Fizicianul Stephen Hawking, internat la spitalul suveranilor pontifi din Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fizicianul şi cosmologul Stephen Hawking (74 de ani), a fost internat joi la spitalul Gemelli din Roma, unde sunt trataţi suveranii pontifi, pentru consultaţii de rutină. Potrivit unui purtător de cuvânt, nu a avut probleme grave de sănătate, scrie publicaţia „The Independent“.

Stephen Hawking a fost la Roma pentru o conferinţă a Academiei Pontificale de Ştiinţe, unde s-a întâlnit şi cu Papa Francisc. Joi seară, fizicianul a fost dus la spitalul Gemelli din Roma, din cauza unor complicaţii apărute pe fondul bolii de care suferă de la vârsta de 21 de ani: scleroză laterală amiotrofică.

După ce a petrecut două nopţi în spital, situaţia lui este sub control acum. Conform unor surse de la Vatican, confirmate de apropiaţii fizicianului, Hawking a părăsit astăzi Cetatea Sfântului Scaun. 

Hawking a publicat de curând un editorial în care i-a îndemnat pe oameni să „lucreze împreună“ şi să „rupă barierele“, în contextul în care Donald Trump a câştigat alegerile în Statele Unite. Profesorul Hawking a adăugat că ar fi o „greşeală teribilă“ să se ignore populismul din spatele votului dat în Marea Britanie pentru Brexit şi din spatele miliardarului din Statele Unite. 

Stephen Hawking s-a născut pe 8 ianuarie 1942, în Oxford, Anglia, şi este fizician, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani. De asemenea, e profesor la catedra de Matematică a Universităţii Cambridge.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite