Germania dă tonul solidarităţii europene: zeci de pacienţi critici din Italia şi Franţa sunt trataţi în secţiile de terapie intensivă nemţeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi se confruntă ea însăşi cu un număr mare de cazuri de infecţie cu coronavirus, Germania a transferat la spitalele sale zeci de pacienţi în stare critică din Italia şi Franţa.

În cursul săptămânii trecute, Germania a transferat aproximativ 50 de pacienţi critici la spitale din ţară. De asemenea, a preluat 63 de pacienţi din Alsacia, unele dinre cel mai sever afectate regiuni din Franţa.

Germania are unele dintre cele mai mari capacităţi de îngrijire intensivă din Europa: potrivit unui raport din 2011, are 29.2 paturi la 100.000 de locuitori. Italia are 12.5.

Cu un număr considerabil de contaminări, care se apropie de 79.400 de cazuri, şi 959 de decese, Germania şi-a păstrat capacitatea de a gestiona cazurile grave.

„Ne pregătim de pandemie de câteva săptămâni şi avem disponibile 45 de paturi de terapie intensivă”, a declarat profesorul Stehr, şeful departamentului de terapie întensivă al spitalului universitar din Leipzig, care a precizat: „Situaţia în regiunea noastră e relativ liniştită”.

Doctorii din Bergamo au selectat pacienţii dintre cei critici, chiar în stare de inconştienţă, dar transportabili.

 „Avem aici un medic care a lucrat în Italia mulţi ani, vobeşte limba fluent şi ţine zilnic legătura cu familiile”, a spus profesorul citat de The Independent.

„Ne vom da seama după câteva zile sau săptămâni de tratament dacă supravieţuiesc. Mă aştept să stea internaţi la noi cel puţin 14 zile”, a explicat acesta. Între timp unul dintre cei doi pacienţi transferaţi din italia a murit.

Germania a oferit şi o aeronavă cu o capacitate mai mare de transport, şi anume de 6 pacienţi.

Pentru mulţi doctori din Leipzig sunt primii pacienţi critici cu Covid-19 pe care îi tratează.

Pacienţi din estul Franţei au fost transportaţi cu trenul, după ce districtul Haut-Rhin a cerut ajutorul regiunilor învecinate care au dat curs solicitării în câteva ore.

„Asta dovedeşte că prietenia şi solidaritatea nu au graniţe. Bazinul Rinului este un teritoriu ranfrontalier - atât în vremuri bune, dar şi pe timp de criză. Convorbirile telefonice cu politicieni şi doctori germani şi elveţieni au fost încărcate de emoţie”, a spus Brigitte Klinkert, şefa administraţiei districtului Haut-Rhin din Alsacia.

Klinkert a spus că a primit deja veşti de la familia unui pacient trasferat în Germania, care acum nu se mai află la terapie intensivă. 

Regiunile învecinate plănuiesc să extindă cooperarea între specialiştii medicali. Un expert de la o clinică universitară din Freiburg s-a oferit să meargă în vizite pentru a împărtăşi experienţă în privinţa măsurilor de prevenţie. Politicienii din tegiune se cunosc bine şi s-au coordonat şi cu alte ocazii, astfel că lucrurile au mers fără probleme.

Profesorul Gerhard Hindricks, director medical la Heart Centre din Leipzig, care a primit de asemenea pacienţi italieni, a spus că s-au creat deja „multiple canale de comunicare” între doctori din Italia, Franţa, Germania şi Marea Britanie pentru împărtăşirea de bune practici în spitale şi pentru a se sfătui în privinţa procurării de echipamente medicale.

În Germania proiectul de preluare a pacienţilor italieni este coordonat de Marian Wendt, membru al Uniunii Creştin-Democrate, la conducerea căruia s-a aflat cancelarul german Angela Merkel.

„Este o chestiune umanitară, dar şi de solidaritate în cadrul UE”, a spus el.

„M-am născut la Torgau, unde forţele aliate şi-au unit puterile în 1945. Am trecut prin două inundaţii majore şi am primit ajutor din partea altor ţări europene” a spus Wundt, care s-a implicat în transporturi de măşti către Italia.

El spune că Uniunea Europeană are nevoie de o reacţie unită în faţa eforturilor Chinei de se promova în lume: „Încă unul din motivele pentru care am spus: Trebuie să facem mai mult”.

Ţările europene au fost criticate din cauza faptului că nu au reacţionat la criza din Italia. Ambasadorul italiei în UE, Maurizio Massari, a denunţat faptul că multe ţări nu au răspuns apelului Comisiei Europene de a trimite echipamente medicale.

„Avem nevoie de o mai bună coordonare sanitară între state”, recunoaşte şi Wendt, adăugând: „Dar asta ar însemna să conferim mai multă putere Bruxellesului”.

Germania a crescut la 40.000 numărul paturilor de terapie intensivă

Germania şi-a crescut la circa 40.000 numărul paturilor din secţiile de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19, a declarat joi preşedintele societăţii spitalelor germane (DKG), Gerald Gass, citat de AFP.

Numărul acestor paturi era deja semnificativ în spitalele germane încă dinaintea declanşării pandemiei cu noul coronavirus, fiind atunci de circa 28.000.

În prezent, aproximativ trei sferturi din paturile disponibile, adică circa 30.000, sunt echipate pentru respiraţie asistată, spune Gerald Gass. Prin urmare, el s-a declarat ''încrezător'' că în săptămânile următoare vor putea fi îngrijiţi corespunzător toţi pacienţii din Germania care vor avea nevoie de respiraţie asistată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite