Europa nu-şi revine din şocul posttraumatic

Europa instituţională se află în momentul extrem de delicat în care trebuie să recunoască că a greşit fundamental în toate estimările de risc de până acum în criza migranţilor. În plus, liderii europeni mai trebuie (sau, în principiu, ar trebui s-o facă) să anunţe public că au fost false bazele tuturor raţionamentelor care au stat la baza soluţiilor propuse şi legiferate în urgenţă în vara trecută.

Aşa este, din moment ce, dacă vă mai amintiţi, analizele funcţionarilor experţi de la Bruxelles (reluate în discursurile oficiale ale tuturor liderilor europeni) s-au făcut prin raportare generală la "migranţi refugiaţi din zonele de conflict" şi pornind de la presupunerea nediscriminatorie că toţi, absolut toţi, erau victime ale conflictelor, mai ales din zona Orientului Mijlociu. Cine zice altfel, era incorect politic, iar cine reamintea declaraţiile Statului Islamic privind trmiterea în Europa a unei adevărate armate de combatanţi, era socotit drept lunatic.

Dar, după jumătate de an, ce avem? În primul rând, uluitoare, declaraţia prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care a spus că aproximativ 60% dintre migranţii ajunşi în Europa sunt migranţi economici, deci trebuie trimişi acasă. În plus, cel mai nou raport al Eurostat atrage atenţia asupra riscului de infiltrare cu combatanţi islamişti, integraţi profesionist pe rutele de migraţie.

Poate vă mai amintiţi promisiunile în serie făcute de şefii de stat şi de guvern, reuniţi, serioşi şi solemni cum le stă în fire, cum că se vor lua toate măsurile necesare pentru stoparea migraţiei (la fel de incontrolabilă atunci dar şi acum), bătălia sterilă pe cotele obligatorii de relocare, urmate de întoarcerea acasă cu siguranţa că nimic din ce s-a semnat nu va fi realizat şi trecerea la faza apărării unilaterale a teritoriilor naţionale.

Asta e realitatea de acum, o Europă care vede cum, săptămână după săptămână, cresc mişcările disperate de desprindere treptată faţă de autoritatea centrală de la Bruxelles şi de restaurare a controlului între fruntariile naţionale. Reflex dezastruos în raport cu ceea ce fusese odată spiritul construcţiei europene, dar aproape firesc în raport cu o judecată pragmatică a unor lideri politici care, până în vara trecută, încercau să-şi valideze existenţa politică naţională prin relaţiile bune cu domana Merkel a Germaniei, devenită din ce în ce mai greu de invocat în aplauzele entuziaste ale populaţiei....Dar şi, în aceeaşi măsură, un comportament de apărare şi aşteptare în momentul în care nimeni nu vrea să aleagă o tabără anume, neştiind ce se va decide în problema Marii Britanii şi dacă asta va genera disfuncţionalităţi majore prin renegocierea Tratatelor. O neîncredere faţă de viitor justificată de faptul că soluţia europeană de urgenţă, cea a acordului negociet în genunchi cu Turcia, este şi ea pusă sub semnul întrebării, născând un nou front de dispute acerbe, acum între Germania care presează pentru livrarea ajutorului finaciar promis prietenilor turci viitori membri ai UE şi Italia care se opune până când Comisia Europeană va veni cu garnaţii în ce priveşte cheltuirea corectă a banilor...în aplauzele ruseşti, umilinţă greu de îngiţit pentru Ankara, oprelişte suplimentară în găsirea măcar a unui început de soluţie pentru îngrădirea fluxului migranţilor.

Poate însă cel mai grav lucru este că această indecizie cumplită a decidenţilor politici a permis instalarea unui climat de neîncredere profundă în şansa unei soluţii europene. Mai mult chiar, încep să fie foarte vizibile semnele unui fel de fatalism profund, de tipul "aşa ne-a fost scris, ce mai putem face noi?"...bazat pe constatarea eşecului a ce s-a promis ca soluţie sigură şi eficientă.

Cum ar putea fi altfel în condiţiile în care statisticile arată că, de la începutul acestui an, exodul continuă netulburat, chiar în condiţii meteo nefavorabile sau chiar ostile, alimentând necontenit bula şi aşa foarte importantă formată până acum în spaţiul european (aproximativ 1.100.000 migranţi sosiţi în 2015). Cu previziunea Comisiei Europene că în 2016 vor fi cel puţin 1, 5 milioane.

