EXCLUSIV RAPORT Comisia Europeană, nepregătită pentru Marea Criză

În general, prezentarea unui raport al unei Curţi de Conturi, fie ea şi europeană, nu este ceva care, cel puţin la Bruxelles, să grupeze toată suflarea corespondenţilor de presă şi să se constituie drept un eveniment de foarte mare interes jurnalistic. Nu este cazul şi în acest an.

Exact în momentul în care acest articol este publicat la Bucureşti, apare şi documentul oficial „Financial assistance to countries in difficulties“ elaborat de experţii Curţii Europene de Conturi şi la care, în exclusivitate pentru România, am putut avea acces de ieri seară.

Este un document excepţional datorită unei duble analize, una de context politico-economic, cea asupra căreia voi insista azi, alături de una strict tehnică, accesibilă mai degrabă celor cu pregătire de specialitate.

Dar, politic, documentul este o bombă, mai ales în contextul în care, ieri, Comisia Europeană avertiza că 11 state europene, printre care şi România, se confruntă cu riscuri ridicate la adresa sustenabilităţii finanţelor publice deoarece nivelul datoriei lor va fi ridicat şi peste 10 ani. În cazul României, în raport se arată că pe termen scurt ţara nu se confruntă cu riscuri semnificative de presiuni fiscale, deşi unele variabile (cum ar fi poziţia investiţiilor internaţionale nete) ar putea indica spre unele posibile dificultăţi pe termen scurt. Pe termen mediu însă, în condiţii normale şi fără o schimbare a politicii fiscale, datoria publică a României ar putea creşte la peste 60% din PIB în 2026. Pe de altă parte, Comisia Europeană estimează că datoria României ar putea scădea la aproximativ 35% din PIB în 2026 dacă balanţa structurală va fi în linie cu MTO (medium-term objective) iar ţara va respecta prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere. În plus, apar riscuri pe termen lung care derivă din poziţia bugetară iniţială nefavorabilă, la care se adaugă cheltuielile publice legate de îmbătrânirea populaţiei.

Dacă aceasta este analiza de acum, trebuie să ne amintim de faptul că marile probleme în privinţa derapajelor severe ale datoriilor publice din foarte multe ţări europene reprezintă consecinţa unui proces determinat de efectele dezastruoase ale crizei începute în 2008. Atunci când situaţia a devenit foarte dificilă pentru Statele Membre din UE şi de-a dreptul dramatică pentru câteva, opt la număr, care au avut nevoie să apeleze la asistenţa financiară de urgenţă prin mecanismele existente la nivel european. Raportul Curţii Europene de Conturi prezintă modul în care Comisia Europeană a reuşit să asigure managementul crizei financiare, „un management în general slab" şi se opreşte asupra cazurilor a cinci din cele 8 ţări care au solicitat şi beneficiat de asistenţă financiară de urgenţă: România, Ungaria, Letonia, Irlanda şi Portugalia.

„Comisia Europeană nu a fost pregătită pentru a face faţă primelor cereri pentru asistenţă financiară în decursul crizei financiare din 2008 deoarece semnalele de avertisment au trecut neobservate“ – se spune în raport, subliniindu-se apoi că, totuşi, programele au reuşit chiar şi în condiţiile lipsei de experienţă a CE în domeniu.

„Efectele crizei sunt resimţite şi azi, iar programele de împrumuturi subsecvente, din acel moment până acum, se cifrează la miliarde de euro...de aceeea este imperativ să învăţăm din greşelile care s-au făcut", adăuga Baudilio Tome Muguruza, repsonablul pentru redactarea Raportului.

România a cerut asistenţă financiară de urgenţă (conform sursei citate de Raport, cererea României din 2009 către FMI pentru un acord un stand-by) cu următoarele argumente:

„Odată cu declanşarea crizei financiare globale din 2008, pieţele financiare interne şi sistemul bancar au fost supuse unei presiuni intense. Accesul la finanţările externe era limitat, ducând la o creştere a dobânzilor la împrumuturi. Încetinirea fluxurilor de capital a dus la o mare depreciere a ratelor de schimb, peste 15%, conducând la o slăbire a balanţelor bancare. Banca Centrală a intervenit pentru a stabiliza leul. Nivelul de rating al României a scăzut sub cel de <<investment grade>>, ceea ce a crescut costurile împrumuturilor..."

