Europa s-ar putea confrunta cu un exod al evreilor, afirmă un înalt oficial de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frans Timmermans (stânga) FOTO AP
Frans Timmermans (stânga) FOTO AP

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat recent că Europa ar putea să se confrunte cu un adevărat exod al evreilor, dacă nu va exista un răspuns concret al autorităţilor în privinţa antisemitismului, informează BBC.

Înaltul oficial de la Bruxelles a susţinut chiar că această problemă este la fel de urgentă şi importantă precum criza monedei euro.

„Europa se confruntă cu o provocare uriaşă în privinţa convingerii evreilor să nu emigreze. În unele ţări din Uniunea Europeană, multe comunităţi evreieşti aproape că nu mai sunt sigure că au un viitor aici”, a declarat Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene.

De asemenea, aceasta a mai spus că ignorarea situaţiei evreilor va pune la îndoială una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

„Putem să vorbim despre pieţa internă, despre problema monedei euro, dar dacă vom ignora situaţia aceasta (a evreilor în Europa - n.r.) atunci vom pune la îndoială valoarea fundamentală a Uniunii Europene, şi anume că aici există loc pentru toată lumea”, a mai declarat Frans Timmermans.

Patru evrei au fost ucişi în luarea de ostatici de la magazinul cu alimente cuşer, din cartierul parizian Porte de Vincennes. Cu toate acestea, un angajat musulman, pe nume Lassana Bathily, a reuşit să ascundă mai mulţi cetăţeni evrei din calea teroriştilor, salvându-le astfel viaţa.

Cele mai mari comunitati de evrei din Europa sunt în Franţa (483.500), Marea Britanie (292.000) şi Germania (119.000), potrivit The Economist.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite