iniţial al construcţiei (Danemarca, Germania şi Polonia), dar şi ofţeri reprezentând alte ţări ale Alinaţei. Din 2 posturi alocate iniţial, România are acum 4: mr. Ctin Paraschivu (planificare operaţiuni), mr.Mircea Beraru (logistică), cpt. Ilie Eugen (instrucţie) şi încă un post (divizia informaţii) pentru care urmează să sosească un ofiţer în zilele următoare. 

Dar Forţa de Reacţie Rapidă a Rusiei? Trebuie oare puse în oglindă? Nu neapărat, dar este util tocmai din cauza unei diferenţe sensibile de abordare şi, finalmente, de doctrină miltară. 

Exact cu un an în urmă, Vladimir Şamanov, comandantul trupelor aeropurtate, declara că Rusia demara crearea unei Forţe de Reacţie Rapidă: Rusia are în vedere să creeze trupe de reacţie rapidă pe baza Trupelor aeropurtate de elită (Vozdushno Desantnye Voyska—VDV) care pot acţiona în mod autonom ca grupare în cadrul armatei terestre...Intenţia noastră este să creştem cu două sau trei regimente efectivele diviziilor aeropurtate şi aeropurtate de asalt". Adică, până în 2020, să ajungă, de la 45.000 în acel moment, la o structură de aproximativ 60.000 de oameni.  Evident, structură în oglindă faţă de cea a NATO. Numai că intenţiile au fost mai mult decât putea să suporte bugetul de stat, un raport recent publicat de Izvestia semnalând că Ministerul apărării a renunţat la suplimentarea acestor trupe aeropurtate cu efectivul promis, adică 15.000 de oameni.

În acest moment, aşa cum notează Jane's Defence Weekly, ce au ruşii în domeniu este o forţă aeropurtată cuprizând patru divizii , patru brigăzi plus o brigadă specială Spetnatz.

Dar nu e numai atât, căci Rusia, cel puţin în principiu, se poate baza şi pe elementele unei alte "forţe de reacţie rapidă (Kollektivnye Sil Operativnogo Reagirovaniy)a - " aparţinând Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) . Rusia contribuie la aceste forţe cu divizia 98 aeropurtată şi Brigada 31 de asalt, efectuând, în trecut exerciţii în Tadjikistan, spre exemplu.

Este o posibilitate, desigur. Dar va deveni şi operaţională în contextul în care relaţiile dintre statele din CSI se degrdează în ritmul presiunilor enorme şi totalmente neaşteptate care apare de câteva luni în contextul prăbuşirii preţului petrolului şi al altor materii prime, cu consecinţe dramatice asupra rezervelor naţionale? Greu de anticipat dar este evident că toată lumea se pregăteşte luând în calcul, în primul rând, linia de demarcaţie între UE/NATO şi Rusia. Iar raţionamenul din acest moment al NATO este că va trebui să multiplice elementele care să reprezinte asigurări directe de securitate şi care să fie şi elemente convingătoare, foarte clare şi persuasive, de descurajare a unor mişcări ostile.

Cum a ştiut să joace diplomaţia românească şi care vor fi aceste componente de forţe NATO special destinate României, vom vedea în iulie.