Din cele 5 ţări analizate, România a fost singura care a avut nevoie - pentru reechilibrare - de două programe financiare de asistenţă de urgenţă (deci de două împrumuturi importante), primul program derulăndu-se între iunie 2009-iunie 2011 şi iunie 2011-mai 2013. Totalul finanţării programului este de 20 miliarde euro (din care 25% furnizaţi de UE), plus 5,4 miliarde euro „asistenţă specială de precauţie" , totul egal cu 17% din PIB-ul României.

Dar, dacă se consideră că, într-un final, programele acestea de finanţare au reuşit, care este problema?

În răspunsul la această întrebare stă valoarea Raportului căci, în contextul deosebit de dificil de acum, observaţiile experţilor din Luxemburg au nu numai valoare retrospectivă, ci se constituie într-un semnal fără echivoc în ce priveşte „găurile de competenţă” la nivelul activităţii Comisiei Europene care, neremediate corespunzător, ar putea să genereze acelaşi tip de probleme ca în trecut.

Astfel, „este important să ne amintim că înainte de criză exista deja un cadru creat tocmai pentru monitorizarea bugetelor statelor membre. Avertizarea Consiliului în legătură cu creşterea debalansărilor fiscale era de responsabilitatea Comisiei. Iar Comisia nu a fost pregătită pentru primele cereri de asistenţă".

În plus, se afirmă în cadrul Raportului, „Comsia Europeană a estimat bugetul ţărilor membre a fi mai puternic decât s-a dovedit în realitate...", adăugând că o slăbiciune a estimărilor Comsiei înainte de momentul 2009 fiind neraportarea problemelor care adesea au devenit surse de vulnerabilitate ale sistemelor, „tot aşa cum Comisia nu a acordat suficientă atenţie legăturii între fluxurile financiare străine importante, statutul de sănătate al băncilor şi, până la urmă, finanţele guvernamentale".

În acest sens, se spune în Raport: 

„În perioada pre-criză, balanţele fiscale erau estimate corect nu mai târziu de finalul anului în curs. Cu toate acestea, apariţia unor deficite bugetare ridicate pentru 2008 în Letonia, Portugalia şi România au fost foarte slab prevăzute în previziunile de deficit realizate de Comisiei...care a supra-estimat sistematic forţa finanţelor publice ale ţărilor membre,,,Iar după ce a subestimat debalansările fiscale şi implicaţiile lor pentru Statele Membre, Comisia a fost nepregătită pentru sarcina de a manageria programele (de asistenţă financiară de urgenţă,n.n.), Mai ales primele programe au trebuit să fie create în condiţii de presiune extremă. Spre exemplu, primul dintre acestea, pentru Ungaria, a trebui să fie gata în doar câteva zile. Comisia avea în acel moment o expertiză internă foarte redusă în ce însemna crearea şi managementul unor programe de asistenţă financiară şi o asemenea experienţă nu se dobândeşte foarte rapid".

ECA Report on Financial Assistance

Foarte severă este analiza asupra bazei de lucru pe care Comisia Europeană şi-a bazat previziunile generale economice şi analizele comparative de etapă, chestiune absolut esenţială dacă luăm în considerare faptul că aceste analize stau la baza formulării tuturor programelor comunitare şi, în consecinţă, pot prevedea (sau nu) alocarea de fonduri suficiente pentru organismele sau agenţiile care se ocupă cu managementul unor situaţii de urgenţă. Iar când a fost nevoie ca acestea să treacă la acţiune, s=a observat lipsa de documentare suficientă.  

„Mai mult chiar, am găsit mai multe exemple de ţări care nu au fost tratate în mod egal în situaţii comparabile. Condiţiile pentru asistenţă au fost manageriate diferit în fiecare dintre programe. În unele programe, aceste condiţii la nivel general erau mai puţin stringente, ceeea ce a făcut să se poată da mai uşor un răspuns. Atunci când compari ţări cu aceeaşi slăbiciune structurală, s-a observat că reformele cerute nu erau întotdeauna proporţionale cu problemele existente sau urmau drumuri complet diferite. Unele - nu toate - dintre ţintele de deficit au fost relaxate mai mult decât ar apărea să justifice situaţia economică".

Concluzia este foarte amară şi există foarte multe temeri că situaţia s-ar putea repeta (şi, aş îndrăzni să adaug, nu numai în ce priveşte o posibilă altă criză economico-financiară ci şi în modul în care se evaluează acum criza refugiaţilor, spre exemplu, cu toate consecinţele sale):

„..Concepţia programului şi monitorizarea erau în cea mai mare parte în mâinile membrilor echipelor Comisiei.Înainte să ajungă la nivelul Consiliului sau al Comisiei, documentele-cheie rezultate din activitatea uneia dintre echipe erau supuse analizei, dar asta este insuficient din mai multe puncte de vedere. Calculele pe care se bazau raţionamentele nu erau analizate de nimeni altcineva din afara echipei, munca experţilor nu era îndestul supravegheată, iar procesul de analiză nu era suficent de documentat“ se spune în Raport.