În decursul primelor 28 de zile ale lunii ianuarie 2016, Organizaţia Internaţională pentru Migraţii estimează că au trecut înspre Europa (doar traversând Mediterana) un număr de 55.528 de migranţi şi refugiaţi, adică o medie de 2000 zilnic. În această perioadă s-au înregistrat şi 244 de decese pe mare, plus încă căteva zeci de decedaţi după sosirea lor pe teritoriul european (în comparaţie cu totalul de 12 decese în 2014 şi 82 de morţi în 2015).

Iată graficele oficiale:

Asta este estimarea oficială a dezastrului care continuă netulburat, alimentând toate sursele conflictuale dechise şi din ce în ce mai ample din ţările care, cel puţin în momentul entuziasmului umanitar iniţial, dechiseseră larg porţi mai mult decât primitoare, urmând cererea expresă formulată atunci de doamna Merkel susţinută de Francois Hollande. Căci problema reală, aşa cum s-a văzut ulterior, este că, într-adevăr, foarte mulţi foşti "combatanţi străini" plecaţi să lupte în Siria sau Irak (dar şi Afganistan) s-au insertat în exod, ajungând sub formă de refugiaţi oneşti în marile comunităţi musulmane din occidentul european. În plus, există şi un alt aspect niciodată luat în seamă cu seriozitate de experţii tehnocraţiei birocratice de la Bruxelles: şocul cultural major produs de completa lipsă de voinţă de adaptare a unora dintre migranţi, mai ales a celor tineri, de aici rezultând situaţii violente şi foarte greu de explicat unei populaţii care, în unele zone, ajunge să trăiască acum în psihoza atacurilor teroriste, violurilor în masă sau violenţelor de tot felul.

Iată, din aceaşi sursă oficială a ONU, structura naţională a migranţilor şi refugiaţilor sosiţi - repet, doar prin Mediterana - începând cu 1 ianuarie 2016:

Un grafic care dovedeşte că, cel puţin până în acest moment, obiectivul principal al liderilor europeni, cel de a găsi soluţii eficiente de urgenţă pentru "stoparea migraţiei la surse prin rezolvarea cauzelor" rămâne doar un deziderat nobil. Cât de îndepărtat? Nimeni nu ştie. După cum nimeni nu ştie să explice, cel puţin în termeni corectitudinii politice de ce, exact în momentul în care începe ceea ce ar putea să fie o conferinţă de pace pentru Siria, brusc, începe să scadă ponderea sirienilor în exod în favoarea unei anunţate de FRONTEX viitoare preponderenţă a irakienilor.

O discuţie complicată în sine, dar foarte îngreunată acum de ştirile convergente care se acumulează privind "dispariţia în natură", pe undeva prin Europa, nimeni nu ştie unde, a zeci sau chiar sute de mii de migranţi care fie au evitat de la început centrele de oficial instalate, fie au plecat din zonele de recepţie provizorii. O grijă suplimentară o constituie rapoartele privind reţelele de paşapoarte false care funcţionează, din ce în ce mai multe, la randament maxim, în diverse puncte ale rutelor migraţiei, "spălând identitatea" a zeci de mii de persoane, transformând astfel problema nici măcar ea rezolvată pe sfert a amprentării şi identificării refugiaţilor din centrele de primire, într-un simplu joc al şansei pentru organele de poliţie europene.

Urmează două luni decisive, acum chiar mai puţin, când trebuie ajuns la o soluţie, înainte ca loviturile la adresa sistemului european să fie iremediabile şi să compromită ceea ce, în urmă cu doar câteva luni, părea un succes incontestabil. Cel mai grav este că, aşa cum apar acum lucrurile, formula politică ce caracterizează cel mai bine jocurile naţionale este sinceritatea pe cât de devastatoare, pe atât de gravă ca implicaţii, a ministrului ungare de externe, în vizită într-un Bucureşti rămas fără replică: deocamdată, nu construim gard la graniţa cu voi, să vedem cum şi dacă veţi putea face fluxului de migranţi...

Asta e noua atmosferă europeană, cu un mesaj scurt, cuprinzător, livrat corect, exact la timp, ca un avertisment venit de la cine zice că e mai european, creştin autentic, civilizat, de neam mai nobil şi din rasă de stăpâni decât celălalt...

Şi Europa? Care Europă? Nu unde s-ar termina acum Europa interesează, nu pentru asta e bătălia de acum. Ci pentru ce va fi Noua Europă cu graniţele ei de securitate.