Pentru ca tabloul să fie complet şi impresia de haos să fie cât mai solid argumentată, la capitolul „dificultăţi în obţinerea unor informaţii-cheie, este citat cazul României căci iată ce observă experţii Curţii de Europene:

„Raportările către eşaloanele superioare privind pregresele obţinute în cadrul unei vizite sau pentru obţinerea unei derogări la mandatul de negocieri se făceau prin email. Acesta constituia şi un mijloc important de comunicare între parteneri cu autorităţile naţionale. Cu toate acestea, la modul general, aceste date esenţiale nu sunt disponibile deoarece fie au fost pierdute, fie nu mai pot fi accesate. Documentaţia sau datele trimise de autorităţile naţionanale către Comisia Europeană pe durata programelor nu a fost păstrată de Comisie sau nu poate fi consultată în întregime din cauza resursele extensive pe care le-ar necesita adunarea acestor materiale.

Anumite tabele din România conţinând proiecţiile programului macro-economicnu ne-au putut fi prezentate pe durata auditului...Câteodată nu au fost posibil de obţinut nici calculele privind anumite sume-cheie. Nu a fost documentată deloc monitorizarea fiscală din partea Comisiei Europene sau au fost oferite doar tabele foarte de bază în sprijinul analizei de implementării de buget făcută de Comisie".

O altă observaţie de tot hazul, dacă nu ar fi chiar tristă şi îngrijorătoare în acelaşi timp, iarăşi plecând de la cazul României:

„În august 2009, cu ocazia unei vizite informale în România, se constată nabilitatea Statului Membru în a îndeplini ţintele iniţiale de deficit. În consecinţă, Comisia şi autorităţile române cad de acord asupra unein revizuiri substanţiale a ţintelor de deficit. Acest lucru este comunicat printr-o notă adresată în august 2009 Comitetului Economic şi Financiar. Cu toate acestea, nici decizia Consiliului şi nici memorandum of understanding nu sunt modificate în consecinţă. Până la urmă, ţintele respective sunt modificate doar într-un memorandum of understanding  din februarie 2010. Dar baza legală de lucru, adică decizia Consiliului, a fost modificată chiar mai târziu, în martie 2010. Cu toate acestea, Comisia a întârziat o tranşă de plată în luna noiembrie a anului 2009 pe motiv că bugetul României nu respecta ţinta de buget modificată".

Dar, în final, repetăm observaţia pozitivă din Raport: până la urmă, ţintele programelor au fost atinse la modul global, economiile naţionale din ţările respective au fost repuse pe line. Sigur, Raportul menţionează şi angajamente a căror realizare nu a fost raportată niciodată, România figurând cu două exemple (alături de Letonia, tot cu două, apoi Portugalia cu un singur caz): 1. promisiunea de a întări capacitatea autorităţii de management a Fondului Structural de Coeziune în a controla şi decide în privinţa cheltuirii fondurilor UE 2) adoptarea de legislaţie în vederea reducerii semnificative a numărului de taxe şi plăţi similare taxelor.

Dacă veţi avea răbdarea să accesaţi Raportul Curţii Europene de Conturi anexat acestui material (am lucrat pe baza variantei originale, cea în engleză, foarte curând, pe site-ul Adevărul, o veţi găsi şi pe cea în limba română), aveţi posibilitatea să intraţi în foarte multe detalii despre modul în care se concep aceste ajutoare financiare de urgenţă. Să sperăm că veţi contempla doar pagini de istorie, teama mea fiind că, totuşi, există o serrie de avertismente pentru ca experţii Comisiei să fie bine pregătiţi pentru ce s-ar putea întâmpla pe viitor.

P.S. Mai am doar o întrebare retorică şi inutilă: totuşi, chiar nimeni să nu fi păstrat datele esenţiale privind modul în care s-au cheltuit banii împrumutaţi de România şi returnaţi de toţi contribuabilii români? Poate totuşi cineva a ţinut o socoteală a banilor, adică nu numai ce-a venit şi ce s-a dat înapoi, ci unde s-au dus, pe mâinile cui au fost daţi, cine poartă (sau ar trebui să poarte) responsabilitatea unui eventual decont. Poate. Poate chiar da.